Dezamăgirea, simțită în acele clipe, ne face să renunţăm! La drumul nostru, la visul nostru, la orizontul care ne cheamă neîncetat!
Dacă avem în astfel de momente pe lângă noi oameni care ne iubesc şi care ne pot sprijini, ne recăpătăm speranţa. Speranţa că într-o altă zi vom încerca iar să trecem de acele uşi.
Poate în acea zi vom avea mai multă forţă interioară!
Un lucru este sigur: oricât de mult ne-ar ajuta cei din jur, pe drumul nostru păşim singuri.
Nu există altă cale de a ne găsi propria strălucire. Doar sufletul nostru ştie cum îşi poate afla liniştea. Noi trebuie doar să facem aşa cum ne cere el. Să-l ducem să cunoască acele experienţe după care tânjeşte de atâta timp…
Cei din jur spun uneori (din simplă politeţe) că ne înţeleg, dar nimeni nu renunţă la propriile convingeri doar de dragul însuşirii altora noi, care nici măcar nu le aparţin. Mai ales că oamenii sunt plini de prejudecăţi.
Un mare om de ştiinţă spunea că este mai uşor să dezintegrezi un atom decât o prejudecată. Ce mare dreptate avea…
Şi obosiţi de-atâtea încercări, înţelegem deodată că liniştea de care avem așa mare nevoie nu se află undeva în exteriorul nostru. Nicidecum!
Nu trebuie să trecem peste şapte munţi şi peste şapte ape pentru a o găsi. Viaţa nu o înţelegem numai plimbându-ne corpul din loc în loc, ci deschizând ochii şi învăţând din cele mai banale situaţii care se desfăşoară în jurul nostru.
Viaţa o putem înţelege prin surâsul unui copil, prin zborul unui fluture, prin parfumul unei flori sau printr-o strângere de mână.
Iar această înţelegere ne deschide deodată toate acele uşi la care băteam cândva în van.
Ignoranţa noastră le ţinea încuiate, iar conştientizarea acestui lucru s-a transformat într-o cheie universală.
O cheie pe care o vom folosi ori de câte ori viaţa ne va închide o altă uşă. Vom şti atunci că ea o închide doar pentru a ne ajuta să creştem.
Doar pentru a păşi cât mai aproape de orizontul care ne cheamă neîncetat.
Acum nu mai avem nevoie să cerem nimănui nimic.
Şi ce am mai putea cere, oare, atâta timp cât toate uşile ne sunt larg deschise?
de Adrian Cutinov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*