Obișnuiam să cred că toată lumea este bună și credincioasă și de câte ori vedeam sau auzeam ceva rău, îmi ziceam: "Dacă mi s-ar întâmpla mie, aș începe să vorbesc despre Dumnezeu și omul cu răul s-ar opri și s-ar întoarce la credință și bunătate".
Obişnuiam să văd doar binele în orice şi recunosc, încă nu m-am lecuit de acesastă "naivitate", deşi sunt un pic mai atentă pentru că în timp mi-am dat seama că lucrurile nu sunt atât de simple cum credeam eu în copilărie și că oamenii nu se schimbă ușor. Din contră, oamenii și-au pierdut credința, sau nici nu au avut-o, pentru că e mult mai simplu să faci ce vrei, fără păreri de rău și fără scop sau responsabilitate.
Un pic ciudat e totuşi faptul că atunci când se întâmplă ceva "nedrept" în viata cuiva, Dumnezeu există și chiar e vinovat pentru toate lucrurile negative, dar în rest, nu e nevoie de El, lumea se descurcă şi fără un "Zeu inventat" de naivii slabi de Înger.
Pentru mine un lucru e clar: Răul din viața noastră e de fapt absenţa lui Dumnezeu și e permis ca o consecință a propriilor alegeri, de multe ori, greșite.
Revenind: Da, acum știu că oamenii nu se schimbă ușor, dar asta pentru că ei nu vor, ei nu-L caută pe Dumnezeu și astfel e normal să facă rău altor oameni și nici ei să nu aibă parte de bine prea mult timp.
Într-adevăr, de multe ori oamenii răi au parte de bine, dar asta pentru că au râul de partea lor și sunt deja pierduți fără să realizeze măcar.
În acelaşi timp, oamenii buni au parte de lucruri rele, dar asta pentru că aşa pot deveni şi mai buni, mai puternici şi mai credincioşi. Dacă nu ar fi şi rău, cum am putea aprecia binele şi mai ales, cum ne-am putea ajuta între noi, dacă nimeni nu ar mai avea nevoie de nimeni?
Dumnezeu e bun, dar e și drept! Mai devreme sau mai târziu, toate faptele își vor primi răsplata după merit.
sursa: http://ganduri-intre-randuri.blogspot.ro/
Fiecare are libertatea să aleagă cu cine vrea să fie, altfel știinta de a decide cine e cu Dumnezeu și cine nu, aceasta întocmai te îndepărtează de Dumnezeu Dragă Daniela.
RăspundețiȘtergereEu îți multumesc în ciuda tuturor faptelor, și bineînțeles și tu ai aceiași libertate de decizie.
Regret insă că îți faci atata muncă în care îți areți interesu pentru Dumnezeu, și totuși uite cum te indepărtezi și te resemnezi potrivnicului dracu.
Multă vreme am trăit cu convingerea că lupți sau cel puțin îți dorești o lume bună și dreaptă, lucru pe care la-m mai discutat, dar se pare ca tu ai găsit lumea pe care o dorești și te-ai alaturat precum dai de înțeles.
Altfel dacă tu te simț bine așa nu înțeleg la ce nenumăratele tale postări referitoare la această lume păcălită înșălată și fuată cu oameni cu tot?
Poate îti pierzi timpu sau îți irosești vremea, cred că nu e necesar sau nimeni nu a-r avea un interes precoce să știe căt e de departe de Dumnezeu. Sau poate trebuia să gestionezi un blog asa mai spiritual gen vraci sau gichitoare cu norocu.
Iar dacă mă înșel și totuși îți dorești o lue mai bună gestionată de iubirea cu Dumnezeu, mă întreb din tot ceea ce ti-am scris eu ce a-r fi fost împotriva voii lui Dumnezeu?
Hai poate tui o întrbare și eu un răspuns, altfel rămăi doar cu semnu întrebări.
Sigur sunt multe epitete la adesa celor nemți logodiț sau măritaț cu dracu și satana, da te-aș întreba faptele lor nu de atunci ci de astăzi tu ca mult știutoare cum le apreciezi? Pe care treaptă de evoluție?
Char și atunci cănd tu te-ai afla pe treapta de evoluție a secolului XXI le-a?
Nu ti-am citit textu dar imaginea ajunge suficient. Îmi pare rau pentru tine Draga Daniela că diar atăt ai în suflet.
Vezi ceea ce ti-am triis eu e ceera ce am eu în suflet, acum eu nu am trimis poze dar dcă ai avea puțină imaginație a-i putea sa faci și diferența.
Regret că ma-m înșălat și lumea pe care o doresc eu e total diferită de lumea ta, dar fiecare trebuie să se simtă bine așa precum dorește, așa cum își așterne așa doarme omu după cum și tu bine ști.
O specie cudată în special aceasta a poporului nostru, și nu știu de ce și de cănd?
Noi am avut dintodeauna singele dreptății o spun nenumărații martiri, o spune istoria care slavă Domnului nu se poate cumpăra, nu se poate seduce sau alătuta celui mai tare în arătare și foarte important istoria nu știe să mintă.
Acum Dragă Daniela tu sau vrei să te minț singură sau te lași mințită.
În ciuda faptului că ști ca această țară e umilită. Și dacă nici macar acest lucru nu ai înțeles din tot ceea ce ti-am scris, atunci sau am scris eu totu pe gratis sau scri tu pe blogu tau totu degeaba.
Da am mai spus eu Dragă Daniela poate te vei trezi din visu cu prințu cu păru de aur din pădurea adormită de vri-un balaur tip măță mârtan sau dinozaur ca doar e plină lumea de ei, și joaca pe rol de zei în dorițe de dumnezei.
Eu Dragă Daniela, îti mulțumesc până aici pentru compania ta dar consider că avem înclinații religioase puțin diferite, și bineînțeles ai dreptu fără rețineri să mergi în timpu zilelor noastre la ori ce biserică.
Că doar știm de-o veșnicie că satana și dracu ispitește și nenorocește.
Iar Adevăratul Dumnezeu se bucură se căiește premărește își dorește dar pe nimeni nu silește.
Dumnezeu nu te obligă să te rogi lui, dar nici el nu se roagă de nimeni oferind orizontu larg cunoașteri în libertatea individuală, și aceasta datorită nemărginitei sale generozități.
Eu în ultima vreme nu am vizitat acest blog al tău și de acum doar asa informativ am să mă distanțez gentil și politicos și voi rămâne cu Dumnezeul meu și cei dragi lui și mie, deci eu voi rămâne pururi pentru și în biserica mea acea creștină aceea cu a tot Bunul meu Dumnezeu.
Ție în conspirația credinței tale Dragă Daniela, îti doresc mult succes împreună cu dumnezeu tau, și nu la urmă multă fericire, și fantezie cu o imaginație mai bogată, mai colorată, mai înmieresmată, mai înflorată, mai parfumată, și desenată cu iubirea galantă la zi siceră fotografiată.
El & Ea & Ea & Ei și eu