marți, 23 iunie 2015

Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste!


De câte ori am făcut sau am spus lucruri la supărare, la nervi, sau de câte ori am făcut lucruri despre care nu ne-am gândit că ar întrista pe cineva, dar totusi cei din jur au fost supărati?

Şi ce dacă vrei să îndrepţi lucrurile, cuvintele spuse care au rănit pe cineva nu se mai pot lua înapoi, poţi veni să îţi ceri iertare, uneori e de ajuns, alteori nu, ştiţi acea vorbă poţi scoate cuiul din uşă dar gaura va rămâne mereu, nu poţi scăpa de gaură decât dacă schimbi uşa, dar avem noi cum să ne schimbăm inima?

Eu zic totuşi că există o altă soluţie, şi aceea ar fi că: tot ce faceţi trebuie să fie făcut cu dragoste.

Poţi să îi arăţi unui prieten că greşeşte prin dragoste, să îl îndrumi pe calea corectă, dar nu-l poţi jigni. 

Poţi să vorbeşti frumos din dragoste chiar şi atunci când doreşti să te cerţi, doar încearcă să asculţi punctul de vedere al celuilalt, fii răbdator până vine rândul tău şi explică-i cald, cu dragoste că nu e bine, asta în cazul în care ai tu dreptate.

Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste, iar dacă împliniţi aceste cuvinte s-ar putea ca şi cei de lângă voi să vă ia drept exemplu, şi ştiţi cât este de frumos când cineva se poartă cu tine cu dragoste? 

Viaţa ar fi mai frumoasă, şi greutăţile mai uşor de dus, dacă am pune un pic de dragoste în ceea ce facem.

Ştiţi, cred că asta este cea mai mare problemă a noastră, că uităm cum e dragostea adevărată, care se vede în toate lucrurile mici şi mari, suntem superficiali până şi aici, şi tocmai de aceea trebuie să facem o schimbare!

Până la urma asta este ce Dumnezeu a vrut, ca noi să ne iubim unii pe alţii, cum oare să facem asta dacă nu prin dragostea pe care o punem în tot ceea ce facem?

Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste, e greu dar nu imposibil!

Bun, şi ce se întâmplă dacă faci totul cu dragoste şi vin alţii care îşi bat joc de tine, sau vorba aceea "eşti luat de prost" pentru că eşti bun, fie îi laşi în pace şi continui să pui dragoste în orice, fie te superi şi zici că nu are rost să fii bun etc, adevărul este că mereu vor exista oameni care vor dori să ne facă rău, depinde de noi dacă îi lăsăm sau nu, dar dragostea nu face rău la nimeni, poate într-o zi vei surprins să vezi că acei oameni au şi ei inimă, şi pot dărui la rândul lor dragoste.

Voi vedeţi câtă dragoste e aici la mine în articol? Ia mai luaţi şi pe la voi, e un ordin! :))

de Lavinia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...