Un duş rece.
Dacă tu ştii că te-ai chinuit atât, ai trecut prin atâtea clipe de durere, ca să poţi sta acum puţin în picioare, să te poţi bucura de viaţă aşa cum se cuvine, atunci de ce îţi aduci aminte iar şi iar de trecutul tău? Te întorci, cu bucurie parcă, la locurile acelea din memoria sufletului tău, locuri care nasc clipe dureroase şi de care te vezi inadmisibil atât de strâns legat? Nimănui nu îi oferă plăcere această privelişte şi nimeni, dar absolut nimeni din lumea aceasta nu îţi poate oferi şansa de a te scăpa de această suferinţă, mai ales dat fiind faptul că ţie îţi este dragă. O urăşti, dar nu te poţi lipsi de ea. Vrei medicamente, dar să nu fie amare. Dumnezeu îţi rânduieşte oameni potriviţi care să te ajute şi vrei să mergi cu ei, dar până la un punct, nu mai mult. De ce?
Dorinţa de a face bine cuiva, implică înainte de toate responsabilitate. Nu poţi fi responsabil de sufletul tău? Atunci te vezi neputincios în a ajuta pe altul. Responsabilitatea este disponibilitatea de a suferi fără crâcnire toate consecinţele născute din relaţia ce va lua naştere din momentul în care te-ai hotărât să ajuţi acel om. Adică indiferent dacă omul acela te va iubi, părăsi, urî, defăima, cleveti, răzbuna sau orice alt rău, tu să nu îl părăseşti la nevoie şi să te rogi tot timpul pentru sufletul lui. În privinţa sentimentelor tale faţă de el,să rămâi permanent neschimbat. Şi atunci, da…eşti responsabil şi mai ales, ştii ce înseamnă binele făcut până la capăt.
Când faci binele de ochii oamenilor, e doar momentan. Adică ajuţi omul cu scopul de a te lăuda pe moment el şi cei care te vor observa.
Când faci binele cuiva de ochii tăi, e temporar. Adică îl ajuţi până acolo unde omul te va defăima. Iar când te va defăima, îl vei părăsi.
Când faci binele de ochii lui Doamne Doamne, nu te mai interesează consecinţele ce vor veni asupră-ți. Ci stabilitatea ta în relaţia ta cu Dumnezeu şi omul respectiv.
De aceea, trebuie să fii responsabil şi să ştii că facerea binelui implică suferinţă. Tocmai de aceea îţi spun. Dacă treci prin această suferinţă, nu te plânge şi nu te mai întoarce în trecut. Fii bucuros de clipa prezentului şi culege harul milei lui Dumnezeu din ea. Culege-l cu dorinţa de a face faţă la furtunile care vor mai veni. Acum e timpul să creşti. Să creşti înaintând în virtute. Nu bătând pasul pe loc şi deprinzandu-te să îţi plângi soarta. Nu prea îi pasă soartei de tine când te vede la pământ. Ci doar atunci şi numai atunci când observă că ai destul curaj cât să îţi poţi aduna toate şansele pentru a o schimba. Gândeşte-te bine. E fericirea ta în joc. Seva durerii unui trecut naşte speranţa unui viitor mai bun doar în sufletul unui om ce îşi lucrează prezentul.
de Ochii Caprui
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*