Uităm să trăim...

 

Regretăm prea mult după cei care ne-au abandonat şi uităm să îi preţuim pe cei care ne-au fost mereu alături.

Ne cosumam prea mult din cauza celor care ne-au dezamăgit şi uităm să ne bucurăm de cei care ne înfrumuseţează viaţa.

Plângem prea mult din cauza celor care ne-au rănit şi uităm să râdem împreună cu cei care ne fac să zâmbim.

Aşteptăm prea mult după cei care ne amăgesc cu iluzii și promisiuni frumoase şi uităm să trăim împreună cu cei dispuşi să ne ofere totul.

Avem prea multe resentimente faţă de cei care ne-au făcut să suferim şi uităm să-i iubim pe cei care ne-au făcut fericiţi.

Vorbim prea mult despre cei care nu ne-au meritat şi uităm să vorbim despre oamenii buni şi frumoşi cu care ne-a binecuvântat viaţa.

Povestim prea mult despre eşecurile şi pierderile noastre şi uităm să amintim despre reuşite şi împliniri.

Ne purtăm, deci, de parcă i-am iubi mai mult pe cei care ne-au abandonat şi dezamăgit şi de parcă ei ar conta mai mult decât oamenii buni pe care îi avem aproape. Ne purtăm de parcă ar fi mai importante nereuşitele şi deziluziile noastre, decât împlinirile şi partea frumoasă a vieţii.

Teama de eșec duce la izolare. Culpabilizarea obsesivă pentru toate nereușitele noastre ne secătuiesc de energie și ne lasă fără acel dram de încredere de sine, capabil să ne dea aripi.

Şi astfel, ne reprimăm nevoia de iubire, ne izolăm de oameni, ne inhibăm bucuria și uităm să trăim...

de Irina Binder