Te așteptai să-ți enumăr care sunt greșelile pe care oamenii le fac în relații? Ei bine, n-o să fac asta pentru că e irelevant. A greși e foarte uman și folositor, iar eșecul de care mulți vorbesc…nu există, pentru că dragostea nu e un trofeu.
Mă amuză când văd cum la fiecare despărțire oamenii își pun problema greșelilor și a eșecului într-o relație, dar știu ce înseamnă că și eu am căzut cândva în această iluzie. Ca și cum despărțirea ar fi o pedeapsă și trebuie identificat păcătosul.
În majoritatea cazurilor, păcătosul e…celălalt Sau, în cazuri mai deosebite, cineva face pe martirul și își asumă responsabilitatea pentru tot ceea ce nu a mers în relație. Pe acest martir îl poți identifica ușor după tonul tragic cu care îți spune „iar am eșuat în relație”…
Din păcate, mulți oameni confundă despărțirea cu eșecul. De cele mai multe ori din cauza programului inserat încă din copilărie „și au trăit fericiți împreună până la adânci bătrânețe”. Nu pot să nu mă întreb oameni buni, dar dacă am scoate cuvântul „împreună”, nu mai poate exista fericire?
E musai să fie așa? De ce trebuie să condiționăm fericirea de durata unei relații?
Bunicii mei au trăit împreună mai bine de 50 ani și ai fi zis că sunt un cuplu reușit. În realitate abia se tolerau unul pe altul, dar erau deja într-o relație de dependență căreia doar moartea i-a pus capăt. Pentru mine, relația lor a fost un exemplu de „așa nu”.
Adevărul e că nicio relație fie ea de lungă sau de scurtă durată nu-ți garantează fericirea, așa că tot ce poți face este să o savurezi la maxim, iar dacă relația s-a terminat să accepți asta, fără a căuta vinovați, nici măcar pe tine. Dacă te simți bine cu cineva acum, asta nu garantează că așa va fi toată viața.
Vin la mine oameni care mă întreabă ce să facă pentru ca relația lor să meargă? Sunt n metode pentru așa ceva, dar mereu întreb, ești sigur că asta vrei? Unii vor să vopsească frumos pe dinafară o mașină căreia i s-a stricat motorul de multă vreme, de dragul de a păstra aparența fericirii în familie.
Alții par să-și dorească să împingă un bolovan la deal toată viața, de pentru că cred că o relație „se muncește din greu” și presupune mult sacrificiu și efort.
O relație nu e o competiție pe care trebuie s-o câștigi sau în care ai ceva de demonstrat. Despărțirea nu e o pedeapsă așa cum fericirea în relația de cuplu nu e o recompensă.
Ești fericit(ă) sau nu, indiferent de relațiile tale. Dacă nu te simți bine singur mai mult de un minut, cât timp crezi că te vei simți bine cu cineva? Dar ești liber(ă) să te minți cât vrei tu.
Aș spune, din experiență, că fericirea apare atunci când relațiile din interiorul tău sunt armonizate (relația minte-corp-emoții-suflet), iar relațiile astea nu ți le poate armoniza altcineva (cel mult temporar) decât tu însuți .
Suferința la despărțire
Văd oameni care suferă foarte mult timp de pe urma unei despărțiri. Am fost și eu cândva unul dintre ei și pot spune că suferința aceasta nu apare decât dacă în subconștientul tău ai asociat fericirea cu acea relație și nu mai vezi altceva.
Vorbesc de „acea relație” pentru că în realitate noi relaționăm zilnic și avem parte de diverse tipuri de relații care cam reflectă ce se întâmplă de fapt înăuntrul nostru și pe care le ignorăm destul de mult.
În momentul în care alegi să te focalizezi exclusiv pe un anumit tip de relație de care îți condiționezi starea de bine (fie că e relația de cuplu, cu copilul, relația cu partenerul de afaceri, etc), începe suferința. Mulți nu sesizează genul ăsta de suferință până când nu se amplifică suficient de tare ca să-și dea seama că relația e disfuncțională deja de mult timp.
Atunci când ești cu adevărat prezent și atent într-o relație, indiferent de natura ei (și atunci când îți saluți vecinul sau îi mulțumești vânzătoarei de la magazinul cu fructe), cu siguranță vei avea parte de o relație de calitate și în cuplu.
Altfel, vei fi la fel de superficial în relația aparent superbă cu care te afișezi în public sau pe facebook, precum ești în toate celelalte relații pe care le consideri irelevante pentru că nu te interesează decât atunci când poți obține ceva prin ele.
Cu alte cuvinte, nu poți avea o relație de cuplu autentică dacă tu te comporți cu falsitate (cu măști) în alte relații. Și da, e perfect în regulă să faci greșeli și să înveți din ele.
Problema în relații nu sunt greșelile (acestea ne fac mai umani), nici măcar nerecunoașterea lor (care ne fac mai inumani), ci faptul că nu suntem cu trup și suflet acolo, unul cu celălalt.
Nu ești cu acel om atunci când aștepți mereu să îți dea ceva sau să fie la dispoziția ta, când cauți să-l înțelegi mental, când cauți să-i dai sfaturi sau să-l critici sau când îi spui cuvinte de dragoste pe pilon automat (din minte și atât) sau când îi pui etichete care limitează din start relația (chiar și termenul de „soț”, „soție” poate limita mult o relație).
Fiecare relație pe care ai avut-o sau o ai e foarte importantă, iar dacă îi recunoști rolul, fără a mai arăta cu degetul sau fără a avea remușcări, te vei simți din ce în ce mai împlinit(ă). Căci fiecare relație reflectă și hrănește o parte din tine. Paradoxul e că tot ce îi oferi celuilalt îți oferi ție. So relax, nu e comerț și nimeni nu-ți datorează nimic!
Cel mai probabil relațiile nu-ți garantează fericirea, dar felul în care le tratezi te poate duce la o stare de fericire greu de descris în cuvinte…sau nu.
de Adela Haru
sursa http://lifeinbalance.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*