Târziu, chiar foarte târziu pentru bunăstarea mea emoţională am învăţat să interpretez corect tăcerea sau absenţa oamenilor şi am învăţat deasemenea să le practic. Mare parte din viaţa mea am fost dependentă de prezenţa oamenilor în viaţa mea, dar cu timpul am reuşit să-mi câştig independenţa emoţională. Asta m-a costat multe lacrimi plânse şi neplânse de dezamăgire. M-am consumat o vreme, fiind furioasă şi simţindu-mă nedreptăţită. Astăzi nu mă mai simt aşa. Astăzi merg mai departe cu mai multă uşurinţă şi nu mai sunt dispusă să accept de la nimeni resturi de prietenie, de atenţie ori de apreciere.
Oamenii îţi dezvăluie cele mai multe lucruri atunci când se retrag în tăcere. Absenţa spune mai multe decât prezenţa. Trăim în epoca în care prieteniile se nasc şi se sfârşesc pe Facebook, în care oamenii nu mai comunică faţă în faţă ca să-şi spună ce au, în care îmbrăţisările sunt nişte emoticoane care mai de care mai împopoţonate şi mai false, în care totul se rezumă la un singur click, în care se păstrează aparenţele doar de ochii lumii, în care ne prefacem că suntem prieteni până într-o zi, când ca prin magie, nu mai suntem.
În mod ironic sau nu şi eu am ales această cale de retragere. În tăcere. Pare lipsită de complicaţii şi într-o oarecare măsură chiar aşa este. Te scuteşte de explicaţiile inutile şi de complezenţă pe care le-ai putea primi. Te scuteşte de replici scurte şi seci care te asigură că totul e în regulă deşi e mai mult decât evident că nu este.
Lăpuşneanu era un nebun, serios, căci dacă voi nu mă mai vreţi, nici eu nu vă mai vreu! Fără regrete, fără drame, fără resentimente. Unele prietenii rezistă în ciuda oricărui obstacol, altele nu. Unele iubiri sunt eterne, altele sunt condamnate eşecului dinainte de a se naşte. Sunt legi nescrise, dar trăite. Sau suferite.
Cei care te dezamăgesc cel mai mult în lumea asta sunt oamenii pe care îi crezi cel mai puţin în stare să o facă. Ne-am convins cu toţii de asta. Te trezeşti într-o dimineaţă şi nu mai ai prieteni adevăraţi. Uneori nici măcar nu ştii de ce şi rămâi cu o mulţime de întrebări. Dar poate că este mai bine să nu ai toate răspunsurile. Uneori tăcerea şi absenţa sunt cele mai bune lucruri pe care le poate face un om pentru tine. Credeţi-mă pe cuvânt!
de Iustina Dinulescu
Oamenii îţi dezvăluie cele mai multe lucruri atunci când se retrag în tăcere. Absenţa spune mai multe decât prezenţa. Trăim în epoca în care prieteniile se nasc şi se sfârşesc pe Facebook, în care oamenii nu mai comunică faţă în faţă ca să-şi spună ce au, în care îmbrăţisările sunt nişte emoticoane care mai de care mai împopoţonate şi mai false, în care totul se rezumă la un singur click, în care se păstrează aparenţele doar de ochii lumii, în care ne prefacem că suntem prieteni până într-o zi, când ca prin magie, nu mai suntem.
În mod ironic sau nu şi eu am ales această cale de retragere. În tăcere. Pare lipsită de complicaţii şi într-o oarecare măsură chiar aşa este. Te scuteşte de explicaţiile inutile şi de complezenţă pe care le-ai putea primi. Te scuteşte de replici scurte şi seci care te asigură că totul e în regulă deşi e mai mult decât evident că nu este.
Lăpuşneanu era un nebun, serios, căci dacă voi nu mă mai vreţi, nici eu nu vă mai vreu! Fără regrete, fără drame, fără resentimente. Unele prietenii rezistă în ciuda oricărui obstacol, altele nu. Unele iubiri sunt eterne, altele sunt condamnate eşecului dinainte de a se naşte. Sunt legi nescrise, dar trăite. Sau suferite.
Cei care te dezamăgesc cel mai mult în lumea asta sunt oamenii pe care îi crezi cel mai puţin în stare să o facă. Ne-am convins cu toţii de asta. Te trezeşti într-o dimineaţă şi nu mai ai prieteni adevăraţi. Uneori nici măcar nu ştii de ce şi rămâi cu o mulţime de întrebări. Dar poate că este mai bine să nu ai toate răspunsurile. Uneori tăcerea şi absenţa sunt cele mai bune lucruri pe care le poate face un om pentru tine. Credeţi-mă pe cuvânt!
de Iustina Dinulescu
sursa: http://momenteinviata.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*