Unele persoane vin şi pleacă din viaţa noastră fără să realizăm că fiecare din acele persoane ne-au schimbat foarte mult. Poate ne-au modificat cursul vieţii şi nici nu au dorit acest lucru!
Ciudat este că nici nu ne mai aducem aminte de multe dintre ele! Uneori ne trece pe la urechi un nume sau o poreclă care ne trezeşte o amintire despre cineva care ne-a fost drag cândva! Am râs alături de acea persoană, am depănat amintiri sau poate ne-am certat! Atâtea persoane şi atâtea nume!
Nu ne gândim că omul care suntem astăzi, are puţin din calităţile sau defectele altor persoane în prezenţa cărora, cândva, am împărtăşit o parte din sufletul nostru! Dacă s-ar aduna toate fiinţele care ne-au cunoscut cred ca ar putea să facă împreună un portret al nostru, al omului care suntem aici şi acum!
Dar de ce ar trebui sa fie atăt de multe persoane laolaltă pentru a defini o singură fiinţă? De ce nu ar putea oricare dintre ele să ne definească exact?
Datorită măştilor pe care le purtăm!
Să fie doar una sau două măşti oare? Nu! Sunt zeci, dacă nu chiar sute de măşti pe care le purtăm cu foarte multă dibăcie, pentru a nu lăsa la vedere faţa reală!
De ce ne este frică să fim naturali? Ne-am pierdut această naturaleţe sau nu am avut-o niciodată? Ne este teamă de ce-ar spune lumea dacă ne-am comporta aşa cum simţim la un moment dat?
Suntem plini de umilinţă în faţa şefului, pentru ca două minute mai târziu să fim plini de răutate în faţa subalternului pentru a-i sublinia încă o dată că trebuie să fim respectaţi, nu pentru că suntem mai buni ca el, dar dacă suntem nefericiţi încercăm să transmitem mizeria mai departe! Că doar aşa păţim la răndul nostru!
Strigăm cu emfază de la înălţimea catedrei, fără să realizăm de fapt cum am ajuns să predăm! Zeci şi sute de măşti pe care le schimbăm atunci când ne întâlnim cu părinţii, cu fraţii, cu prietenii!
Ce contează cum ne simţim? Nu trebuie să se vadă acest lucru! Trebuie să afişăm mereu o faţă mulţumită şi fericită. Dacă va râde cineva de noi când ne arătăm defectele şi slăbiciunile?
Cei din jurul nostru fac la fel, aşa că suntem o gaşcă mare de fiinţe ce râd forţat şi fără să-şi mişte capul, ca nu cumva să ni se scuture fardul cu ajutorul căruia ne-am chinuit de atâta amar de vreme să ne ascundem ridurile.
Trăim toata viaţa după concepţiile altora! Sunt păreri pe care ei înşişi nu le respectă, dar măcar noi facem tot posibilul să nu ieşim din rând!
Ciudat este că nici nu ne mai aducem aminte de multe dintre ele! Uneori ne trece pe la urechi un nume sau o poreclă care ne trezeşte o amintire despre cineva care ne-a fost drag cândva! Am râs alături de acea persoană, am depănat amintiri sau poate ne-am certat! Atâtea persoane şi atâtea nume!
Nu ne gândim că omul care suntem astăzi, are puţin din calităţile sau defectele altor persoane în prezenţa cărora, cândva, am împărtăşit o parte din sufletul nostru! Dacă s-ar aduna toate fiinţele care ne-au cunoscut cred ca ar putea să facă împreună un portret al nostru, al omului care suntem aici şi acum!
Dar de ce ar trebui sa fie atăt de multe persoane laolaltă pentru a defini o singură fiinţă? De ce nu ar putea oricare dintre ele să ne definească exact?
Datorită măştilor pe care le purtăm!
Să fie doar una sau două măşti oare? Nu! Sunt zeci, dacă nu chiar sute de măşti pe care le purtăm cu foarte multă dibăcie, pentru a nu lăsa la vedere faţa reală!
De ce ne este frică să fim naturali? Ne-am pierdut această naturaleţe sau nu am avut-o niciodată? Ne este teamă de ce-ar spune lumea dacă ne-am comporta aşa cum simţim la un moment dat?
Suntem plini de umilinţă în faţa şefului, pentru ca două minute mai târziu să fim plini de răutate în faţa subalternului pentru a-i sublinia încă o dată că trebuie să fim respectaţi, nu pentru că suntem mai buni ca el, dar dacă suntem nefericiţi încercăm să transmitem mizeria mai departe! Că doar aşa păţim la răndul nostru!
Strigăm cu emfază de la înălţimea catedrei, fără să realizăm de fapt cum am ajuns să predăm! Zeci şi sute de măşti pe care le schimbăm atunci când ne întâlnim cu părinţii, cu fraţii, cu prietenii!
Ce contează cum ne simţim? Nu trebuie să se vadă acest lucru! Trebuie să afişăm mereu o faţă mulţumită şi fericită. Dacă va râde cineva de noi când ne arătăm defectele şi slăbiciunile?
Cei din jurul nostru fac la fel, aşa că suntem o gaşcă mare de fiinţe ce râd forţat şi fără să-şi mişte capul, ca nu cumva să ni se scuture fardul cu ajutorul căruia ne-am chinuit de atâta amar de vreme să ne ascundem ridurile.
Trăim toata viaţa după concepţiile altora! Sunt păreri pe care ei înşişi nu le respectă, dar măcar noi facem tot posibilul să nu ieşim din rând!
de Adrian Cutinov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*