Când ne gândim la toamnă, primul lucru care ne vine în minte este nostalgie, și sunt sigură că acest lucru nu se întamplă doar în cazul meu. Dar de ce anume este provocată această nostalgie?
Fără doar și poate de zilele mai puțin însorite, de zilele predominant ploioase, de temperaturile scăzute, de frunzele ruginii, de fețele posomorâte ale oamenilor și așa mai departe.
Dar cum am putea oare preveni această nostalgie? Cum am putea privi luna Septembrie, dintr-o altă perspectivă? Știu că nu este ușor, dar merită să încercăm.
Deoarece, chiar dacă un întreg ansamblu de elemente îi conferă acestei luni un statut aparte, să nu uităm că la urma urmei este o nouă lună din viața noastră pe care avem datoria să o trăim frumos. Trebuie să încercăm să facem abstracție de anumite elemente și să îi conferim un nou statut prin starea noastră de spirit.
Astfel, am putea merge spre locul de muncă cu zâmbetul pe buze chiar și în aceste zile, admirând culorile minunate ale toamnei.
Am putea profita de zilele ploioase, vizionând acele filme pe care le amânăm de ceva timp.

Am putea face o plimbare într-o pădure, bucurându-ne chiar și de banalul foșnet al frunzelor.
Am putea să ne bucurăm de căldura unei biblioteci, citind istorie sau orice alt domeniu.
Iar lista poate continua la infinit. Am putea face atât de multe lucruri, bineînțeles în limita timpului disponibil.
Bine ai venit Septembrie! Ce anume te face atât de specială? Atât de unică?
Dacă am putea afla. Dar până la descoperirea acestui mister, vrem să ne lăsăm și noi vrăjiți, și să devenim speciali asemenea ție!
Bine ai venit Septembrie, prima lună de toamnă! Promitem că ne vom respecta decizia de a te transforma într-o lună unică, în care ne vom îndeplini toate visele!

Curaj și o lună plină de împliniri tuturor!
de Otilia Andrieș
sursa: http://ro.universestars.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*