sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Vor fi persoane care vor pleca cu bucăți din sufletul tău…


De ce întâlnim anumite persoane pe drumul vieții sau de ce nu le întâlnim pe altele, de ce le întâlnim în perioadele agitate ale vieții și nu în cele liniștite, de ce le întâlnim prea devreme sau uneori prea târziu? Sunt multe întrebări la care încă nu vom găsi un răspuns, dar nimic nu e întâmplător.

Uneori visăm alături de aceste persoane, zâmbim, ne atașăm, iubim. Unele întâlniri se vor încheia frumos, iar altele trist. Unele persoane vor sta lângă tine pentru totdeauna, iar altele vor pleca din viața ta, vor pleca probabil cu bucăți din sufletul tau. Vor pleca pentru a putea face loc altor persoane care să vină să îți completeze golurile lăsate de cele care au plecat. Nu ne atingem întâmplător sufletele. Există o voce interioară în fiecare dintre noi care fără să ne dăm seama cheamă anumite suflete pe parcursul vieții. Și astfel ne întâlnim…

Lăsăm sufletul să ne îndrume pașii, ne apropiem, luptăm împreună ca mai apoi uneori să ajungem în final să luptăm unul împotriva celuilalt. Cu timpul uităm să ne mai ascultăm sufletul și în schimb ne ascultăm orgoliul. Ne trezim prea tarziu că am uitat să ne zâmbim, am uitat să ne ținem de mână, am uitat de sentimentele care ne legau, am uitat să ne iubim și am uitat de tot ce am construit împreună. Uităm pur și simplu de suflet și de vocea acestuia și de faptul că ne-am întâlnit dintr-un anumit motiv.

Chiar dacă vor fi persoane care vor ramâne doar o perioadă în viața ta sau persoane pe care a fost nevoie să le scoți pentru a nu îți face rău, uită de răzbunări sau vorbe fără rost. Ai doar de câștigat dacă dupa experiențe neplăcute avute cu unii oameni, poți să te uiți în urmă fără să ai resentimente și să lași gândurile bune să iasă la suprafață, atât fața de tine, cât și față de celelalte persoane. Mergi în cotinuare pe drumul tau, mergi ascultându-ți în continuare sufletul și poti fi sigur că nimic rău nu se poate întâmpla. Iubește în continuare, iubeste din ce în ce mai mult, deoarece aceasta este singura slăbiciune a oamenilor puternici, dorința de a da din ce în ce mai mult indiferent de consecințe.

Invață lecția și mergi mai departe. Nu lovi înapoi, deorece te va durea și pe tine. Refuză să te împotmolești și crede în continuare în oameni, în tot ce-i frumos, în iubire și în lucrurile care ne apropie. Îți vei da seama că nu ai facut altceva decat să mai faci un pas spre tine, ca ai mai urcat o treaptă spre locul unde îți dorești să ajungi. Vei trăi și dezamăgiri și vei crede că totul în jurul tău și mai ales în sufletul tău se destramă, dar va veni clipa când îți vei da seama că de fapt în interior sufletul tău îți construia caracterul, il contruia pentru ca mai apoi să își continue strigătul. Cu fiecare vorbă urâtă la care ai răspuns cu bunătate, sufletul tău mai punea o cărămidă. Și uite așa… ceva cu adevărat frumos se găsește acum în interiorul tău.

Nu uita, nimic, dar absolut nimic nu e întâmplător… iar drumul spre iubire și fericire începe cu tine.

sursa:
http://www.dragaviata.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...