"Liturghia nu e o lucrare omenească, dragii mei. Nici îngereasca. E direct divină! Pentru că nu poți tu să transformi acolo. El este Cel ce este. Și dacă ar fi cu putință să se deschidă cerurile și chiar tavanul Altarului, n-ai vedea în cer mai multă lumină și mai multă așezare cum este în Sfântul Altar, cu îngerii, căci Hristos este cu noi." (Pr. Arsenie Papacioc)
"Liturghia este educatorul cel mai delicat al minții, al inimii, și al întregii personalități." (Sf. Justin Popovici)
"Sfanta Liturghie mai tine lumea." (Pr. Arsenie Boca)
"Sfânta Liturghie sfinţeşte. Dacă creştinul nu merge duminica la biserică, cum se va sfinţi? Din pacate însă, oamenii încet-încet merg înspre a nu mai respecta nici sărbători, nici nimic." (Cuv. Paisie Aghioritul)
"Tot Acela care spune Evanghelia tot Acela e şi în Potir. Dar nu se prea crede fiindcă nu se prea iubeşte, pentru că nu prea se trăieşte." (Pr. Ioan Iovan)
"Participarea la Sfânta Liturghie duminica este spre bucuria omului şi înaintarea lui în credinţă." (Pr. Teofil Paraian)
"Ştim noi ce este Sfânta Liturghie? Ştim că fără Liturghie nu este mântuire pe pămînt, pentru că nu putem avea Sfînta Impărtăşanie, adică Trupul şi Sîngele Domnului care se sfinţesc numai în timpul Sfintei Liturghii? Ştim noi ca dumnezeiasca Liturghie cuprinde în sine toată credinţa noastră, toată bucuria şi speranţa mântuirii şi a răposaţilor noştri şi toată iubirea lui Dumnezeu pentru oameni? O, de am şti valoarea Sfintei Liturghii, ne-am mântui mult mai uşor, am preţui mai mult slujba dumnezeieşti Liturghii, am dori mai mult Sfânta Impărtăşanie şi ne-am învăţa de la Mîntuitorul nostru Iisus Hristos să iubim şi noi mai mult, să răbdăm cu bărbăţie necazurile vieţii şi să ne jerfim mai mult pentru Dumnezeu, pentru semeni şi pentru sufletele noastre!"(Arhimandrit Ioanichie Balan)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*