Un nou capitol? O continuare? O virgulă și apoi iar un punct? O paranteză?
Ce se întâmplă în povestea noastră atunci când punem punct și începem de la capăt cu alineat, când întoarcem pagina sau când sărim un paragraf pentru că ni se pare prea puțin interesant?
Povestea noastră...rândurile pe care le așezăm în cartea vieții cu tocul înmuiat în tot felul de cerneluri.
Pe unele le scriem în grabă, fără să acordăm atenție detaliilor, pe altele le caligrafiem cu răbdare și măiestrie, trăindu-le și simțindu-le la intensitate maximă.
Peste unele vărsăm călimara, distrugând tot ce am scris, peste altele vărsăm lacrimi, care ne întinează paginile.
Pe unele le scriem cu iubire, pe altele cu ură, pe unele cu regret, pe altele cu speranță, pe unele cu tristețe, pe altele cu bucurie.
Pe unele le uităm, pe altele le ținem minte toată viața.
Așadar, ce urmează după fiecare punct?
Uneori, urmează un capitol, ca atunci când îți iei rămas bun de la un om care a însemnat ceva pentru tine și -apoi îți continui povestea fără el.
Alteori, urmează o continuare, ca atunci când după ce ai învățat să ierți, ți-ai dat seama că încă mai ai cuvinte de potrivit.
Uneori, punctul e de fapt o virgulă, ca atunci când rămân cuvinte nespuse, sentimente nemărturisite, ținute captive în suflet. Iar după virgulă, mai sunt multe de povestit.
Alteori, urmează o nouă frază lungă, înainte de a pune un nou punct în povestea ta.
Mie nu îmi place să pun punct. După punct e gol, e alb și mi se pare că tot golul acela va trebui umplut cu ceva mai bun. Prefer orice alt semn de punctuație. Prefer întrebările la care pot găsi o mulțime de variante de răspunsuri, pentru că am o imaginație bogată. Prefer semnele de exclamare pe care le așez după fiecare lacrimă și prefer virgula, pe care o folosesc des, căci mai sunt multe de spus. Îmi plac capitolele lungi, cu descrieri amănunțite, chiar și cele cu pagini întinate de plâns, pentru că au fost trăite.
Dar am pus punct. Am pus punct de atâtea ori și de atâtea ori m-am temut de golul care trebuia umplut cu altă poveste. Dar nouă ne plac poveștile și le scriem mereu. Cu teamă, cu speranță, cu iubire. Scriem povești și umplem goluri de timp.
de Iustina Ţalea Dinulescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*