Cum se face că urâtul, grotescul ajunge să șteargă tot ce a însemnat frumos între doi oameni?

Povestea oricui...

 

Cum se face că după ce aceștia decid că nu mai au nimic de împărțit totul se transformă adeseori într-un circ ieftin, la care poate asista oricine?!

Refuz să accept că iubirea, prietenia, încrederea, respectul se transformă peste noapte în răzbunare, dispreț, ură. Cum e posibil? Niște sentimente frumoase nu pot degenera în ceva atât de urât. E dureros. E nedrept.

Și aici nu mă refer doar la relațiile de cuplu. E perfect valabil și în cazul unei relații de prietenie. Nu înțeleg de ce oamenii își mai spun vreodată că sunt prieteni sau că se iubesc dacă la separarea drumurilor își aruncă unul altuia reproșuri pline de venin. Poate că pentru unii dintre ei dorința de răzbunare e mai puternică decât orice alt sentiment nobil care i-a legat cândva de omul căruia i-au pus acum capul pe ghilotină. Poate că nu-și pot găsi liniștea decât dacă îl condamnă pe celălalt, aruncându-i cu dispreț toate acuzațiile pentru care lucrurile au sfârșit prost. Nu găsesc și nu accept nici o scuză pentru care oamenii aleg să se comporte astfel. Cu toții am fost răniți, dezamăgiți, șifonați sufletește. Am fost mototoliți și aruncați cât colo de oamenii la care ne așteptam cel mai puțin. Dar unii dintre noi au ales să se retragă în tăcere. Au preferat lacrimile singurătății decât rolul victimei perfecte. Au ales să îndure loviturile sub centură de apoi așteptând cu sufletul greoi ca apele să se liniștească. Și… și tot ei au fost cei judecați, cei neînțeleși, cei condamnați. Pentru că oamenii din jur vor fi pentru totdeauna împărțiți în două tabere și din nefericire nici una dintre ele nu va afla vreodată întregul adevăr. Vor primi o frimitură din care vor crea o cu totul altă poveste. Povestea…oricui.

Da, e a oricui. Ce, vrei să spui că tu nu te-ai transformat niciodată peste noapte într-un monstru cu 10 capete din pricina vreunui fost? Fost iubit, fost prieten, fost…?!
Probabil că zâmbești amar, așa e? Ți-ai dat și tu seama cât suntem de naivi și cât de încurcate sunt căile iubirii, ale prieteniei; atât de încurcate încât reușim de fiecare dată să ne rătăcim, să rătăcim drumul spre noi înșine…

© Iustina Ţalea