Dacă ţi-aş spune că mi-e dor de tine, m-ai crede?
Dacă ţi-aş spune că uneori mă simt singură şi că am o nevoie nebună de oameni în preajma mea sau de un gând bun, m-ai crede?
Dacă ţi-aş spune că sunt nopţi în care pun capul pe pernă şi mă năpădesc gândurile, m-ai crede?
Dacă ţi-aş spune că nu am dorit niciodată răul vreunui om de care am decis să mă separ, m-ai crede?
Dacă ţi-aş spune că erau vremuri când rămâneam singură si-ncepeam să vorbesc cu mine, m-ai crede?
Dacă ţi-aş spune că nu-mi vine să cred nici acum că unii oameni au plecat din această lume, m-ai crede?
Dacă ţi-aş spune că sunt momente când sufletul mi-e în altă parte decât trupul, m-ai crede?
Dacă ţi-aş spune că pe cât de repede mă supăr, pe atât de repede îmi trece, m-ai crede?
Dacă ţi-aş spune că uneori îmi înghit gândurile de teamă că aş putea fi înţeleasă greşit, m-ai crede?
Dacă ţi-aş spune că am în mine o teamă de nu ştiu ce pe care nu mi-o pot explica, m-ai crede?
Dacă ţi-aş spune că atunci când vine vorba să ofer sfaturi celorlalţi sunt acolo, dar când e vorba de mine nu ştiu ce să fac, m-ai crede?
Dacă ţi-aş spune că uneori mă simt neînţeleasă de oameni la care eu ţin mult, m-ai crede?
Dacă ţi-aş spune că am momente când stau şi mă gândesc că mi-aş dori să fiu mereu acel om care râde şi glumeşte, fără să mai fiu nevoită să scriu toate astea, m-ai crede?
Dacă ţi-aş spune că uneori e de ajuns să aud vocea unei persoane dragi pentru a mă simţi mai bine, că îmi dă o stare bună, m-ai crede?
Dacă ţi-aş spune că la mine un cuvânt frumos şi sincer face minuni, m-ai crede?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*