Timpul...
Un cuvânt scurt ce poate cuprinde un infint de trăiri, iubiri, suferinţe… ani grei… sau, poate, fericire. Unde se duce acest timp, când trece pe lângă noi? Iar dacă suntem prea speriaţi, nu se mai întoarce când suntem pregătiţi…
Aşteptăm ani în şir ca timpul să treacă. Atunci când suntem mici, ne dorim să creştem mai repede mari, deşi părinţii ne spun că nu e chiar uşor să fii adult. Când eşti părinte, îţi doreşti să-ţi crească mai repede copiii sau să treacă mai repede zilele pentru a pleca într-o excursie mult visată, iar când eşti deja prea matur, realizezi că timpul chiar a trecut prea repede, iar tu ai ratat multe ocazii, din dorinţa de a-i permite să curgă aievea. Atunci ai vrea să frânezi trecerea lui, dar, din păcate, nu reuşeşti decât să te resemnezi cu ideea că e prea târziu. Sau poate nu. Niciodată nu e prea târziu să încerci ce nu ai reuşit altcândva. Dar ai curaj? Probabil nu.
Te simţi obosit de viaţă şi îţi doreşti liniştea… inventând alte scuze pe care poate nici tu nu le crezi. Şi, uite aşa, ne ratăm unii pe alţii, ratăm clipe care ar putea să ne aducă fericirea, fiindcă suntem ocupaţi şi nu le vedem că trec pe lângă noi…
Poate multe persoane ajunse la vârsta mea, dacă ar trage linie, şi-ar dori să dea timpul înapoi pentru a putea alege alte drumuri, alţi oameni sau alţi prieteni.
Dar eu nu aş face asta, căci nu ar mai fi viaţa mea, nu aş mai fi eu. În orice decizie luată în grabă sau cântărită poate prea mult, am fost eu. Şi orice persoană intrată în viaţa mea a avut povestea ei, lecţia, fericirea sau durerea pe care a lăsat-o în urma sa. Nu aş putea să-mi calculez sentimentele, cuvintele sau flirturile. Sunt fericită, asta o pot spune cu mâna pe inimă, fără să vă mint. De ce? Fiindcă am trăit după cum am simţit, am dansat fără a avea altă muzică decât cea din inimă, am plâns şi aş mai plânge fără să regret nicio lacrimă pierdută în acest loc.
Regret doar că nu am spus acele cuvinte atunci când o persoană avea nevoie de ele, regret mândria care, în timp, am realizat că nu îmi este prietenă, aşa cum o credeam, şi regret că nu am luptat mai mult atunci când o puteam face. Dar nu regret că am lăsat oamenii liberi să aleagă drumul pe care au vrut să păşească.
Simt că timpul meu nu a trecut degeaba…
de Laura Ștefan
revista catchy
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*