Se umplu grădinile de flori şi parfum. Copacii se îmbracă în verde, în timp ce unii mai nerăbdători înfloresc mai repede decît înfrunzesc. Iubesc primăvara, iubesc să înfloresc! Pe fiecare fir de păr din cap îmi simt gîndurile cum urcă încolăcindu-se ca vrejul de fasole pe arac. Vor să iasă la soare şi să-nflorească. Unele vor crea doar parfum şi frumuseţe, altele vor rodi idei gustoase şi hrănitoare. Îmi simt rădăcinile gîndurilor adînc înfipte în lumina sufletului. O sevă plină de emoţii sănătoase şi oligosentimente urcă şi hrăneşte dinlăuntru fiecare gînd ieşit la soare. Iubesc să înfloresc primăvara! Iubesc să vă văd cu gîndurile înflorite!… Sau măcar cu o floricică la ureche…
Concret, dincolo de introducerea poetică, vreau să vă spun că merită să vă jucaţi cu primăvara, să vă apropiaţi de un pom înflorit şi să-i inspiraţi cu nesaţ aroma miilor de flori. Faceţi acest lucru ca şi cum ar fi pentru ultima dată cînd veţi mirosi un pom înflorit. Priviţi de aproape frunzele care cresc şi îndrăzniţi să le atingeţi, să le simţiţi naşterea. Fiţi mai aproape de primăvară şi mai prezenţi în ea. Nu vă plimbaţi prin primăvară ca printr-un muzeu! Multă vreme am făcut asta! Mai şi zimbeam cînd vedeam pe vreun copil cum se joacă cu florile, cum le studiază, le atinge, cum le vorbeşte şi le soarbe parfumul. Zîmbeam cînd vedeam vreun adult, în speţă vreo femeie, în preajma unui pom înflorit cu capul lăsat pe spate şi braţele larg desfăcute, inspirînd adînc parfumul florilor. Mi se părea ceva artificial, un gest de faţadă. Însă anul acesta mi-am permis să-l fac şi eu şi vă spun drept… merită! Apropiaţi-vă mai mult de primăvară. Are daruri ascunse care nu se revelează decît de aproape, prin astfel de gesturi. Ceea ce ca oameni maturi am ajuns să considerăm a fi „prosteli copilăreşti” chiar sînt lucruri pe care merită să le facem! Îndrăzniţi să fiţi mai aproape de viaţă şi pe cît posibil mai lăsaţi cărările bătătorite sau măcar opriţi-vă şi aşezaţi-vă jos la marginea lor şi simţiţi că trăiţi cu toată fiinţa nu numai cu gîndurile.
sursa: http://www.artadeatrai.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*