Când cauți să negociezi iubirea

De cele mai multe ori nu știm ce căutăm într-o relație, ce anume ne-a atras de am ajuns împreună și nici încotro ne îndreptăm, dar știm că dacă anumite părți din noi nu mai sunt satisfăcute, relația respectivă începe să se destrame.

Se spune ca unul din aspectele care cu siguranță ține doi oameni împreună e satisfacerea anumitor nevoi, dar că lucrurile se complică când oamenii confundă nevoia cu persoana alături de care acea nevoie e împlinită, cum ar fi „nevoia de a fi iubit”.

Am auzit foarte des în jurul meu expresii de genul „Am nevoie de un bărbat/femeie care să mă iubească, înțeleagă, accepte, etc.” sau „Am nevoie să primesc cutare sau cutare lucru de la partenerul/partenera mea..”, etc. Rareori mi-a fost dat să aud „Am nevoie să dăruiesc cuiva iubirea mea, compania mea, să ofer din ceea ce sunt” sau „Am nevoie să împărtășesc bucuria/fericirea mea cu cineva..”.

Ce negociem de fapt?

Am fost educați că suntem mereu incompleți și că trebuie să ne completăm prin cineva sau prin ceva (avuție, statut social, carieră, etc) pentru a ne simți întregi. Am fost educați să căutăm mereu să primim, chiar să cerșim indirect, iar însuși actul de a dărui se face de cele mai multe ori cu scopul de a primi ceva la schimb.

Asta nu e neapărat ceva rău, dar din când în când e nevoie să chestionăm ce căutăm de fapt la ceilalți, de ce așteptăm mereu să primim ceva de la alții și de ce ne punem atât de rar întrebarea „eu ce am de oferit? Care e darul meu în această relație și cum pot să-l ofer cât mai bine, FĂRĂ să pretind ceva în schimb?”.

În societatea consumeristă de azi ți se sugerează inconștient să iei mai mult decât să oferi, să cauți mereu care îți este câștigul din orice sau cum să faci să primești mai mult decât dai. Din păcate tranzacțiile de genul acesta s-au extins și în relația de cuplu. Oamenii au ajuns să negocieze și să tranzacționeze în numele „iubirii”, pe principiul „eu îți dau asta, tu îmi dai aia”. Fie că e vorba de bani, sex, statut social, familie sau orice alte „nevoi” egotice, în multe relații oamenii doar se folosesc unii de alții și atât timp cât li se pare echitabil schimbul, consideră relația a fi reușită. Dar consecințele sunt pe măsura suferinței care urmează.

La începutul relației, ironia face ca ceea ce are omul înăuntrul său să nu poată fi măsurat, motiv pentru care celălalt poate doar să spere că a dat peste cineva care are multe să-i ofere. Așa se face că fiecare stă și așteaptă ca celălalt să facă mai mult, să ia inițiativa sau să se facă preș pentru celălalt, iar asta nu se prea întâmplă. De aici se nasc așteptările nerealiste, calculele de profit, proiecțiile și ulterior…dezamăgirile și despărțirile! La un anumit nivel, puțini sunt cei dispuși să recunoască acest mecanism inconștient care caută doar să fie în avantaj, însă abia după ce e observat (și nu acuzat), se poate trece dincolo de el.

Cum ești tu atunci când într-adevăr iubești?

Ei bine, atunci când mintea umană a ajuns să gândească astfel într-o relație de cuplu, relația respectivă nu mai are cum să ajungă la un nivel intim de conexiune, iar sufletul încetează să mai fie hrănit, în favoarea egoului. Însă atunci când într-adevăr iubim, calculele, contractul și profitul devin irelevante. Iubirea pur și simplu nu mai ține cont de contracte, iar despre asta am mai scris și aici.

Când iubești nu îți mai pasă atât de mult de ceea ce ai de primit, întrucât simplul fapt că iubești înseamnă implicit că primești enorm, ceea ce te hrănește la nivelul cel mai profund. Nu poți decât să fii recunoscător în acel moment pentru ceea ce îți este dat să trăiești.

Când iubești, nu îți mai pui problema că viața ta depinde de această relație, întrucât realizezi că relația nu e decât instrumentul prin care iubirea a reușit să ajungă la voi.

Când iubești, nu mai pretinzi că ți se cuvine ceva sau că ai vreun drept asupra celui drag, întrucât totul este atât de natural, încât tot ce poți face este să fii recunoscător și să savurezi la maxim ceea ce se întâmplă.

Când iubești, nu-ți mai pui problema cât va dura pentru că te simți atât de împlinit cu ceea ce simți, întrucât momentul prezent e tot ce contează.

Deși nu-mi place să vorbesc despre iubire, întrucât observ că este cel mai confundat termen din toate timpurile, te invit cu această ocazie să te întrebi dacă într-adevăr iubești așa cum declari sus și tare prin tot felul de locuri, mai mult sau mai puțin reale sau virtuale. Dar mai ales, să îți aduci mai des aminte de cum ești tu atunci când simți că iubești, nu când ești iubit.

Să-ți aduci mai des aminte de cum ești tu când ești recunoscător pentru momentul de acum, și nu atunci când așteptările tale nerealiste vor fi îndeplinite. Să-ți aduci mai des aminte de cum ești tu când împărtășești, nu când cerșești un strop de atenție,

Să-ți aduci aminte de cum ești tu atunci când realizezi că prezența celuilalt e un mare dar pe care ți-l oferă, nu un drept care ți se cuvine.

Să-ți aduci aminte că nu e nevoie să cauți ceva într-o relație, întrucât fiecare relație este deja tot ce ai nevoie pentru cine ești în momentul în care relaționezi. Și dacă tot ce îi oferi celuilalt îți oferi de fapt ție, atunci ce mai negociem? Iluzii?

 

de Adela Haru

life in balance