Pagini

joi, 9 noiembrie 2017

Să nu subestimezi niciodată importanța pe care cel drag o are pentru tine din cauză că s-ar putea să te trezești singur într-o zi și să îți dai seama că ai pierdut un om special acordând mai multă importanță și atenție nimicurilor zilnice. Fă din omul iubit o prioritate, altfel ar putea deveni un regret!


De multe ori încercăm să ne schimbăm… pentru noi înșine, pentru alți oameni, pentru diverse împrejurări, dar oricât am încerca, revenim la vechile obiceiuri, la cei care am fost întotdeauna. Până când iubim cu adevărat și ne dăm seama că doar dragostea ne poate schimba și ne poate face mai buni. Până când întâlnim oameni atât de speciali încât ne fac să ne dorim, fără să vrem, să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor lor.

Și deși cu toții ne schimbăm măcar câte puțin atunci când iubim, unii pur și simplu nu își dau seama cât de important este să faci din omul drag o prioritate.

Un mesaj la care ai răspuns repede, o întâlnire la care ai ajuns la timp, o floare, o vorbă bună, un sărut, o îmbrățișare, un ,,Ai grijă de tine!”, toate astea pot părea lucruri mărunte, gesturi simple, dar fac cu adevărat diferența și îi demonstrează celui de lângă tine că iubești, că îți pasă, că te gândești să rămâi pentru totdeauna. Toate astea îl fac pe celălalt să înțeleagă că pentru tine este o prioritate, nu doar una dintre opțiuni, o alegere, nu doar o întâmplare a vieții.

Să nu subestimezi niciodată importanța pe care cel drag o are pentru tine din cauză că s-ar putea să te trezești singur într-o zi și să îți dai seama că ai pierdut un om special acordând mai multă importanță și atenție nimicurilor zilnice. Fă din omul iubit o prioritate, altfel ar putea deveni un regret!

Iar viața e prea scurtă pentru a ne permite să o trăim regretând și prea dură pentru a ne putea oferi nenumărate șanse de a fi fericiți. E bine ca atunci când întâlnim oamenii potriviți să avem grijă să îi păstrăm lângă noi. Cei pe care nu suntem capabili să îi iubim atunci când e cazul, ne pot obliga mai târziu să le ducem dorul.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*