Deși este caniculă afară îmi/vă doresc, să ne dezghețăm!
 |
| "Pe suflet, un singur lucru poate să-l mai dezghețe: o inimă în care a intrat – sentimentul cel mai înalt. Iubirea" |
Tuturor ne-a fost la un moment dat, frig. Știm bine că e rău când o fereastră rămâne deschisă și în afară se stârnește brusc un vânt rece. În afara ta. Iar de acolo aerul acela rece pătrunde imediat în interior prin ferestra deschisă.
Sufletului i se face frig de cele mai multe ori în tăcere. Pentru că nu simte nicio plăcere să primească sentimente care în loc-l să încălzească, încep să-l lovească – și-l fac să nu mai vorbească.
Am văzut multe suflete înghețate de egoism. De indiferență. Sau de absență. De fapt, absența gândului bun, îngheață chiar orice drum.
Acum, după ce sufletul a experimentat și stări care l-au înghețat, a învățat să așeze lângă uși și ferestre sisteme de protecție. Draperii de vorbe bune, radiatoare de răbdare – și uși prin care orice trece, transformă în cald ce-i rece.
Uneori, instalația interioară e scoasă de priză – pentru că simte c-a venit sezonul cald, cel în care primește exact ce-i priește. Și de aici crește, ca un copil sincer și inimos, încrederea. În mărinimia ei, încrederea nu se gândește la factorii externi, care se pot schimba după cum bate.. vântul.
De aici i s-a dus vorba încrederii că odată pierdută, ea nu se mai întoarce. Dar de fapt ea nu s-a pierdut – ci doar a înghețat, când frigul brusc a intrat.
Pe suflet, un singur lucru poate să-l mai dezghețe: o inimă în care a intrat – sentimentul cel mai înalt. Iubirea. Acea iubire necondiționată – care rezistă și fără sisteme de aer condiționat, și bate cu inima doar pentru ce-i adevărat.
M-am întors la această iubire necondiționată într-un moment în care toate sistemele mele interioare nu mai funcționau. Pentru că ele nu mai erau în priză. Doar așa, inima mea n-a mai tremurat – și sufletul s-a dezghețat.
Iubirea aceasta necondiționată vine de Sus, și coboară prin noi, pentru a ne da aripi noi.
Astăzi, Îl rog iar pe Dumnezeu, să ne scoată din ce-i greu. Adică să Îl iubim, pentru ca și noi să primim – draperii de vorbe bune și radiatoare de răbdare la fiecare intrare în suflet.
Asta, pentru că-i o lume tot mai înghețată, pe care poți ușor aluneca, dacă nu te ții de Dumnezeu prin ea.
de Camelia Căpitanu
sursa: http://cameliacapitanu.ro/
Scrisoare
RăspundețiȘtergereNu ştiu cum să spun, da în ultima vreme scri numai despre flori şi floricele.
Personal îţi doresc să ai o viaţă fericită şi plină cu parfum, da oare aşa-i şi restu lumi numai că eu nu ştiu?
Sau de ce oare văd eu cu alţi ochi lumea sau restu lumii?
Oare care străbun jeleşte şi scrie odată cu mine?
Totuşi cred că străbunii ne plâng în morminte pentru ce-am fost şi cum am ajuns.
Şti de ce şi şti la ce mă refer. Printre altele am ajuns să ne mulţumim pentru burta plină.
Am ajuns să acuzăm şi să criticăm chiar pe aceia care îşi arată nemulţumirea vis-à-vis de dezastru.
Exact ca-n plida cu paiu şi bârna.
Trăim în zile în care puterea de conducere duce o propagandă în masă de anestezie morală.
Omu din ziua de azi trăieşte într-un centru de informaţi mas-media multi globalizat, dar în ciuda faptului că omu modern se crede emancipat, el e doar la grădiniţa cu căpăstru.
Ex. Se desenează totu în roz, se acoperă toată mizeria cu hârtie creponată, şi totu devine o enigmă şi-un mister.
Apoi din documentaţia ştinţifică se globalizează ideea şi se spune că universu reacţionează după principiu egalităţi, cu bine la bine şi cu rău la rău.
Greşit formulat. Universu vrea adevăru.
Iar când vorbim de adevăr şi adevăru deranjează unele grupuri, atunci răul ni-l trimite exact acele grupuri.
Sistemu social cu ajutoru mediilor şi cu propaganda ne învaţă să vorbim de bine şi când este rău.
În acest scop au fost create o mulţime de proverbe, zicale şi lozinci.
Dar eu cred că Dumnezeu vrea binele atunci când cuprinde dreptate, iubire şi adevăr.
Binele călăuzit cu minciuna e ca minciuna cu picioare scurte, nu ajunge departe.
La fel e şi în ţara noastră, nu ştiu unde se va ajunge, ne minţim şi singuri şi uni pe alţi.
Uite vreau să te întreb ceva.
Te-ai gândit vre-o dată de unde vine tot ce băgăm în gură?
Aproape tot ce avem e cu licenţă sau din import.
Noi ţara grânelor, am ajuns să importăm până şi făină.
Deci mâncăm pâine străină la noi acas.
Nu se mai produce nimic, suntem doar o ţară de consumatori.
Dacă ruşii taie gazu şi curentu, şi dacă occidentu stopează aprovizionarea, atunci suntem o livadă de uscături, atunci suntem Etiopia în Europa.
Occidentu a distrus sistematic și cu interes toată economia și toată infrastructura de existență proprie.
Nu mai avem nicio formă de energie proprie.
Ceea ce n-au putut să distrugă capitaliști e hidrocentrala de la porțile de fier făcută înpreună cu fosta Iugoslavie.
Nu mai avem rafinări, nu mai avem combustibil licid decât acela din contractele cu occidentu.
Acum cât încă curge benzina și motorina la peco, totu pare normal.
Dar dacă odată se încide robinetu, atunci nici tractoru pe ogor nu mai funcționează, restu ști ce înseamnă.
Țara ronână nu mai are nici un fel de venit extern, și asta cred că ști ce înseamnă.
În caz de....nu sunt bani care să ruleze în timp, deci dacă ruși sau arabi de dau ceva, atunci iar pe datorii. Cerșetori.
Țara română a ajuns o țară consumatoare care înciriază doar forța de muncă.
În cel mai real sens al cuvântului am ajuns o țară de sclavi debili sau inconștienți.
Acum uită-te și tu puțin înprejur, meditează paralel la acest conținut, cugetă puțin și încearcă să mă contrazici.