Pagini

sâmbătă, 10 octombrie 2015

Părintele Justin Pârvu despre Anti-hrist

"La ora aceasta, trebuie să lupţi, şi cu cel văzut, şi cu cel nevăzut; să lupţi cu tine, să lupţi cu lumea, să lupţi şi cu dracul. Diavolul – faci cruce - se mai depărtează, măi!"

– Ce chip va avea Antihristul? Trebuie să se sperie creştinul nostru de prezenţa în lume a lui Antihrist?

– Păi ce chip să aibă, uitaţi ce scrie aici: „Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. Nu este lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor” (11 Corinteni 11, 13-15). Antihrist a fost mereu în lume şi a avut numeroase chipuri. Comunismul a fost o faţă a lui Antihrist. Că au venit comuniştii şi au zis: „Băi, Dumnezeul vostru nu există, uitaţi-vă aici, noi vă dăm alt Dumnezeu, unul pe care să-l vedeţi, la care să vă închinaţi mai cu folos, care are o ideologie care îi face pe oameni egali, mai ceva decât a propovăduit Iisus Hristos”. O altă faţă a lui Antihrist este New Age-ul, ceea ce ar fi un fel de biserică universală, care e pornită să încalce religia tradiţională. Şi asta e pusă la cale de cei care nu au nici o religie. Făcătura asta vine cu senzaţionalul, cu vestea dreptăţii absolute, a adevărului absolut. New Age-ul vine cu paranormalul, cu citirea în zodii, cu magia, cu citirea în stele, cu ghicitoare care fac şi desfac de toate punând deasupra o icoană şi o cruce. E totul amestecat, un ghiveci! Această orientare zice: „Ce, Dumnezeu în centrul lumii? în centrul lumii e omul, el este de acum totul”. Falsificarea Evangheliei şi interpretarea ei ştiinţifică va fi o cale de smintire a lumii slabe.

– Auzim mereu de pecetea lui Antihrist, ce înseamnă asta?

– Aceasta, spune cartea, se pune pe frunte şi pe mână. Adică vizează mintea şi fapta omului. Nu îţi pune o ştampilă şi gata; aici trebuie şi fapta şi gândul omului. Întâi îţi introduce în minte rătăcirea, apoi fapta va fi pe măsură. Comunismul asta a vrut să facă, să introducă ideologia anticreştină în minte şi să-l pună pe om să acţioneze împotriva Harului creştin. Vor mai fi încercări de acest tip, diavolul îşi perfecţionează mijloacele.

Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de armata cea adevărată a slujitorilor lui Hristos, care să fie la datorie. Ierarhii n-au căpătat încrederea creştinilor doar ca să aibă nume şi avantaje, ci trebuie să slujească deopotrivă lui Hristos şi obştii celei mari a credincioşilor. Creştinul trebuie să se ferească de senzaţional, de ştiinţele mincinoase, de magie, de parapsihologic, de yoga şi alte rătăciri. Preotul trebuie să predice cuvântul Evangheliei şi să o facă cu folos, nu ca pe o lucrare de funcţionar în biserică, să urmărească efectele în rândul creştinilor. Iar monahul are mare şi grea sarcină, să păzească cele trei voturi monahale şi cele şapte Laude. Şi să închidă poarta mănăstirii în faţa ispitelor care o asaltează. În rest, să ne lăsăm toate grijile în mâna lui Dumnezeu. Frica de Dumnezeu şi iubirea de Dumnezeu sunt începutul urcuşului duhovnicesc.

Eu merg pe ceea ce spunea Părintele Cleopa: „Aceşti trei de şase simbolizează trei patimi cumplite care vor stăpâni lumea în vremea din urmă, şi anume: poftă fără de minte, adică desfrâu şi beţie cum n-a mai fost niciodată pe pământ; închipuire pripită sau imaginaţie pripită, care duce la secte, dezbinări de tot felul, boli sufleteşti, vrăjitorie, deznădejde şi sinucidere; şi al treilea şase înseamnă mânie fără judecată, adică ură între oameni, războaie, răzbunare, crime de tot felul, ceartă şi tulburare între creştini, între părinţi şi copii, aşa cum scrie Sfânta Evanghelie. Toate aceste patimi, care sunt simbolizate prin cifrele 666, stăpânesc astăzi tot pământul, până când va veni sfârşitul lumii şi judecata de apoi. Atunci fiecare va lua după faptele sale”.

Zice tot Părintele Cleopa, care e o autoritate de necontestat: „Cea mai blestemată sectă din lume, care ne ameninţă, este secta iehoviştilor. Ce hule grele aduc ei împotriva dumnezeirii! Ei nu cred în Hristos. Este o sectă politică iudaică, care luptă împotriva creştinismului şi încearcă să atace dogma Preasfintei Treimi, căci despart pe Tatăl de Fiul şi de Sfântul Duh. A fost vreodată Tatăl fără Cuvânt? Hristos este Cuvântul Tatălui. A fost vreodată Tatăl fără Duh? Ce spune în Psalmul 12: «Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui toată puterea lor». A fost vreodată Tatăl fără Cuvânt sau fără Duh? N-ai văzut la facerea omului? «Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră». Cu Cine se sfătuia Tatăl, dacă nu era Fiul şi Duhul Sfânt? N-ai văzut la amestecarea limbilor? «Să Ne pogorâm, să le amestecăm limbile». Sfânta Treime de la început se descoperă în cele mai tainice Scripturi. Deci răul din draci acesta este: poftă fără minte, închipuire pripită şi mânie fără judecată. Asta înseamnă 666!”. Astea toate sunt spuse de Părintele Cleopa.

Extrase din cartea “Semnele vremii noastre. 7 întâlniri cu Părintele Justin Pârvu“, de Adrian Alui Gheorghe

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*