De-a viaţ-ascunselea

 

Hai să ne jucăm de-a viaţ-ascunselea. E foarte simplu. Jocul are o singură regulă: trebuie să îţi trăieşti viaţa fără a te gândi vreodată la ea. Să te imersezi în experienţele prezente, să râzi şi să plângi şi să investeşti în relaţiile cu ceilalţi. Adică…să te trezeşti, să mergi la serviciu, să iei masa, să te întalneşti cu prietenii, să-ţi creşti copiii şi să mergi în concediu. Fără a te întreba vreodată “de ce?”. “De ce-ul” este o întrebare necruţătoare, cu efecte secundare ciudate. Când te întrebi “de ce”, pentru că vrei să aflii rostul vieţii tale, brusc începi să gândeşti obiectiv, ca şi cum te-ai uita la viaţa altuia. Şi începi să te îndoieşti că există ceva mai mult… sau din contră, îţi doreşti ceva mai mult. Apoi, fie că vei considera că viaţa ta este tot ce îţi poate oferi Viaţa sau vei simţi o lipsă nedefinită, vei fi nemulţumit. Ceea ce e neplăcut. Chiar mai neplăcut decât să te trezeşti şi să mergi la serviciu, fără să ştii de ce. Prin urmare, s-a inventat jocul de-a viaţ-ascunselea. Şi toată lumea e mulţumită. Nici măcar nu e o aparenţă, adică oamenii nu se prefac mulţumiţi, ci jocul chiar e satisfăcător. Unii ajung să creadă că scopul vieţii în general este să fim fericiţi. Pai, dacă e aşa, atunci de ce avem creier? Ar fi suficient să avem organe de simţ şi o inimă. Creierul strică totul…pentru că nu permite niciunei emoţii să dureze la nesfârşit. Cu orice te înnebuneşte de plăcere azi, creierul se va obişnui mâine. Poate nici nu îţi va mai face plăcere la un moment dat, ci va fi doar o “trebuinţă”. Ba mai mult, noi chiar nu ne dăm seama măcar când suntem fericiţi, decât în retrospectivă, după ce trece starea (fiindcă mereu trece). Pe de altă parte, nemulţumirea lui “de ce” nu trece pentru că e o emoţie pur raţională. Deci, mai bine ne jucăm şi evităm toată neplăcerea.

Cu toate că…există momente în care viaţa însăşi ne poate întreba “de ce”. Precum există (cel puţin) un moment în viaţa fiecăruia în care inevitabil, îşi va vedea viaţa ca şi cum s-ar uita la viaţa altuia. E mai rău să fii atunci nemulţumit… decât pe parcurs când ai opţiunea de a-ţi face curaj să-ţi cauţi răspunsul.

În concluzie…prea mult m-am gândit. Mă duc să mă joc.

de Larisa Cristina