Sunt bărbați care se resemnează ușor. Lor le poți spune printr-un mesaj că vrei să rupi o legătură – irelevant dacă e una de-o noapte, o săptămână, 5 luni sau 10 ani – și îți vor răspunde un banal “ok” (asta dacă vor răspunde). Niciunei femei nu-i place să afle că a contat atât de puțin în viața unui bărbat, că plecarea ei nu-l provoacă măcar să se oprească un minut și să se gândească unde a greșit. Sunt bărbați care știu să piardă și să resemneze cu viteza luminii.
Dar sunt și altfel de bărbați. Unii dau cu piciorul prea ușor, alții se agață de tine așa cum se pune o pată pe rochia ta preferată și știi bine că nu vei mai putea scăpa de ea oricât ai încerca. În vocabularul lor nu încape cuvântul “resemnare”. Nu zic că-i un lucru rău; cel puțin, nu întotdeauna. Doar că uneori – în special atunci când am vrut să ieșim dintr-o relație – ne ajunge să știm că am provocat doar puțină suferință, iar apoi s-a renunțat la noi.
Bărbații care nu știu să piardă sunt bărbații care nu știu să aprecieze ceea ce au avut lângă ei, în timp util. Pur și simplu se trezește un instinct al posesiei în ei, abia după ce femeia pe care o iubesc pleacă. Și nu pleacă singură, niciodată. Pleacă împinsă de la spate de ei. Nu cred că pleci vreodată de lângă un om care îți oferă tot ceea ce ai nevoie; cel puțin nu dacă ai un caracter onest.
Bărbații care nu știu să piardă apelează la arsenalul de recucerire, de obicei, când își văd femeia lângă un alt bărbat. Li se pare perfect ok să spună “Ok, ai plecat, oricum nu te iubeam” dar deloc logic să și-o imagineze pe ea zâmbind la brațul unui alt bărbat. Și atunci încep mesajele drăgăstoase, scuzele, atențiile de diferite feluri. Problema este că nu se opresc aici. Dacă ea le refuză generozitatea, va deveni brusc “curvă”. Scuzați-mi limbajul, dar nu văd rostul cenzurii aici.
Bărbații cu lipsă de caracter aruncă cu vorbe murdare în femeia pe care cândva o vedeau mama copiilor lor. Și apoi reîncep cu dulcegăriile și tot așa. Nu știu ce ar face alte femei, dar eu nu aș mai putea săruta în veci gura care a rostit toate acele vorbe nedrepte. Îmi place să cred că, de fiecare dată când am suferit, n-a fost în zadar.
Am învățat o lecție importantă: degeaba ești apreciat de abia după ce ai plecat!
sursa:https://blogpentrusuflet.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*