Postul şi terapia prin tăcere

 

Postul include şi o anumită atitudine lăuntrică, fiind în acest fel o sursă de sănătate şi echilibru, pe când celelalte forme de renunţare forţată la hrana sunt perturbatoare. O vorbă de duh spune că „binele face puţin zgomot şi zgomotul puţin bine“. De aceea, în post este bine să vorbim mai puţin, să ne abţinem de la certuri, intrigi, bârfe, minciuni, să controlăm “pălăvrageala” minţii şi chiar rugăciunile să le spunem în gând şi în tăcere. Abţinerea de la mâncare este postul trupului, iar tăcerea este postul minţii, al sufletului. În deplină tăcere se produce un fel de întărire a sufletului, o însănătoşire spirituală.

Călugării din mănăstiri spun că dintre toate canoanele postului, cele mai spectaculoase şi rapide efecte le are asupra sufletului tăcerea. În tăcere observăm cum mintea tinde să se liniştească, cum receptivitatea la stress devine mai mică, gândirea este mai profundă şi apare o stare de inspiraţie în care putem găsi soluţii la cele mai dificile probleme ale noastre. Concentrarea în faţa unei icoane are un efect terapeutic extraordinar.

Terapia tăcerii în perioada postului nu înseamnă o tăcere a Divinităţii ca neparticipare, ci o tăcere vie, grăitoare, activă. Cei care cred în Dumnezeu simt cum acesta lucrează prin tăcere. La adevărata tăcere mistică – formă de comunicare şi de terapie cu Dumnezeu -, se ajunge numai după pregătire de durată, care înseamnă şi post. Tăcerea mistică înlătura toate tulburările, toţi stimulii din afară şi din lăuntrul nostru, care ne tulbura, care ne deranjează. Aceste tulburări sunt obstacole în faţa comunicării cu Divinitatea.

De ce suntem stresaţi şi cu mintea plină de tot felul de gânduri? Pentru că ne lăsăm pradă stimulilor exteriori, zgomotelor care ne împiedică să ne concentrăm în tăcere. Orice vindecare spirituală se produce prin centrare. Suntem bolnavi când ne descentram, când ne pierdem centrul, când ne împrăştiem. Ca să ne vindecăm, noi creştinii, căutam concentrarea prin rugăciune sau în faţa unei icoane ca un simbol, în genunchi, în biserică.

Concentrarea aceasta în „sfânta tăcere” are un efect terapeutic extraordinar. Nu există o formă mai bună de terapie, de vindecare a bolilor trupeşti şi sufleteşti, decât în cea mai deplină tăcere, prin uniune cu Dumnezeu. Una dintre cele mai puternice rugăciuni la care se face referire adesea este “Rugăciunea Inimii” când este spusă mereu în gând şi în tăcere. Aceasta tăcere-gând mistică pătrunde în noi până în centrele de taină ale fiinţei şi ne vindeca sufleteşte.

Se mai spune că cea mai primită rugăciune se face în gând şi la miezul nopţii, când dispar toate zgomotele, toate tulburările încetează şi tăcerea este maximă. Se mai spune că atunci se deschid cerurile… Cei ce au ajuns la adevăratul sens al tăcerii, că adevărata atitudine în faţa tainelor divine, folosesc cuvintele în sensul lor fundamental, legat de Logosul Divin. Pentru ei, cuvântul este ziditor, având puterea de a lega şi dezlega…

Îndemnuri de la Sfinţi
“Tăcerea este taina veacului viitor. Iar cuvintele sunt unealta acestei lumi.” (Sfântul Isaac Şirul)

„Fă stomacul mic, limba tăcută, păstrează-ţi mintea limpede, inima curată, blândă şi smerită. Iată postul!“ (Sfântul Vasile cel Mare);

„Dacă postul ar cârmui viaţa noastră, atunci viaţa n-ar mai fi atât de plină de plâns şi de tristeţe. „(Sfântul Vasile cel Mare)

„Postul nu înseamnă numai să mănânci rar, ci să mănânci puţin. Adevăratul post nu constă, de altfel, numai în a domoli propriul nostru corp, ci în a renunţa la hrana în scopul de a da pâinea ta celui ce nu are.“ (Sfântul Serafim de Sarov)

sursa: https://drumuricatretine.wordpress.com/