Fiecare dintre noi se gândește destul de des la nedreptățile din această lume. Îți deschizi sufletul unui om, iar el drept răspuns îți întoarce spatele sau, și mai rău, te trădează… De ce atunci când facem o faptă bună, ea nu este prețuită și, pe lângă aceasta, ne pomenim cu multe bârfe stârnite împotriva noastră? Oamenii parcă închid ochii la faptele bune și pur și simplu le ignoră. De ce pentru dorința sinceră de a ajuta, suntem scuipați în față? Oare am meritat așa ceva? La ce se rezumă problema: la noi sau la cei din jur? Mai trebuie să săvârșim fapte bune? Se merită? Acum putem respira liniștiți – această pildă va răspunde la chinuitoarea noastră întrebare. Cât este de înțeleaptă și adevărată!
Într-o zi, la ușa unui bătrân înțelept, a bătut o tânără necunoscută care, înecându-se în lacrimi, i-a povestit acestuia povestea sa.
”Nu știu cum să trăiesc mai departe…” – a spus ea cu glas tremurând. ”Toată viața m-am comportat cu oamenii așa cum aș fi vrut ca ei să se comporte cu mine. Eram cu ei sinceră și cu sufletul deschis… Încercam să-i ajut după puterile mele, fără să aștept ceva în schimb. Îi ajutam cu ce puteam. Eu, într-adevăr, făceam totul necondiționat, iar, în schimb, primeam doar răutate și ironie. Mă doare enorm și pur și simplu am obosit… Vă implor, spuneți-mi ce să fac?”
Înțeleptul a ascultat-o răbdător și apoi i-a dat un sfat:
”Dezbracă-te și plimbă-te goală pe străzile orașului” – a spus el liniștit.
”Mă iertați, dar eu încă n-am decăzut într-atât… Probabil ați înnebunit sau glumiți! Dacă voi face așa ceva, nu știu ce pot aștepta de la trecători… Te pomenești că cineva mă va dezonora sau își va bate joc de mine…”
Înțeleptul s-a ridicat brusc, a deschis ușa și a pus pe masă o oglindă.
”Îți este rușine să ieși dezbrăcată afară, dar, dintr-un oarecare motiv, nu te sfiești să umbli prin lume cu sufletul dezgolit, deschis larg ca această ușă. Le permiți tuturor să-ți pătrundă în suflet. Sufletul este o oglindă și din această cauză ne putem observa pe noi înșine în sufletul altor oameni. Sufletul lor este plin de răutate și patimi – anume o astfel de imagine ei văd în sufletul tău curat. Ei nu sunt destul de puternici și nu au suficient curaj pentru a recunoaște că ești mai bună ca ei și pentru a încerca să se schimbe. Din păcate, aceasta este soarta celor cu adevărat curajoși…”
”Ce să fac atunci? Cum pot schimba această situație dacă nimic nu depinde de mine?” – a întrebat ea.
”Vino cu mine. Vreau să-ți arăt ceva… Privește, aceasta este grădina mea. De mulți ani ud aceste flori de o frumusețe nemaivăzută și am grijă de ele. Sincer să fiu, n-am văzut niciodată cum înfloresc bobocii lor. Mi-a fost dat să le găsesc deja înflorite, cu frumusețea lor atrăgătoare și mireasma îmbătătoare. Copile, învață de la natură. Privește aceste flori minunate și fă precum ele – deschide-ți atent sufletul în fața oamenilor, în așa fel încât ei să nu observe acest lucru. Deschide-ți sufletul doar oamenilor buni. Fugi de cei care îți rup petalele și le calcă în picioare. Aceste buruieni încă mai au de învățat ca să ajungă la același nivel cu tine și de aceea tu nu ai cum să-i ajuți. Tot ce vor vedea la tine este oglindirea lor pocită.”
În lume există multă murdărie și răutate. Dar cel ce dorește, poate rămâne curat… Fii sincer și cinstit înaintea ta și înaintea celorlalți. Totuși reține: nu merită să arunci perle la porci. Nu va fi de folos nici lor, nici ție.
sursa: http://perfectmedia.tv/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*