Mă uit în jur deseori şi (mă) întreb: unde te-oi grăbi aşa, omule?
Mă grăbesc să ajung acolo, unde sigur că o să mă grăbesc să termin ce am de făcut, ca să ajung dincolo, unde normal că nu o să stau prea mult pentru că trebuie să ajung acasă, să fac repede câteva lucruri şi ceva ordine înainte să apuc să dorm... repede! Şi pe urmă o să mă trezesc repede. Şi dacă nu, o să mă supăr că n-am făcut-o mai repede şi că nu voi avea timp să fac totul astăzi, acum, ieri eventual. Oricum, repede.
De pildă... omul la cumpărături e pe repede înainte, scotoceşte prin cutiile cu legume şi fructe de zici că vine bombardamentul cel mare şi nu se ştie dacă mai apucă să trăiască, darămite să şi mănânce roşia cumpărată în drum spre casă în viteză. La casa de marcat, omul se grăbește. Casierul îti îndeasă produsele în sacoșă (în cazul fericit) sau pe tejghea și apoi te așteaptă din privire să te cari mai repede.
Omul în trafic e pe repede înainte...ar fi el şi mai pe repede dacă nu l-ar încurca toţi ăia care nu fac decât să se agite încolo şi încoace. La fel că el, de altfel. Şi claxonează şi se enervează şi scrâşneşte din dinţi, nu pentru că ceilalţi îl incomodează ci pentru că e plin de teamă. Teamă că n-o să ajungă unde şi-a propus, la ora la care şi-a propus, şi n-o să apuce să facă ce trebuie să facă. Azi. Repede.
Omul la job e pe repede înainte. Cu ochii pe ceas și mereu îngrijorat că n-o să termine la timp sau că nu se termină mai repede programul să plece. Cum de ce să plece? Ca să ajungă repede acasă sau la vreo întâlnire sau mai știu eu pe unde...
Omul acasă e pe repede. S-a grăbit atâta, practic toată ziua, că să ajungă acasă, să petreacă timp cu copiii sau cu soţul/soţia, iubitul/iubita, sau pur şi simplu cu el însuşi. Dar odată ajuns, se grăbeşte. Totul trebuie făcut repede. Mănâncă repede ceva, în picioare. Pune câteva rufe repede la spălat. Eventual mai pupă repede vreun copil sau vreun alt om drag, daca mai apucă, înainte să fugă repede să se culce.
Omul de azi e pe repede. Împinge timpul, îi împinge pe ceilalţi la marginea vieţii lui... pentru că pare să nu mai aibă timp niciodată cu adevărat. Nici pentru el, nici pentru ei. Nici pentru viaţă.
Îţi dai seama că, de fapt, ne grăbim spre ieşirea din viaţă?
Mă uit în mine şi îmi spun: Tinhni-ți-ar viața!
Mă uit în lume şi spun: Tihni-ți-ar viața!
Dacă într-o zi, am opri pentru o ora maşinile, ceasurile, telefoanele, televizoarele...Dacă ne-am opri din tot? Ce-am face în ora aceea? Sau ce-am fi?
Şi, oricum...unde te grăbeşti? Şi la ce-ţi foloseşte?
de Nicoleta Svârlefus
Mă grăbesc să ajung acolo, unde sigur că o să mă grăbesc să termin ce am de făcut, ca să ajung dincolo, unde normal că nu o să stau prea mult pentru că trebuie să ajung acasă, să fac repede câteva lucruri şi ceva ordine înainte să apuc să dorm... repede! Şi pe urmă o să mă trezesc repede. Şi dacă nu, o să mă supăr că n-am făcut-o mai repede şi că nu voi avea timp să fac totul astăzi, acum, ieri eventual. Oricum, repede.
De pildă... omul la cumpărături e pe repede înainte, scotoceşte prin cutiile cu legume şi fructe de zici că vine bombardamentul cel mare şi nu se ştie dacă mai apucă să trăiască, darămite să şi mănânce roşia cumpărată în drum spre casă în viteză. La casa de marcat, omul se grăbește. Casierul îti îndeasă produsele în sacoșă (în cazul fericit) sau pe tejghea și apoi te așteaptă din privire să te cari mai repede.
Omul în trafic e pe repede înainte...ar fi el şi mai pe repede dacă nu l-ar încurca toţi ăia care nu fac decât să se agite încolo şi încoace. La fel că el, de altfel. Şi claxonează şi se enervează şi scrâşneşte din dinţi, nu pentru că ceilalţi îl incomodează ci pentru că e plin de teamă. Teamă că n-o să ajungă unde şi-a propus, la ora la care şi-a propus, şi n-o să apuce să facă ce trebuie să facă. Azi. Repede.
Omul la job e pe repede înainte. Cu ochii pe ceas și mereu îngrijorat că n-o să termine la timp sau că nu se termină mai repede programul să plece. Cum de ce să plece? Ca să ajungă repede acasă sau la vreo întâlnire sau mai știu eu pe unde...
Omul acasă e pe repede. S-a grăbit atâta, practic toată ziua, că să ajungă acasă, să petreacă timp cu copiii sau cu soţul/soţia, iubitul/iubita, sau pur şi simplu cu el însuşi. Dar odată ajuns, se grăbeşte. Totul trebuie făcut repede. Mănâncă repede ceva, în picioare. Pune câteva rufe repede la spălat. Eventual mai pupă repede vreun copil sau vreun alt om drag, daca mai apucă, înainte să fugă repede să se culce.
Omul de azi e pe repede. Împinge timpul, îi împinge pe ceilalţi la marginea vieţii lui... pentru că pare să nu mai aibă timp niciodată cu adevărat. Nici pentru el, nici pentru ei. Nici pentru viaţă.
Îţi dai seama că, de fapt, ne grăbim spre ieşirea din viaţă?
Mă uit în mine şi îmi spun: Tinhni-ți-ar viața!
Mă uit în lume şi spun: Tihni-ți-ar viața!
Dacă într-o zi, am opri pentru o ora maşinile, ceasurile, telefoanele, televizoarele...Dacă ne-am opri din tot? Ce-am face în ora aceea? Sau ce-am fi?
Şi, oricum...unde te grăbeşti? Şi la ce-ţi foloseşte?
de Nicoleta Svârlefus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*