Eliberează-ţi sufletul de tot ce-l încarcă. Nu-l lăsa să acumuleze prea multe, pentru că se va sufoca. Sufletul omului e atât de sensibil! Şi acumulează atât de multe… Nu mai păstra acolo tot ce întristează. Nu o să ajungi decât să ai un suflet prea plin, prea trist şi prea nefericit, ori el nu merită asta. Stai un timp tu cu tine şi analizează fiecare lacrimă neplânsă, fiecare dor nerostit, fiecare sentiment nemărturisit, fiecare durere care ţi-a străpuns fiinţa, fiecare regret, fiecare suspin, fiecare nereuşită care a lăsat urme, fiecare rană şi fiecare îndoială. Ia-le pe rând şi desparte-te de ele. Nu trebuie să fii trist când le spui Adio, pentru că doar rămânând fără te vei elibera.
Doar dându-le afară şi lăsându-le acolo, în urmă, şi continându-ţi drumul, vei putea spune că ai scăpat de poverile alea care te apasă atât de tare.
Ai nevoie de această curăţenie. Şi tu, şi el. Fă-o. Şi nu privi înapoi. Ce a fost, a fost, nu va mai fi, tu deschide-ţi braţele pentru ce va fi. Deschide-ţi braţele şi pregăteşte-ţi sufletul pentru momente de sărbătoare. Are nevoie de ele.
Are nevoie să zâmbească, să fie fericit, să simtă că contează, să se simtă util, iubit şi înţeles. I s-a luat de griji. Vrea linişte. Acea linişte după care a tânjit atât de mult, acea linişte care îl ajută să nu se mai gândească la ce-i rău. Acea linşte care-i e ca un balsam. Sufletul are nevoie din când în când să se elibereze din strânsoarea gândurilor şi a oamenilor care nu-l merită. Şi pentru ca asta să se întâmple, are nevoie de tine.
de Georgiana R
pasajedinviata
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*