miercuri, 3 februarie 2016

Când vei întâlni omul tău, vei înțelege de ce cu alții nu a mers

 
Când vei întâlni omul tău, vei avea deja suficiente lecții de viață și nu odată vei fi plâns de durere. Vei ști ce să aștepți de la un bărbat, cum vei ști și ce așteaptă el de la tine. Îți vei trăi libertatea, dar vei fi gata să primești cu căldură un suflet pereche dincolo de prag. Dincolo de toate barierele pe care le-ai creat, după atâtea relații eșuate. Când vei întâlni omul tău, vei ști să spui mulțumesc bărbaților din trecut, pentru tot ce te-au învățat: fie să iubești mai mult, fie să înțelegi mai mult, fie să lași. Vei mulțumi și cu asta vei înțelege că mai mult decât o lecție de viață nu te leagă nimic de ei. Că nu ai iubit niciodată.

Când vei întâlni omul tău, vei înțelege că tot efortul de până acum nu și-a avut rost. N-ai luptat pentru cine trebuie. N-ai trăit atât de intens. N-ai privit în aceeași direcție. N-ai fost acolo unde voiai să fii. Experiențele din trecut nu au fost decât niște banale trăiri de minut. Nu a fost să fie. Nu ai vrut să fii. Când vei întâlni omul tău, îți vei găsi răspunsurile atârnate ușor pe umerii lui. Pe îmbrățișarea lui care te va face să uiți tot. Pe gesturile lui care te vor surprinde plăcut. Pe gândurile lui care se vor potrivi cu gândurile tale. El va fi un răspuns. Poate cel mai frumos de până acum și cu siguranță cel mai frumos de acum înainte.

Când vei întâlni omul tău, vei ști din prima de ce te-ai forțat până acum, dar nu a ieșit nimic. De ce ai iubit, dar nu ai fost fericită. De ce ai oferit, dar nu te-ai simțit împlinită. De ce ai alergat după unii bărbați, fără să îi vezi lângă sufletul tău. Vei înțelege de ce alții te-au ascultat, dar nu te-au înțeles. Când vei întâlni omul tău, vei găsi liniștea și nebunia ta. Vei fi diferită, pentru că și el va fi diferit. Vei iubi sincer, pentru că el o va face la fel. Și vei avea atât de multe motive să spui că nu mai ești singură. Că nu vei mai plânge. Că de data asta totul e altfel. Pentru că ești omul lui, pentru că e omul tău.

Când vei întâlni omul tău, vei înțelege de ce cu alții nu a mers.

sursa:
http://devorbacutine.eu/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...