Nici nu știu cum să fac să îți explic anumite lucruri să vezi, să simți și tu că în acest univers, în care deseori ai senzația că toți trag de tine și te simți ca un câine hărțuit de realitate, există cineva care chiar te înțelege, care chiar a trecut și trece prin momentele tale grele.
Îmi scrii că ești stâlp de familie și că în arena în care atunci când e vorba de merite se înghesuie toți, mai mereu când e vorba de greutăți, de un om cu adevărat responsabil, te trezești singură. De farmecul acelui somn liniștit și senin pe care tu te străduiești să îl asiguri celor de sub un acoperiș cu tine, tu nu prea ai parte în nopțile târzii.
Fantasme de gânduri flămânde îți inundă involuntar mintea și logic, te îngrijorezi pentru ziua de mâine. Privești cu durere la Icoană, suspini greu, spui o rugăciune din suflet, îți faci semnul sfintei Cruci și adormi haotic, greu, cu speranța unui răsărit de mâine. Și toată lumea îți oferă sprijin moral, pentru că financiar nu prea e de unde. Oameni buni cu buzunare pline, mai rar în universul acesta. Poate într-o altă lume. Mai bună. Unde nu s-a auzit de bănci, de războaie și unde oamenii zâmbesc involuntar vieții. Din suflet.
Și poate nu te sperie situația financiară, însă gândul că tu trebuie să faci față la toate ale vieții de una singură, fără să fie cineva să te apere acolo, cineva care măcar să mimeze puțină afecțiune, nu există, te sperie cumplit.
Însă dă-mi voie să îți arăt partea bună a lucrurilor. Privește la copiii tăi. Dorm liniștiți, siguri că are cineva grijă de ei și că mâine prima imagine pe care realitatea le-o va afișa , va fi zâmbetul tău cald de părinte grijuliu. Crezi că e puțin lucru ce îți spun eu aici? Mergi mai departe!
Privește la acela pe care Doamne Doamne ți l-a rânduit să îți împarți restul vieții. Tu crezi că doarme liniștit? Eu prefer să cred că nu. Dar nu se arată. Pentru că măcar această încurajare subtilă să îți poată oferi, dacă nu poate mai mult. Iar tu trebuie să îl înțelegi că atâta poate.
Poate sunt multe lucruri și griji pe care le ascunde de dragul de a nu te descuraja. Știe cât suferi, dar se simte neputincios.
Privește la întreaga ta familie. Toți se simt protejați de grija ta. Toți te iubesc involuntar sau măcar te respectă.
Totuși, noi, oamenii ca tine, facem o mică greșeală și consecința acestei greșeli suntem nevoiți să o suportăm din plin. Învățând involuntar oamenii pe care îi iubim să depindă de noi, îi facem iresponsabili de curajul pe care trebuie să și-l asume în fața vieții. Îi învățăm ca în subconștientul lor să își pună nădejdea în noi și nu în Doamne Doamne. De aceea ne simțim singuri în fața vieții. Pentru că ei știu, de cealaltă parte a baricadei fiind, că au pe cineva pe care pot conta.
Și astfel, chiar și noi uităm că nu suntem singuri în lupta noastră. Că Doamne Doamne e Cel Care ne duce poverile și ne ajută să luăm deciziile cele mai importante.
Luându-o chiar și logic, nu suntem singuri. Cineva, în aceeași secundă cu tine, aceeași situație, duce aceeași luptă zi de zi și dă același examen la școala vieții. De aceea te rog frumos din suflet, să nu mai deznădăjduieşti. Mai bine roagă-te și privește partea plină a paharului.
Vin sărbătorile. Chiar dacă nu vei avea ce pune pe masă în fața copiilor, măcar ai zâmbetul lor care te înțelege și îți inundă sufletul de bunătate. Și chiar de nu ar fi așa…Doamne Doamne te privește cu drag…și eu la fel!
de Ochii Caprui
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*