Într-una dintre vacanţele petrecute în străinătate, în care am fost cu un cuplu de prieteni (căsătoriţi), am ajuns şi la cumpărături. Am lăsat shopping-ul pe ultima zi, atunci când de obicei se cumpără suvenirurile pentru cei dragi și când se "sparg" banii care-au mai rămas din suma alocată vacanței. Am găsit un Mall prin care am bântuit cu bărbaţii noştri după noi. Ceea ce am observat imediat a fost că soţul prietenei mele comenta la fiecare produs pe care aceasta îl cumpăra. Nu eram atentă la ceea ce făceau ei, dar auzeam din când în când "E pentru mama, cum să nu-i duc şi ei ceva?" sau "E pentru şefa, şi ea mi-a adus mie când a fost în Italia..." Prietena mea dădea explicaţii pentru fiecare magnet de frigider pe care îl cumpăra, iar dacă zăbovea cu privirea asupra vreunui produs, soţul ei o zorea cu câte o replică de genul "Doar nu-ţi trebuie şi prostia aia!"
Am înţeles ideea şi le-am propus ca în magazinul de cosmetice unde aveam de gând să îmi caut câte ceva, să nu vină şi bărbații noștri cu noi. Chiar nu voiam să le simţim privirile plictisite şi să auzim pufăituri. Le-am propus să ne aştepte pe o terasă unde să bea o cafea în tihnă, dar au refuzat. Tare incomod pentru nişte femei care vor să testeze pudre, rujuri şi parfumuri, să fie păzite de bărbaţii lor.
Eu mi-am cumpărat ceea ce aveam nevoie, iar prietena mea s-a învârtit prin tot magazinul, studiind atent fel şi fel de produse. Era evident că îşi dorea multe dintre ele, dar încerca să se decidă doar asupra unuia, probabil prioritar în acel moment. Ştiam că îşi dorea mult o pudră pe care o aveam eu şi că îşi propusese să şi-o cumpere când avea să ajungă în străinătate cu prima ocazie.
- Vreau să-mi iau pudra asta!, a spus ea încântată că a găsit-o.
- La ce-ţi trebuie ţie pudră?, a întrebat-o soţul ei.
Dacă aş fi fost în locul ei, i-aş fi povestit lui toată teoria pudrei, cu detalii amănunţite, ca să-l învăţ minte să nu mai pună întrebări aiurea. Dar prietena mea a lăsat pudra pe raft şi a început să studieze alte lucruri. Am avut impresia că-i venea să plângă. Dacă soţul ei n-ar fi fost cu noi, i-aş fi propus să-i dau eu bani împrumut pentru pudră şi pentru tot ceea ce-şi mai dorea, ca să nu mai suporte bombănelile soţului ei şi interogările arogante. Dar el stătea cu ochii pe noi ca pe butelie.
După câteva minute, o văd pe prietena mea cu un ruj în mână şi cu o atitudine de copil care implora.
- Măcar un ruj, că nu mai am deloc, a spus ea încet.
El a privit-o cu un fel de reproş, de parcă-l pusese într-o situaţie ingrată, apoi a scos portofelul şi i-a întins niște bani, cu un aer superior, de ziceai că e cel puţin un Zeu bun şi îndurător cu o biată muritoare care depindea de el. Atitudinea lui mi s-a părut atât de umilitoare, încât mi s-a făcut greaţă. Şi, ca şi cum n-ar fi fost destul, în maşină, când ea mi-a arătat rujul şi se bucura de el, soţul ei s-a apucat de bombănit.
- Dai banii pe toate prostiile. Parcă n-ai destule...
N-avea destule. N-avea nici măcar strictul necesar pe care ar trebui să-l aibă orice femeie care se îngrijeşte... şi acum înţelegeam de ce nu avea, deşi situaţia lor financiară era bună, amândoi având joburi destul de bine plătite. Un detaliu destul de important ar fi că acel ruj costa cât 3 dintre cele câteva sticle de vin pe care soțul ei obișnuia să le bea seara pe terasa hotelului.
Acela a fost unul dintre momentele în care i-am mulţumit în gând tatălui meu care mi-a repetat obsesiv să nu depind niciodată de banii unui bărbat, să am mereu banii mei, să nu fiu nevoită să-i cer bani bărbatului meu când îmi doresc ceva sau să depind de disponibilitatea lui dacă vreau să îmi cumpăr un săpun bun.
Desigur, prietena mea nu depindea de banii soțului ei, dar se pare că aceasta l-a educat prost și acum suporta consecințele. Pentru că partenerul de viață nu trebuie să decidă pentru tine și în locul tău ce-ți trebuie sau să-ți impună gusturile și valorile lui. Din contră. Partenerul de viață trebuie să te încurajeze să te respecți, să te îngrijești, să ai lucruri de calitate. Și vreau să cred că toți bărbații își doresc alături femei frumoase și îngrijite. Dar îngrijirea presupune investiții în îmbrăcăminte, în coafor, în produse cosmetice, chiar dacă ei nu le înțeleg utilitatea și li se par doar niște „prostii”.
N-am depins niciodată financiar de un bărbat. N-aş accepta să îmi spună un bărbat ce merit şi ce nu, că am sau nu nevoie de ceva sau că un anumit lucru e prea scump pentru mine. N-aş suporta să îmi justific fiecare necesitate şi dorință, să mă milogesc și să îmi stabilească altcineva prioritățile. Şi-i mulţumesc tatălui meu care, în ciuda părerilor anturajului lui, care a considerat mereu că el mă răsfăţa şi că mă obișnuia cu "nărav", m-a învăţat să mă preţuiesc, să mă respect şi să îmi ofer tot ceea ce îmi doresc. Îmi amintesc cu drag de o zi în care i-am spus că îmi doresc mult o pereche de adidaşi. Erau fiţă pe atunci. Şi, pentru că nu îmi doream să abuzez de bunătatea lui, i-am spus să mi-i cumpere pe cei mai ieftini.
"Cum să-i iau cei mai ieftini adidaşi celei mai scumpe persoane din viaţa mea?", mi-a spus tata. Şi mi-a luat cei mai frumoşi adidaşi. Şi nu, gestul lui nu m-a învăţat să fiu răsfăţată şi nici să am nărav prost, ci m-a format așa cum trebuie să fiu, m-a învăţat că merit ceea ce e mai bun, prin urmare să îmi ofer ceea ce e mai bun.
Îi mulțumesc tatălui meu că, deși era bărbat, m-a învățat că merit mai mult decât "măcar un..." și că o femeie care se respectă trebuie să aibă din abundență lucruri cât mai frumoase și de calitate.
Sper că și doamnele și domnii au învățat ceva din acest articol al meu. ;)
de Irina Binder
sursa: http://www.irinab.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*