Plouă. E umed și rece afară. Geamul ferestrei s-a aburit, imagine care-mi provoacă o oarecare nostalgie. S-a dus vara în același mod în care s-au dus atâtea lucruri din viața mea. Oameni. Etape. Începuturi. Concluzii. Gânduri. Job-uri. Relații. Timpul se scurge. Uneori în favoarea noastră, alteori nu. Aș fi vrut să-l pot îngheța de câteva ori în viață, dar cum nu s-a putut am continuat să merg. Asta e datoria noastră, să ne purtăm curajoși bătăliile și să învățăm lecțiile vieții. Cel puțin așa cred.
Se întâmplă când suntem la pământ să ne gândim că Dumnezeu ne vrea acolo. În cel punct mort. În acea obscuritate. În acel colț rece și întunecat. Se întâmplă deseori când trecem prin greutăți să ne gândim că El le-a adus în viața noastră, că El a vrut să fie rău pentru noi, deși nu-i înțelegem Voia, deși nu-i înțelegem logica. De ce Dumnezeu ne vrea răul? De ce aruncă asupra noastră boli, sărăcie și singurătate? De ce ne lasă pradă depresiei? Sunt câteva dintre gândurile care dau să iasă la suprafață, care se cer rostite.
Am înțeles că în spatele tuturor greutăților cu care m-am confruntat este El. Am înțeles că în mijlocul întunericului ești cel mai aproape de Dumnezeu. Am înțeles că El se așteaptă să fiu mai puternică, mai rezistentă, mai matură cu fiecare obstacol pe care îl las în urmă. Am înțeles că nu poți zbura atâta timp cât aripile sunt de plumb.
Avem nevoie de astfel de teste, de astfel de greutăți în viețile noastre ca să ne întărim sufletele. Avem nevoie să ne cultivăm încrederea în Dumnezeu, pentru că El nu ne dorește răul, din contră, își dorește să vedem binecuvântările din spatele greutăților cu care ne confruntăm.
Plouă de câteva ceasuri. Șoseaua e pustie. Doar câte-o mașină grăbită spulberă fără milă bălțile formate în găurile din asfalt. De la fereastra camerei mele observ tăcută acest spectacol mut al toamnei. Mă simt ca acea baltă peste care trece, la intervale scurte, câte-o mașină în viteză. Așa vin și trec greutățile în viața mea. Strâng din dinți și caut soluții. Mă rog și trag speranță că El mă va ajuta. Mă strecor cu greutate printre gânduri cenușii care nu acceptă că acesta este modul în care Dumnezeu lucrează. Vreau să cred că în ciuda a ceea ce pare, că în ciuda a ceea ce se vede și simte se ascund binecuvântări. Pe care câteodată le văd. Și zâmbesc. Știu că va fi bine.
Aceasta nu este una dintre acele zile. Însă tot sper. Tot mă încred în El. Pentru că nu am altă alternativă. Pentru că singura soluție este El și doar El. Nu mulți vor înțelege acest lucru, însă majoritatea sper să o facă.
Dumnezeu lucrează. Indiferent de modul în care alege să o facă. El lucrează pentru mine, pentru tine, pentru noi. El ne vrea puternici, rezistenți și credincioși. El ne vrea pregătiți de orice ar veni. Și dacă uneori ne așează în cale pietre și bolovani nu trebuie să ne pierdem speranța, ci să ne măsurăm forța cu aceștia. EL ne-a clădit în așa fel încât să putem rezista la orice ne-ar trimite. Și putem face asta. Putem rezista atât timp cât îl avem pe El în sufletele noastre.
În viața mea în acest moment plouă. Cu picuri mari și reci de toamnă. Mi-e sufletul bolnav, parcă cuprins de friguri. Când tremură, când se scutură asemeni unui bătrân peste care a trecut un vis urât. Nu știu cum să mă feresc de ploaia de lovituri care cade necontenit asupra mea. Nu știu unde să mă ascund de ploaia nemiloasă care mă urmărește pas cu pas. Nu știu când va înceta. Când voi fi în siguranță. Ceea ce știu acum este că Dumnezeu a trimis-o la mine pentru că știe că îi voi putea face față. Și mai știu că El este alături de mine, încurajându-mă să privesc îndeaproape la viața mea. Să înțeleg ceva. Să culeg ceva. Să rămân cu ceva. Să găsesc soluția. De aceea nu disper, nu plâng, nu mă simt neputincioasă. Pentru că știu că pot. Și pentru că El știe că pot.
Se întâmplă când suntem la pământ să ne gândim că Dumnezeu ne vrea acolo. În cel punct mort. În acea obscuritate. În acel colț rece și întunecat. Se întâmplă deseori când trecem prin greutăți să ne gândim că El le-a adus în viața noastră, că El a vrut să fie rău pentru noi, deși nu-i înțelegem Voia, deși nu-i înțelegem logica. De ce Dumnezeu ne vrea răul? De ce aruncă asupra noastră boli, sărăcie și singurătate? De ce ne lasă pradă depresiei? Sunt câteva dintre gândurile care dau să iasă la suprafață, care se cer rostite.
Am înțeles că în spatele tuturor greutăților cu care m-am confruntat este El. Am înțeles că în mijlocul întunericului ești cel mai aproape de Dumnezeu. Am înțeles că El se așteaptă să fiu mai puternică, mai rezistentă, mai matură cu fiecare obstacol pe care îl las în urmă. Am înțeles că nu poți zbura atâta timp cât aripile sunt de plumb.
Avem nevoie de astfel de teste, de astfel de greutăți în viețile noastre ca să ne întărim sufletele. Avem nevoie să ne cultivăm încrederea în Dumnezeu, pentru că El nu ne dorește răul, din contră, își dorește să vedem binecuvântările din spatele greutăților cu care ne confruntăm.
Plouă de câteva ceasuri. Șoseaua e pustie. Doar câte-o mașină grăbită spulberă fără milă bălțile formate în găurile din asfalt. De la fereastra camerei mele observ tăcută acest spectacol mut al toamnei. Mă simt ca acea baltă peste care trece, la intervale scurte, câte-o mașină în viteză. Așa vin și trec greutățile în viața mea. Strâng din dinți și caut soluții. Mă rog și trag speranță că El mă va ajuta. Mă strecor cu greutate printre gânduri cenușii care nu acceptă că acesta este modul în care Dumnezeu lucrează. Vreau să cred că în ciuda a ceea ce pare, că în ciuda a ceea ce se vede și simte se ascund binecuvântări. Pe care câteodată le văd. Și zâmbesc. Știu că va fi bine.
Aceasta nu este una dintre acele zile. Însă tot sper. Tot mă încred în El. Pentru că nu am altă alternativă. Pentru că singura soluție este El și doar El. Nu mulți vor înțelege acest lucru, însă majoritatea sper să o facă.
Dumnezeu lucrează. Indiferent de modul în care alege să o facă. El lucrează pentru mine, pentru tine, pentru noi. El ne vrea puternici, rezistenți și credincioși. El ne vrea pregătiți de orice ar veni. Și dacă uneori ne așează în cale pietre și bolovani nu trebuie să ne pierdem speranța, ci să ne măsurăm forța cu aceștia. EL ne-a clădit în așa fel încât să putem rezista la orice ne-ar trimite. Și putem face asta. Putem rezista atât timp cât îl avem pe El în sufletele noastre.
În viața mea în acest moment plouă. Cu picuri mari și reci de toamnă. Mi-e sufletul bolnav, parcă cuprins de friguri. Când tremură, când se scutură asemeni unui bătrân peste care a trecut un vis urât. Nu știu cum să mă feresc de ploaia de lovituri care cade necontenit asupra mea. Nu știu unde să mă ascund de ploaia nemiloasă care mă urmărește pas cu pas. Nu știu când va înceta. Când voi fi în siguranță. Ceea ce știu acum este că Dumnezeu a trimis-o la mine pentru că știe că îi voi putea face față. Și mai știu că El este alături de mine, încurajându-mă să privesc îndeaproape la viața mea. Să înțeleg ceva. Să culeg ceva. Să rămân cu ceva. Să găsesc soluția. De aceea nu disper, nu plâng, nu mă simt neputincioasă. Pentru că știu că pot. Și pentru că El știe că pot.
de Anasstassya
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*