Pentru cel rănit, pentru cel care suferă, pentru cel care-a căzut şi crede că nu se va mai putea vreodată ridica pentru tine scriu acum! Pentru cel ce nu mai vede frumuseţea vieţii, pentru cel ce se zbate, pentru cel ce şi-a pierdut speranţa pentru tine scriu acum! Pentru cel derutat, confuz, dezamăgit, pierdut, înfricoşat, neputincios, pentru tine scriu acum! Pentru că vreau să ştii că în tine este puterea, în tine este comoara, în tine domneşte, amorţit, arhitectul propriei tale vieţi!
Tu, cel ce suferi profund acum, trebuie să ştii şi să înţelegi că viaţa este o succesiune de lupte. Lupte din care cu toţii ne dorim să ieşim învingători. Uneori câştigăm, alteori ne prăbuşim, sfâşiaţi, în tranşee. Uneori ne aruncăm cu capul înainte, încrezători că vom reuşi, alteori ezităm, de frică de a fi învinşi. Din când în când ne predăm, în speranţa că vom reuşi să mai salvăm ceva.
Unele lupte sunt duse în exterior, însă cel mai grele lupte sunt acelea pe care le duci cu tine însuţi, cu demonii interiori. Sunt luptele în care, de cele mai multe ori, capitulezi, încercând să limitezi pagubele. Pentru că nu ştii cum să pui capăt haosului care domneşte înăuntru. Opreşti sângerarea, îţi tratezi rănile, aduni bucăţile de suflet care s-au împrăştiat pe parcurs şi încerci să recreezi întregul. Pentru că doar aşa poţi merge înainte.
Dar o viaţă fără lupte este o viaţă netrăită. Iar suferinţa nu va dispărea nicicând din viaţa ta. Pentru că face parte din natura umană. Poţi să-o accepţi şi să îi scazi intensitatea. Dar nu poţi să o elimini.
Şi chiar dacă fiecare luptă doare, e necesar să o duci şi să rezişti, ştiind că în tine există întotdeauna o flacără. O flacără ce uneori arde intens, alteori pâlpâie, iar câteodată pare că aproape se transformă în scrum. O flacără pornită din scânteia vieţii, activată prin însăşi propria ta existenţă. Chiar dacă intesitatea nu este întotdeauna aceeaşi, ea nu se stinge niciodată şi, atâta timp cât trăieşti, în interiorul fiinţei tale va exista măcar o mică sclipire, gata oricând să reaprindă torţele sufletului şi să le facă să ardă mai intens, mai mult şi mai puternic decât până acum. Indiferent de pagube, indiferent de cât de devastatoare a fost lupta, indiferent de câte răni a trebuit să-ţi coşi…
Şi ce dacă doare? Şi ce dacă plângi, suferi şi te zbaţi? Dacă crezi că vei scăpa vreodată cu adevărat de suferinţă, te înşeli! Şi cred că până la urmă în viaţă lucrurile se întâmplă cu un scop. Cred că eşti acolo unde eşti şi duci lupta pe care o duci, cu un motiv. Şi când ajungi să-l înţelegi, viaţa capătă sens. Iar când viaţa capătă sens, dincolo de nori vezi curcubeul, dincolo de furtună vezi soarele, dincolo de ceaţă vezi culorile. Când ajungi să înţelegi scopul vieţii, dincolo de durere vezi bucurie.
Chiar dacă câteodată pare că focul interior te-a mistuit moleculă cu moleculă, atom cu atom, din camerele sufletului tău nu vei colecta niciodată scrum. Pentru că, deşi uneori nu-ţi dai seama, eşti puternic! Mai puternic decât ţi-ai putea vreodată imagina. Şi, când iei contact chiar şi cu o părticică din puterea ta interioară, devii măreţ. Devii de neoprit… Iar fiecare luptă câştigată te duce mai aproape de propriile comori.
Da, poate că uneori simţi că eşti în prăpastie, şi că nu va fi niciodată mai bine, că în loc să te ridici către lumină, te afunzi din ce în ce mai mult în întuneric. Şi poate că e adevărat tot ce trăieşti. Dar vreau să înţelegi un singur lucru… În tine e puterea! Puterea de a te ridica, de a te aduna, de a te scutura, de a-ţi reîncărca armele şi de a conţinua lupta. Pentru că doar aşa, la sfârşitul fiecărei zile, te poţi declara învingător!
Tu ce lupte duci azi?
de Andreea
sursa: http://artaeducatiei.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*