Iubirea nu este un semn de slăbiciune, aşa cum nici indiferenţa nu este un semn de putere!
Atunci când o femeie iubeşte, devine vulnerabilă. Ea se expune fără nicio grijă în faţa unui bărbat care i-a câştigat deplin încrederea.
Nu mă refer la expunere fizică. Dacă ar fi doar atât, femeia nu ar putea fi aşa de profund rănită uneori.
Mă refer la deschiderea inimii. Căci o femeie nu poate iubi dacă nu-şi lasă armele deoparte.
Dacă mai are aspecte pe care încă le mai ţine ascunse faţă de bărbatul care-i este alături, înseamnă că nu-l iubeşte. Nu că nu ar vrea asta, dar nu a fost suficient de bine înţeleasă.
Poate că va alege să stea cu el, dar asta înseamnă convieţuire, relaţionare, dar nu iubire.
O femeie ar putea să trăiască şi singură, dar atunci cum şi-ar mai testa capacitatea de-a iubi? Cum şi-ar mai vedea propriile slăbiciuni decât prin abandon?
În momentul în care ea observă că nu primeşte la fel de multă iubire pe cât oferă, ceva din interiorul ei se închide.
Uneori pune capăt relaţiei, alegând să sufere pe termen scurt, dar să aibă încredere că va găsi pe cineva capabil să primească darurile ei.
Alteori, rămâne agăţată în acea relaţie, sperând să facă din bărbatul rece care este lângă ea un bărbat capabil de înţelegere şi de căldură.
Va dori în zadar să transforme un mecanic într-un poet.
Şi va sta şi va suferi pentru că nu poţi să te simţi iubit de un om care nu te înţelege…
Însă, dacă va avea curaj să lase totul în urmă, îşi va da seama că ar putea avea şansa de a cunoaşte un alt bărbat care ar fi în stare să-i audă poezia inimii.
Nu înseamnă că el trebuie să fie neapărat poet! Nici pe departe! Poate fi tot mecanic.
Dar unul suficient de bun pentru a-şi da seama că sufletul unei femei îndrăgostite este tot un mecanism.
Un mecanism al iubirii!
Atunci când o femeie iubeşte, devine vulnerabilă. Ea se expune fără nicio grijă în faţa unui bărbat care i-a câştigat deplin încrederea.
Nu mă refer la expunere fizică. Dacă ar fi doar atât, femeia nu ar putea fi aşa de profund rănită uneori.
Mă refer la deschiderea inimii. Căci o femeie nu poate iubi dacă nu-şi lasă armele deoparte.
Dacă mai are aspecte pe care încă le mai ţine ascunse faţă de bărbatul care-i este alături, înseamnă că nu-l iubeşte. Nu că nu ar vrea asta, dar nu a fost suficient de bine înţeleasă.
Poate că va alege să stea cu el, dar asta înseamnă convieţuire, relaţionare, dar nu iubire.
O femeie ar putea să trăiască şi singură, dar atunci cum şi-ar mai testa capacitatea de-a iubi? Cum şi-ar mai vedea propriile slăbiciuni decât prin abandon?
În momentul în care ea observă că nu primeşte la fel de multă iubire pe cât oferă, ceva din interiorul ei se închide.
Uneori pune capăt relaţiei, alegând să sufere pe termen scurt, dar să aibă încredere că va găsi pe cineva capabil să primească darurile ei.
Alteori, rămâne agăţată în acea relaţie, sperând să facă din bărbatul rece care este lângă ea un bărbat capabil de înţelegere şi de căldură.
Va dori în zadar să transforme un mecanic într-un poet.
Şi va sta şi va suferi pentru că nu poţi să te simţi iubit de un om care nu te înţelege…
Însă, dacă va avea curaj să lase totul în urmă, îşi va da seama că ar putea avea şansa de a cunoaşte un alt bărbat care ar fi în stare să-i audă poezia inimii.
Nu înseamnă că el trebuie să fie neapărat poet! Nici pe departe! Poate fi tot mecanic.
Dar unul suficient de bun pentru a-şi da seama că sufletul unei femei îndrăgostite este tot un mecanism.
Un mecanism al iubirii!
de Adrian Cutinov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*