miercuri, 29 iulie 2015

…pentru oamenii care știu ce vor de la viață.


Pierdem foarte multe din cauză că nu reușim să găsim acel echilibru atât de necesar unei vieți pline și satisfăcătoare. Pierdem pentru că nu știm cum să gestionăm toate lucrurile care ni se întâmplă, toate situațiile care pur și simplu „lovesc” în noi. Pierdem pentru că ne lăsăm „fugăriți ”în zeci de direcții, fără a putea spune „nu”. Pierdem pentru că în momentul în care ne aflăm în fața unei circumstanțe anume nu știm cum să reacționăm, nu știm cum să evităm să ne încărcăm timpul și sufletul totodată cu lucruri inutile. Pierderile sunt pe toate planurile, inclusiv cel personal sau intim. Din dorința de a avea cât mai mult sau de a fi apreciați de alții devenim mai permisivi, mai înțelegători cu cei din jur, însă nu și cu noi. Reușim să facem față tuturor obiectivelor propuse, însă nu ne întrebăm cu ce preț.

Ne epuizăm resursele corpului și ne „obosim” sufletele încercând să fim un exemplu pentru cei din viața noastră. Tragem, însă la un moment dat nu mai știm pentru ce. Suntem chinuiți de „lipsa banilor” și vânăm orice afacere care ne-ar putea ajuta în acest sens. Uneori, această vânătoare de succes, de valori, de bunuri, ne transformă în niște roboței care nu mai pun preț pe sănătatea lor, pe ei înșiși. Mizăm foarte mult pe tinerețe și ne „înșelăm” mintea cu principii de genul „când ești tânăr poți”. Ei bine, la un moment dat nu o să mai poți. La un moment dat o să te saturi de tot ce ai făcut „prost” și lipsit de calitate. La un moment dat „peticitul ” propriei vieți nu ți se va mai părea atât de ușor de suportat. La un moment dat vei privi înapoi și vei vrea să faci inventarul acțiunilor tale. Și cine știe dacă rezultatul se va dovedi satisfăcător.

Nu este greu să spunem „până aici” sau „vreau altceva de la viața mea”. Nu este greu să visăm altfel de vise sau să ne dorim să fim altfel decât suntem acum. Nu este greu să ne oprim din ceea ce facem dacă considerăm că nu mai avem nici o satisfacție. Nu este greu să o luăm de la început, să facem ceea ce ne-a fost teamă să încercăm. Nu este greu, însă este inconfortabil. Iar confortul în zilele noastre este un drog. Sunt mulți cei care nu nu pot face primul pas. Cei care se mulțumesc cu locul „călduț” care nu le aduce cine știe ce satisfacții. Sunt mulți cei care aleg calea ușoară, pentru că puțini sunt cei care reușesc să-și croiască propriul drum.

Pierdem foarte multe pentru că nu îndrăznim să ne ridicăm din propria lașitate. Pentru că ne-am obișnuit cu puțin, pentru că ne-am obișnuit să lăsăm pe alții să construiască imperii cu visele noastre, pentru că ne-am obișnuit să muncim ca alții să ducă o viață de vis.

Pierdem foarte multe și nu realizăm acest lucru pentru că suntem foarte implicați în lucrurile mărunte ale vieții. Suntem 99% serviciu și 1% familie. Ce spune asta despre noi? Ce spun copiii noștri? Familia noastră? Soțul, soția? Iubitul, iubita? Ce spune viața asta atât de frumoasă și minunată când observă că nu este trăită la maximum? Ce simte Dumnezeu când te vede trist, surmenat și plictisit de viață, deși ai numai 20 de ani? Ce spui tu când privești la ziua de ieri? Ce vei face astăzi pentru tine? Va avea impact aceste rânduri pentru tine sau pur și simplu vei considera că este o altă aberație.

Acest post nu este pentru oricine. Aceste gânduri sunt doar pentru oamenii care știu ce vor de la viață și nu se tem să ceară ce li se cuvine.

sursa:
https://anasstassya.wordpress.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...