Nu știu dacă v-ați întrebat vreodată dacă aceste sentimente vă fac bine, dacă aceste trăiri și gânduri vă produc inspirație, motivare sau determinare. Nu știu dacă v-ați întrebat cum vă schimbă aceste gânduri și întrebări pe care ni le adresăm vizavi de ceea ce gândesc alții despre noi.
Eu m-am întrebat. Pentru că începuse să-mi pese prea mult de alții, comparativ cu mine. Pentru că începusem să gândesc negativ despre mine, despre corpul meu, despre calitățile mele, despre viața mea. Pentru că reacțiile lor au trezit în mine neîncredere, negativism și lașitate. Pentru că deși îmi spuneam că nu îmi pasă sufeream în tăcere, consumându-mă pe interior.
Și totuși de ce ne pasă atât de mult de ce cred ceilalți? De ce credem că avem nevoie de aprobarea lor? De ce avem senzația că suntem ciudați dacă nu suntem la fel ca ei?
În momentul în care am simțit cruzimea și răutatea celor din jurul meu am decis să mă îndepărtez. Să nu mai ascult. Să nu mai văd. Să trec pe lângă ei cu capul sus, cu mintea golită de gânduri negative și cu zâmbetul pe buze. Am decis că nu mai vreau în interiorul meu sentimente de inferioritate vizavi de persoana mea. Eu sunt singura care știe cum este viața mea. Ce pot și ce nu pot face. Care-mi sunt frământările, care-mi sunt visele, care-mi sunt posibilitățile. Nimeni nu este în locul meu și din acest motiv părerea lor nu ar trebui să conteze.
E adevărat, contează uneori. Și ne doare cu atât mai mult cu cât vorbele egoiste și goale vin din partea unor oameni apropiați nouă. Doare pentru că ne-au înșelat încrederea. Doare pentru că i-am considerat prieteni. Doare pentru că noi nu am gândit așa niciodată despre ei.
Am decis să fac acest lucru pentru mine. Pentru sufletul meu deja amărât de egoismul celor din jur. Pentru viața mea care are nevoie ca eu să fiu puternică, curajoasă, plină de încredere, astfel încât să iau cele mai bune decizii. Pentru familia mea care nu trebuie să vadă un om dărâmat de ideile preconcepute ale celor din jur.
Oamenii care te vorbesc pe la spate nu sunt prietenii tăi. Oamenii care te tratează ca pe un nimeni nu au ce căuta în cercul tău social. Oamenii care râd de tine, de modul în care te îmbraci, te comporți sau arăți nu sunt potriviți pentru sufletul tău. Lasă-i în urmă. Treci mai departe. Ești un învingător indiferent de părerile lor. Șterge-ți lacrimile, îndepărtează-ți gândurile cenușii, aruncă la gunoi sentimentele de inferioritate care s-au dezvoltat înăuntrul tău și trăiește-ți viața așa cum simți.
Prieteni îți sunt oamenii care te încurajează la nevoie, care sunt lângă tine când te simți singur, care te acceptă așa cum ești, care te înțeleg când te simți respins, care te servesc cu gânduri frumoase, pozitive, pline de motivație.
Tu alegi dacă le permiți sau nu celor din jur să-ți afecteze sufletul. Tu alegi dacă le permiți să intre înăuntrul tău cu bocancii plini de noroi. Tu decizi dacă îi lași să mânjească sufletul curat și curajos dobândit cu atâta efort. Tu decizi dacă ești inferior lor.
Nu uita: părerea ta contează! Ceea ce simți tu contează! Ceea ce crezi tu contează!
Restul …e doar zgomot.
Eu m-am întrebat. Pentru că începuse să-mi pese prea mult de alții, comparativ cu mine. Pentru că începusem să gândesc negativ despre mine, despre corpul meu, despre calitățile mele, despre viața mea. Pentru că reacțiile lor au trezit în mine neîncredere, negativism și lașitate. Pentru că deși îmi spuneam că nu îmi pasă sufeream în tăcere, consumându-mă pe interior.
Și totuși de ce ne pasă atât de mult de ce cred ceilalți? De ce credem că avem nevoie de aprobarea lor? De ce avem senzația că suntem ciudați dacă nu suntem la fel ca ei?
În momentul în care am simțit cruzimea și răutatea celor din jurul meu am decis să mă îndepărtez. Să nu mai ascult. Să nu mai văd. Să trec pe lângă ei cu capul sus, cu mintea golită de gânduri negative și cu zâmbetul pe buze. Am decis că nu mai vreau în interiorul meu sentimente de inferioritate vizavi de persoana mea. Eu sunt singura care știe cum este viața mea. Ce pot și ce nu pot face. Care-mi sunt frământările, care-mi sunt visele, care-mi sunt posibilitățile. Nimeni nu este în locul meu și din acest motiv părerea lor nu ar trebui să conteze.
E adevărat, contează uneori. Și ne doare cu atât mai mult cu cât vorbele egoiste și goale vin din partea unor oameni apropiați nouă. Doare pentru că ne-au înșelat încrederea. Doare pentru că i-am considerat prieteni. Doare pentru că noi nu am gândit așa niciodată despre ei.
Am decis să fac acest lucru pentru mine. Pentru sufletul meu deja amărât de egoismul celor din jur. Pentru viața mea care are nevoie ca eu să fiu puternică, curajoasă, plină de încredere, astfel încât să iau cele mai bune decizii. Pentru familia mea care nu trebuie să vadă un om dărâmat de ideile preconcepute ale celor din jur.
Oamenii care te vorbesc pe la spate nu sunt prietenii tăi. Oamenii care te tratează ca pe un nimeni nu au ce căuta în cercul tău social. Oamenii care râd de tine, de modul în care te îmbraci, te comporți sau arăți nu sunt potriviți pentru sufletul tău. Lasă-i în urmă. Treci mai departe. Ești un învingător indiferent de părerile lor. Șterge-ți lacrimile, îndepărtează-ți gândurile cenușii, aruncă la gunoi sentimentele de inferioritate care s-au dezvoltat înăuntrul tău și trăiește-ți viața așa cum simți.
Prieteni îți sunt oamenii care te încurajează la nevoie, care sunt lângă tine când te simți singur, care te acceptă așa cum ești, care te înțeleg când te simți respins, care te servesc cu gânduri frumoase, pozitive, pline de motivație.
Tu alegi dacă le permiți sau nu celor din jur să-ți afecteze sufletul. Tu alegi dacă le permiți să intre înăuntrul tău cu bocancii plini de noroi. Tu decizi dacă îi lași să mânjească sufletul curat și curajos dobândit cu atâta efort. Tu decizi dacă ești inferior lor.
Nu uita: părerea ta contează! Ceea ce simți tu contează! Ceea ce crezi tu contează!
Restul …e doar zgomot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*