luni, 11 decembrie 2017

Sunt femeia care apreciază un gest spontan, plimbările prin parc, momentele împreună

 
Nu-mi trebuie mult, este important cine sunt atunci când mă aflu lângă omul iubit!

Apreciez mai mult o floare într-o zi fără ocazii speciale, un mesaj ce mă surprinde, un sărut pe frunte înainte de a-mi spune noapte bună. 

Ai putea spune că sunt o romantică și trebuie să recunosc că ai dreptate. Nu vreau să mă vindec de acest sentiment pentru că dragostea înseamnă să fii acolo, să împarți bune și rele, să simți fiecare moment, să te lași surprinsă și să îmbunătățești viața omului pe care-l iubești. 

Mult timp am crezut că ceva nu-i în regulă, că am așteptări prea mari și că acel om – tandru, atent și carismatic – nu există. Și dacă ar exista, probabil nu este pentru mine. Timpul mi-a dovedit că în lume fiecare dintre noi are o jumătate. Știu că unii domni apreciază altceva, dar imi place să cred că mai există bărbați care apreciază spontaneitatea, ambiția și naturalețea femeii. Imi place să cred că nu este nimic rău în a petrece o seară linistită, urmărind un film în doi.

Sunt femeia pe care probabil nu o observi atunci când mergi într-un club… pentru că nu-mi place să fiu în centrul atenției. Nu-mi place să beau pentru a mă distra, ci prefer să o fac pentru că am starea de spirit adecvată.

Probabil nu mă observi pe stradă pentru că port haine neutre și nu-mi place să-mi afișez posteriorul sau decolteul la prima ocazie. Sunt femeia care preferă să fie descoperită și crede cu desăvârșire în intimitate. Dincolo de toate, sunt femeia care apreciază spontaneitatea, plimbările în doi, serile urmărind un film, gătitul împreună și tot ce-mi satisface cunoștința.
 
Când ușa se închide, rămâne între noi ce se va întâmpla. Pentru că așa sunt eu, tot ce-i frumos vreau să țin pentru mine. Doar pentru mine!
 
de Maria Cristiana Tudose

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...