Sunt zile când ceea ce văd cei din jurul tău atunci când te privesc și ceea ce vezi tu atunci când îți privești reflexia în oglindă, sunt două persoane diferite. Cum așa? E inexplicabil, poate chiar o idioțenie. Te privești, dar nu ești tu. Te privești și nu te mai placi. Te privești și ți-e dor de tine. Te privești și vezi doar un chip obosit, tern și o expresie golită de orice sentiment. Te privești dorindu-ți să te recunoști.
Cauți sensuri noi, încerci să-ți faci puțină ordine în dezordinea care pare acum viața ta, cauți să înțelegi, să iubești, să crezi în tine și în forța ta interioară. Nu plângi, nu țipi, nu te manifești în nici un fel. Doar taci. Taci apăsător, dureros, taci într-un mod diferit decât până acum.
Cine poate înțelege ceva ce nu poate fi explicat în cuvinte? Doar cine a simțit la rându-i necuvintele astea, care aruncă o umbră grotească asupra ta și te fac să te zgâiești la oglindă ca la un străin care a dat buzna în camera ta, în viața ta și ți-a violat intimitatea.
Cine ești tu astăzi, străinule? Cine?!
sursa: http://momenteinviata.ro/
Strainule, am simtit si eu ce simti si tu, dar incet incerc pe cat posibil sa ies din anonimat si sa pun accent pe dezvoltare personala. Poate va iesi ceva favorabil mie. Apreciez articolul si sentimentele imi sunt cunoscute. Spor la scris.
RăspundețiȘtergere