Tu când ai vorbit ultima oară cu Dumnezeu?

Suntem mereu grăbiţi. Răspundem la telefon din mers. Ne oprim pentru a ne lega şireturile vieţii iar mai apoi păşim în agitaţie. În agitaţia simţurilor. Uneori suntem nişte sclavi. Dar fără stăpân. Ne biciuim singuri şi ne oblojim rănile cu virtutea unui doctor de suflete. Prea multe pansamente mototolite şi aruncate. Pansamente supurând în amintiri. Pansamente de minţi aruncate ameţitor în inimă.

Când mai avem timp de oameni dragi şi buni? Când mai avem timp de săruturi dezlegate în doi? Când mai avem timp şi pentru noi? Când mai avem timp şi pentru Dumnezeu? Căci timpul Lui e întotdeauna şi al nostru. De multe ori, Dumnezeu rămâne fără timp, doar pentru a ne mai adăuga nouă, clipe în tropotul zilelor.

Tu când ai vorbit ultima oară cu Dumnezeu? Când i-ai mulţumit pentru ceea ce ai? Căci alţii n-au nimic şi tot îi spun un noapte bună… în genunchi.

Tu când ai vorbit ultima oară cu Dumnezeu? Căci multe lacrimi ţi-au fost şterse atunci când cel de lângă tine te-ar fi înecat în ele.

Când ai vorbit ultima oară cu Dumnezeu? Suntem ca nişte fărâmituri de pâine, presărate peste masa anilor. Un ospăţ atât de gras pentru păsările egoului. S-ar înfrupta din noi aşa cum valurile muşcă din nisipul timpurilor.

Tu când ai vorbit ultima oară cu Dumnezeu? Astăzi e timp şi pentru îngeri, nu numai pentru demoni. E timpul să îi invităm în oraş. Să alergăm cu ei de braţ şi să râdem în hohote de dracii din trecut. Să-i invităm în casă şi mai apoi în suflet.

Tu când ai vorbit ultima oară cu Dumnezeu? Căci El îţi vorbeşte zi de zi, neîncetat. Chiar dacă tu nu vrei să Îl asculţi.

de Alexandru Chermeleu