Toți avem propriile noastre dezamăgiri. Cu toții avem propriile noastre speranțe.
Cu toții privim spre ziua de mâine așa cum privim spre un răsărit de soare. Căci de la un răsărit nu te aștepți decât la ceva bun.
Și tocmai asta este frumusețea. Cu toții ne dorim ceva mai bun. Cu toții ne dorim ceva mai spectaculos decât am trăit până acum.
Cu toții ne dorim mister. Cu toții ne dorim pasiune. Cu toții ne dorim iubire.
Cu toții ne dorim atingeri. Cu toții ne dorim brațe care să ne strângă atunci când suntem nefericiți. Cu toții ne dorim priviri care să vadă în sufletul nostru atunci când simțim că nu mai putem să mergem înainte.
Și în tot acest drum pe care îl parcurgem prin viețile noastre așteptăm ca cineva să ne spună secretul… Așteptăm ca altcineva să ne arate o scurtătură către împlinire.
Așteptăm ca altcineva să ne arate o ușă prin care putem trece neobservați pentru a putea păcăli destinul. Numai că cel care a găsit o astfel de ușă a trecut deja dincolo de ea. Nu a mai avut răbdarea să ne aștepte și pe noi.
Ne poticnim, ne împiedicăm, plângem, ne ridicăm și mergem mai departe. Unde anume? Fiecare din noi își va găsi propriul răspuns.
Fiecare dintre noi își va găsi propriul adevăr. Și acest adevăr ne va arăta cine suntem cu adevărat. Altă cale nu există!
Atât de multe posibilități…
Atât de multe alegeri…
Atâtea feluri diferite de a ne trăi viața.
Atât de multe senzații ce pot fi experimentate. Atât de multe probleme care pot fi ocolite.
Atât de multe dezamăgiri…
Atât de multe persoane care nu au curajul să trăiască…
Atât de mulți oameni care încă așteaptă să găsească o ușă care i-ar putea ajuta să fenteze destinul.
Ce sentiment de neputință!
de Adrian Cutinov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*