De ce tocmai mie?

 

Constat ca "De ce tocmai mie?" este o intrebare pe care ne-o punem numai la necaz. Sau ma rog, cel putin eu 😊

Rar ne intrebam de ce primim atata iubire cand sunt in jurul nostru atatia oameni poate mai buni, mai frumosi, mai blanzi si mai plini de daruri care adorm in fiecare noapte singuri, plangand ...poate chiar noi am adormit candva asa, si in momente cand aveam mai multe de daruit...dar cat de repede uitam cand ne e bine de clipele cand ne rugam pentru ceea ce luam acum "for granted", uitand sa multumim.

Rar ne intrebam de ce ni se daruieste atat de mult cand poate sunt atatia oameni care muncesc mult mai mult decat noi, care sunt de-o mie de ori mai pregatiti, mai capabili, mai disciplinati, dar carora nimic nu pare sa le iasa...Si poate ca si noi am fost candva acolo, dar cat de repede uitam ca sunt momente in viata in care orice am face, oricat de mult ne-am stradui, oricat ne-am da peste cap, nimic nu pare sa se lege. Cat de repede uitam asta cand se intampla sa avem succes. Desigur, succesul apare pentru ca suntem noi destepti, pentru ca am invatat noi sa vizualizam, ca am vazut "The Secret", ca avem un coach smecher, ca nu e nimeni ca noi pe pamantul asta si pentru ca asa e absolut normal sa fie...Dumnezeu se insela cand nu primeam noi ceea ce doream...uitam ca sunt in jurul nostru milioane de oameni mai destepti, care fac mult mai multe eforturi, fara a primi nici macar o sutime din ce avem noi...

Rar ne intrebam atunci cand suntem bine de ce tocmai noua ni se intampla sa fim sanatosi, cand atatia oameni-si unii dintre ei atat de tineri- mor in jurul nostru sau se lupta cu boli incurabile....Rar ne intrebam de ce noua ni s-au oferit un acoperis deasupra capului, apa proaspata de baut, liniste, dimineti fara bombe, posibilitatea de a ne imbraca frumos, de a manca un desert sau de a savura un pahar de vin, de a studia, de a calatori, de a ne urma visele, de a iubi..cand sunt atatia oameni in lume, poate mai buni, mai curati, mai lipsiti de pacate, mai destepti, mai frumosi -pe dinauntru si pe dinafara- care nu au parte de nimic din toate astea...

Nu, cand ne este bine este firesc sa fie asa. Este absolut normal. Ni se cuvine. Dumnezeu greseste cand nu ne da tot ce ne dorim si ar fi firesc sa avem, asa ca nu ezitam sa Il tragem la raspundere, sa Ii batem obrazul, sa ne plangem, sa cartim, sa Il mustruluim, sa Il certam cu asprime, sa ne imbufnam, sa suduim sau sa ne victimizam maxim. Uitam sa multumim pentru lucrurile de care ne bucuram- de la cele mai marunte pana la cele mai mari- uitam sa dam la randul nostru ceva inapoi, ne arogam toate meritele cu mandrie si privim in jurul nostru de sus, de la inaltimea tuturor calitatilor noastre, desigur, judecandu-i pe cei ce nu au reusit ce reusim noi, fara sa ne dam seama ca totul, absolut totul, incepand de la marele dar de a putea respira, fara sa poti face tu nimic pentru asta, este un dar de la Dumnezeu. (Asta neinsemnand desigur ca Dumnezeu iti baga in sac sau ca iti inmoaie posmagii, ci doar ca orice efort omenesc va fi zadarnic daca Dumnezeu intoarce privirea rostind "Nu" sau "Nu acum")

Daca am rosti intrebarea "De ce tocmai mie?" mai des si atunci cand ne este bine si am trage linie dupa ce am face bilantul tuturor binecuvantarilor ne-am da seama ca tot, absolut tot ceea ce avem este un dar, ca fiecare mic lucru care nu ne aduce nefericire este un cadou pentru care alti oameni fac poate mult mai multe eforturi, fara insa a se putea bucura de el. Si poate ca lumea ar fi mai buna, mai plina de zambet, de mila, de bunatate si de recunostinta.

de Alexandra Svet
sursa: https://www.floareadinasfalt.ro/