Despre suflet…

"Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi ignorați"

Despre suflet s-au spus multe. Unii zic că nu există, pe când alţii îndrăznesc să afirme cu toată încrederea că ar fi cel mai important lucru care ni se oferă de către viaţă. Indiferent dacă fiinţează sau nu, adevărul despre suflet este că ne junghie din toate încheieturile de fiecare dată când ne lovim de vreo dezamăgire, că se răneşte uşor iar ca să se vindece îi trebuie multă vreme.

Adevărul este că sufletul nu mai ajunge să fie la fel, odată lovit. Niciodată. Încercăm să-l oblojim şi ne şi iese într-o oarecare măsură. Pe urmă ne perfecţionăm să-i mascăm cicatricile. În fiecare zi învăţăm să folosim un pic mai bine pensula cu care-i aplicăm în mod reflex straturile de machiaj. Cu fiecare secundă ce trece devenim şi noi înşine din ce în ce mai iscusiţi la a ne spune că pomezile folosite au fost cele mai bune şi că am redevenit cei care eram, că nu a rămas înăuntrul nostru nicio urmă de lacrimi, speranţe făcute ţăndări sau dezamăgire.

Dar sufletul este asemenea unui sipet a cărui cheie nu-i la noi. Ea rămâne în mâna fiecărui om ce ne trece prin viaţă. Fiecare dintre ei păstrează câte o copie. Şi fiecare are propriile sale maniere. Aşa se face că unii rotesc uşor cheia în broască, ridică sfios capacul şi analizează cu blândeţe, unul câte unul, fiecare obiect găsit. Pe urmă pun totul la loc şi viaţa continuă firesc. Alţii însă îşi înfig degetele cu lăcomie în tot ceea ce găsesc. Mototolesc nepăsători speranţe, iau în râs până şi cele mai tainice visuri şi zdrobesc fără milă chiar şi cele mai de preţ dorinţe. În urma lor rămâne o dezordine greu de descris.

Oare ei nu ştiu că sufletul este un cufăr în care este imposibil să faci curat?

 

de Cristina

webcultura.ro