Suntem într-o continuă amânare a vieţii. A bucuriei. A timpului care trebuie savurat. Suntem într-un roller coaster şi nu realizăm că timpul se scurge, iar noi nici nu am apucat să ne bucurăm de fantastica călătorie a vieţii.
Amânăm să ne bucurăm de provocările vieţii. Amânăm să ne distrăm şi să ne uşurăm sufletul de povara greutăţilor zilnice. Amânăm să iubim, să iertăm , să fim buni, să ne ajutăm unul pe celălalt. Amânăm pentru că avem falsa certitudine că mai sunt zile în punguţa timpului şi că acesta curge în favoarea noastră. Sau poate că amânăm şi nici nu gândim cât de aproape suntem de final.
În clipa asta eşti, în clipa următoare – nu. Şi deşi ai impresia, nu cunoşti ceea ce-ţi rezervă viaţa. Nu ştii dacă mai ai la dispoziţie o secundă, un minut, o oră sau poate mai mult. Însă, nu faci nimic ca să pui punct amânărilor care au devenit un tic uzual.
Şi deşi Dumnezeu doreşte să deschidem ochii, să vedem ce se întâmplă în jurul nostru, nu ne poate deştepta complet. Încă mai dormim în timp ce muncim. Încă mai dormim în timp ce mergem la cursuri. Încă mai dormim când ajungem acasă. Încă mai dormim când ne certăm cu cei dragi. Încă mai dormim când ne facem planuri.
În jurul nostru mor oameni tineri. Moartea nu mai este un musafir care vine nepoftit la cei bătrâni. Moartea este o certitudine în viaţa de zi cu zi şi acest lucru ar trebui să ne determine să gândim altfel lucrurile. Mor copii care de abia au venit pe lume. Mor oameni tineri care nu ajuns să sufere de boli. Mor pe negândite, pe nepregătite, cu toate planurile bine puse la punct. Şi ce folos au aceste planuri?
Ne zbatem în viaţa asta, însă nu ştim pentru ce. Sau pentru cine. Ai cumva certitudinea că mâine vei mai fii în viaţă? Ai cumva certitudinea că vei ajunge să îmbătrâneşti?
Astăzi, amânările nu-şi mai au rost. E timp irosit. Planurile nu-şi mai au rost. E efort irosit. Să munceşti în speranţa că vei agonosi la bătrâneţe e timp şi efort irosit.
Pentru ce toate astea? Pentru ce toate zbaterile şi regretele noastre? Pentru ce sacrificiile şi renunţările la vis?
Pentru o zi care poate nu are numele nostru scris pe ea?
Poate ar trebui să ne trezim şi să deschidem larg ochii. Dumnezeu ne semnalizează din umbră că drumul pe care mergem este greşit, că este o fundătură.
Câţi dintre noi nu trăim în speranţa că vom putea să cumpărăm o casă? O maşină? Câţi dintre noi nu visăm să avem un job bine plătit şi stabil? Câţi dintre noi nu muncim în speranţa că vom economisi pentru bătrâneţe? Câţi dintre noi îşi refuză dreptul la fericire, îşi sacrifică tinereţea, sănătatea, familia din cauza banilor?
Cum putem să trăim ca şi când am avea o viaţă întreagă la dispoziţie? Cum putem fi atât de inconştienţi încât să nu putem realiza că viaţa se scurge printre degete?
Într-o zi…spunem vieţii. Însă, poate într-o zi nu vom mai avea timp de nimic.
Şi atunci de ce nu „într-o zi” nu devine AZI? De ce nu „într-o zi” nu devine ACUM? De ce nu „într-o zi” nu devine PREZENTUL?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*