"Iubirea"... panaceu, drog sau fuga de responsabilitate?

 

Aud frecvent de la oameni ca isi doresc sa fie iubiti neconditionat, ca fara iubirea altcuiva viata nu are sens, ca fie ca nu au parte de iubire sau ca sufera din iubire, nu mai sunt interesati de nimic altceva s.a.m.d.

Nu este nimic gresit in a-ti dori sa fii iubit si sa iubesti, insa daca aceasta goana dupa iubire este scopul central al vietii tale, iar daca nu o obtii nu te mai intereseaza nimic, situatia devine prob...lematica.

De fapt, ce isi doresc oamenii? Sa primeasca atentie, afectiune, validare, sprijin, suport, siguranta, grija, sex, atasament, dependenta - aceasta este de fapt definita "iubirii" pe care o cauta ei. Isi doresc sa se simta la fel de lipsiti de griji si de rasfatati ca in copilarie sau isi doresc sa compenseze lipsa de iubire din copilarie prin atasamentul/dependenta de un alt adult.

Am observat ca persoanele care sunt avide de "iubire" sunt cele care se iubesc cel mai putin pe ele insele si isi doresc ca altcineva sa le iubeasca ca sa se simta bine - "Daca m-ar iubi si pe mine cineva, viata mea ar avea sens"...

Iubirea nu este un panaceu care rezolva orice problema din viata ta personala. Daca tu nu esti bine cu tine, daca nu stii sa ai grija de tine si sa-ti faci singur viata frumoasa, vei avea tendinta sa intri in relatii disfunctionale sau toxice care iti vor face mai mult rau decat bine.

Daca iti imaginezi ca fiind iubit de altcineva vei putea sa scapi de responsabilitatea asupra vietii tale, exista mari sanse ca pe termen lung sa ai si mai multe probleme de care sa fii nevoit sa te ocupi.

Iar daca doar atunci cand esti iubit te simti bine, iar in rest suferi... viata ta seamana cu cea a unui dependent de drog - ingerarea drogului te face sa te simti bine, iar in lipsa lui intri in sevraj.

Iubirea este o stare de a fi - este ceea ce emani tu din interiorul tau. Iubirea adevarata inseamna sa poti sa daruiesti din prea-plinul tau si nu sa cersesti de la altii ceea ce tie iti lipseste.

Iubeste-te pe tine si daruieste-le si celorlati din iubirea ta. Doar astfel vei avea o viata frumoasa, atat singur cat si alaturi de un partener, iar relatiile tale vor fi echilibrate si armonioase.

Iubirea altora incepe cu iubire de sine.

de dr. Ursula Sandner

Putere nu înseamnă cât poți să duci!

Puterea nu înseamnă cât pot să duci! Viața nu e un concurs cu premii.

Chiar nu îți face nimeni statuie pentru că te-ai cocoșat de la atâta cărat de probleme și greutăți ale vieții.

Ați văzut cum este prezentat un om puternic? De fiecare dată se spune: a trecut prin atâtea prin viață…

Eu vă propun să rescriem puțin ideea de putere/om puternic. Eu vă propun să spunem așa: a avut curajul să ceară ajutor!

Asta mi se pare mie adevărata putere: să ai curajul să ceri ajutor atunci când simți că ai scăpat caii în miriște.

Să recunoști că ai dat peste o situație căreia nu prea ai idee cum poți să-i faci față și să ceri o părere externă, de la un specialist.

Asta nu înseamnă că ești slab sau nebun. Asta înseamnă că te cunoști bine și, de ce nu, poate și mai important, că îți vrei binele.

Abia asta mi se pare putere.

Însă nouă ne place să apreciem mai degrabă suferința și mai puțin echilibrul. Suferința este ofertantă – vai, ce viață a avut omul ăsta; nu aș vrea să fiu în pielea lui!

Dincolo, echilibrul trece deseori neobservat. Ba chiar poate fi plictisitor. Ca și fericirea.

Și totuși, la ce haos este acum în viețile noastre sociale, ajutorul este aproape o necesitate. Cam ca spălatul pe dinți. A devenit o chestiune de rutină, un soi de obicei. Ceea ce este foarte bine.

‘Să ceri ajutorul este întotdeauna un semn de putere’, spune Michelle Obama.

‘Inima și creierul meu sunt foarte importante pentru mine. Nu văd de ce nu aș cere ajutor pentru a le avea sănătoase, așa cum fac și cu dinții mei’, declară actrița Kerry Washington.

‘Nu este un semn de slăbiciune să spui – am nevoie de ajutor’, John Hamm.

‘Am pierdut mult timp evitând sentimentele. Acum nu mai am timp pentru asta’, Brad Pitt.

‘Nu ai de ce să suferi în tăcere și nu e o rușine să ceri ajutor’, Catherine Zeta Jones.

Sunt câteva declarații ale unor oameni puternici, oameni pe care îi admirăm pentru carierele lor dar care, la un moment dat, au avut, la rândul lor, anumite situații dificile.

Vedeți? Problemele nu țin cont de statut social sau de bogăție.

Așa că haideți să mai terminăm cu puterea asta asociată cu cisterne întregi de probleme și greutăți duse pe umeri și să spunem așa: uite, omul ăla o fost puternic pentru a știut să ceară ajutor și a făcut-o pentru că își dorește să fie fericit.

Cum va sună asta? Pentru mine sună a normalitate!

 

de Andrei Vulpescu

 

Vorbim mult, dar scriem și mai mult decât vorbim. Asta în ultima vreme, mai ales de când alegem să ne trimitem mesaje pe multitudinea de surse prin care, astăzi, ni le putem trimite.

 

Folosim, așadar, multe cuvinte, unele scrise abreviat, deh, să fim mai rapizi. Dar este totodată și ridicol fiindcă nu orice cuvânt poate fi abreviat, de fapt, puține au șansa asta. Și, dacă nu era suficient, folosim și acronime, majoritatea de proveniență străină, „că doar nu mai trăim pe vremea bunicii“. Acum, scriem BTW, FYI, OMG (cu variante picante) și așa mai departe. Interesante sunt și acronimele unor sudalme naționale, nu le reproduc, nu cred să fie om care să nu le știe. Măcar de la copiii săi mai mari. Aici, vă rog să „citiți“ un emoticon care-și arată dantura completă și perfectă.

Vorbim însă unii cu alții din ce în ce mai puțin. Aproape că nici nu mai știm ce să ne spunem. Când ne-ntâlnim, nu putem sta mai mult de două-trei minute fără să ne verificăm telefoanele. Nici nu mai e considerată lipsă de bun-simț să și răspunzi unor mesaje sau să dai câteva telefoane în timpul unei întâlniri față-n față cu altcineva.

Iar atunci când totuși vorbim, observăm că multe dintre „scurtăturile“ pe care le folosim în scris au forțat deja granița oralității și-au intrat în țara vorbei pe gură fără ca măcar noi să ne fi dat seama când s-a întâmplat trecerea frauduloasă a frontierei. Nu e deloc uimitor să nu mai râzi, ci doar să spui: „LOL“.

Însă „carnea“ comunicării nu stă niciodată în limbajul verbal, fie el scris, sau oral, ci în limbajele nonverbale – mimică, gestică – și în cel paraverbal, adică în tonurile pe care alegem să le folosim atunci când avem ceva de spus. Iar dacă pentru mimică și gestică avem nevoie să ne vedem, pentru tonuri e suficient doar să ne auzim. Deși când zâmbești modulezi altfel cuvintele, iar cel de la capătul firului – care fir? – reușește să-ți perceapă zâmbetul, el transmițându-se vocii tale.

Și iată că am ajuns la percepție fiindcă ea e cheia cetății înțelegerilor și neînțelegerilor noastre în comunicare. Dacă voi folosi un limbaj neutru, politicos, dar chipul meu va trăda nemulțumirea, la cel căruia îi vorbesc va ajunge doar nemulțumirea, în ciuda limbajului meu verbal. Dacă sunt un actor atât de bun încât chipul meu e la fel de neutru cum îmi sunt și cuvintele, dar tonul meu este unul de reproș, atunci la interlocutorul meu va ajunge numai reproșul.

Firește, la fel se-ntâmplă când dragul de un om sau chiar dragostea de el ajung la acel om în ciuda încercărilor noastre de a fi cât mai neutri posibil, pentru a nu ne da de gol, pentru a nu ne vulnerabiliza în fața unui om de care ne place sau de care suntem chiar îndrăgostiți.

Atenția noastră atunci când vrem să decodăm mesajul real într-o conversație e bine să nu se abată niciodată de la limbajele nonverbale și de la cel paraverbal fiindcă ele sunt cele care ne dezvăluie cu rapiditate ce se ascunde în spatele unor exprimări pe care, în grabă, le-am putea cataloga drept oarecare sau, invers, am putea fi înșelați de cuvinte frumoase, impresionante, însă false fiindcă nu sunt susținute de o privire care să le confirme, nici de gesturi și nici de ton. Și nu doar că nu sunt susținute, ba pot fi chiar lesne infirmate de limbajul corporal și de tonurile prefăcute.

 

sursa: https://www.educatieprivata.ro/nonverbal-paraverbal/

Mesajul care a făcut înconjurul lumii. Este atât de frumos încât toţi au crezut că este scris de Papa Francisc!

Acest mesaj atat de frumos care s-a viralizat pe internet i-a fost atribuit Papei Francisc, dar nu exista dovezi in acest sens caci pe paginile sociale ale Papei Francisc sau pe site-urile oficiale ale Vaticanului acesta nu este confirmat ca fiind scris de Papa insusi. Foarte probabil ca i-a fost atribuit in mod eronat, iar autorul real ramane anonim. Cu toate acestea, textul cunoscut si sub numele de “Reminder de la papa Francisc” este un text care merita luat in seama si supus atentiei de fiecare din noi, iar unele dintre cuvintele si ideile infatisate se pare ca i-ar apartine totusi Papei…

Nu mai pierdeti timpul!

Viata este atat de scurta si trece atat de repede, nici nu aveti idee. Nu va mai pierdeti timpul certandu-va cu ceilalti oameni, iubiti-i si acceptati-i asa cum sunt si ei va vor imbratisa la randul lor. Traieste-ti viata si lasa-i si pe ceilalti sa si-o traiasca pe a lor. Cu bunatate si calm, oferindu-ne bunatate si generozitate unii altora…

Nu va mai criticati corpurile atat de mult si nici nu mai visati la altele, schimonosindu-le pe ale voastre. Trupul este un dar de la Dumnezeu… sa imbatranesti este un proces firesc, este voia divina care ne striga inspre pamant. Nu iti mai face griji in privinta facturilor si nu iti mai pierde noptile si somnul de nelinistea lor. Esti o persoana onesta? Atunci ai incredere ca cineva acolo sus iti asigura spatele si are grija ca tu sa ai grija de tine. Fericirea noastra interioara nu vine din lucrurile materiale ale lumii.

Inconjoara-te de persoane care te fac fericit, stralucitor, care cred in tine… Nu stiu daca iti dai seama, dar atunci cand ai prieteni, frati si surori care te asculta, alaturi de care poti sa vorbesti orice, sa razi, sa canti, sa plangi, sa fii tu, esti un om cu adevarat bogat. Chiar daca faci o greseala, mergi mai departe. Si mai departe. Si mai departe. Pana cand iti gasesti propria fericire.

Nu inceta niciodata sa fii un parinte bun pentru copiii tai sau un copil bun pentru parintii tai. Timpul, dragostea si imbratisarile tale sunt cele mai bune daruri pe care le poti oferi cuiva. Jucati-va unii cu altii, stingeti televizoarele si vorbiti intre voi in familie. Descoperiti impreuna placerea artei, a literaturii, a jocului si faceti din fiecare duminica o zi de sarbatoare.

Si ce daca locuinta ta nu este in perfecta ordine? Conteaza atat de mult sa fie totul ca la carte cand vezi ce suflete frumoase cresc in ea? Nu mai incerca atat de mult sa cumperi bogatii si lucruri scumpe pentru casa ta, nu te mai ingrijora ca nu ai ce mostenire sa ii lasi familiei tale. Sa iti inveti copiii sa fie oameni este cea mai pretioasa comoara si avutie pe care o lasi in urma. Si fiecare persoana isi castiga existenta in parte, asa cum poate, asa ca in loc sa iti irosesti timpul facand bani, petrece-l mai mult alaturi de cei dragi.

In tinerete suntem precum un parau navalnic, la maturitate devenim rauri care curg liber si in graba, dar la batranete ne transformam in bazine cu apa lina. Bucura-te de viata, de lucrurile marunte. Calatoreste, descopera, bucura-te de drumurile pe care mergi, de locurile pe care le vezi, de micile placeri pe care ti-a fost dat sa le traiesti. Conteaza ca ai calatorit la clasa intai sau la economy? Nu este acelasi tarif cand ajungi in aceeasi destinatie?

Lasa-ti cainii sa se joace cu tine, nu mai pastra pentru musafiri vesela cea mai buna. Si ce daca se intampla sa spargi o farfurie sau un pahar? Asterne-ti pe masa cele mai frumoase vase pe care le ai si pe pat cele mai bune asternuturi. Nu mai pastra pentru zile speciale parfumul tau preferat, da-ti cu el ori de cate ori te intalnesti cu tine insuti. Poarta-ti hainele cele frumoase, pune-ti in picioare pantofii cei mai frumosi, surasul in care te simti un om frumos.

Si ce daca? De ce nu? De ce nu acum? De ce sa nu te rogi acum, de ce sa nu ierti acum, de ce sa nu suni acum o persoana pe care o iubesti? Asteptam Craciunul, duminicile, reuniunile de sarbatori, un inceput de an nou, asteptam sa avem bani, asteptam sa vina dragostea, asteptam ca totul sa fie perfect… si totusi… si totusi iata care este treaba… Nu exista ca totul sa fie perfect. Aici pe pamant fiintele umane nu pot atinge perfectiunea, tot ceea ce putem face aici este sa invatam. Asa ca acceptati cu inimile deschise aceasta provocare care se numeste viata si traiti-o acum.

Iubiti mai mult, iertati mai mult, imbratisati mai mult, iubiti mai intens si lasati restul sa vina de la sine. Iubiti pacea, strigati-o. Pacea poate lasa impresia ca este tacuta, dar nu este niciodata, ea este dinamica, proactiva. Cine a spus ca este usor pentru o fiinta umana? Ea nu cere sa se nasca, dar nici nu vrea sa moara.

Incetati sa mai fiti negativi si sa ii vorbiti pe ceilalti de rau. In loc sa ii puneti pe ceilalti jos, incercati sa va ridicati pe voi. Cand aveti ganduri negative, scapati repede de ele. Doar astfel va veti mentine sanatosi. Respectati natura, aveti grija de ea, nu o mai folositi in mod tiranic. Daca o iubiti, invatati sa o iubiti in mod frumos.

 

Si nu in ultimul rand, creati locuri de munca pentru cei tineri. Ei au un suflet atat de frumos. Lasati-i sa munceasca in mod demn si creativ. “Nu este suficient sa oferi cuiva mancare. Trebuie sa ii oferi si demnitate. Si demnitatea este cand poti aduce acasa mancare din propria munca”.

 

sursa: http://iubitoridefrumos.net/

Nu suntem diferiți!

 

Toți avem propriile noastre dezamăgiri. Cu toții avem propriile noastre speranțe.

Cu toții privim spre ziua de mâine așa cum privim spre un răsărit de soare. Căci de la un răsărit nu te aștepți decât la ceva bun.

Și tocmai asta este frumusețea. Cu toții ne dorim ceva mai bun Cu toții ne dorim ceva mai spectaculos decât am trăit până acum.

Cu toții ne dorim mister. Cu toții ne dorim pasiune. Cu toții ne dorim iubire.

Cu toții ne dorim atingeri. Cu toții ne dorim brațe care să ne strângă atunci când suntem nefericiți. Cu toții ne dorim priviri care să vadă în sufletul nostru atunci când simțim că nu mai putem să mergem înainte.

Și în tot acest drum pe care îl parcurgem prin viețile noastre așteptăm ca cineva să ne spună secretul… Așteptăm ca altcineva să ne arate o scurtătură către împlinire.

Așteptăm ca altcineva să ne arate o ușă prin care putem trece neobservați pentru a putea păcăli destinul. Numai că cel care a găsit o astfel de ușă a trecut deja dincolo de ea. Nu a mai avut răbdarea să ne aștepte și pe noi.

Ne poticnim, ne împiedicăm, plângem, ne ridicăm și mergem mai departe. Unde anume? Fiecare din noi își va găsi propriul răspuns.

Fiecare dintre noi își va găsi propriul adevăr. Și acest adevăr ne va arăta cine suntem cu adevărat. Altă cale nu există!

Atât de multe posibilități…

Atât de multe alegeri…

Atâtea feluri diferite de a ne trăi viața.

Atât de multe senzații ce pot fi experimentate. Atât de multe probleme care pot fi ocolite.

Atât de multe dezamăgiri…

Atât de multe persoane care nu au curajul să trăiască…

Atât de mulți oameni care încă așteaptă să găsească o ușă care i-ar putea ajuta să fenteze destinul.

Ce sentiment de neputință!

 

de Adrian Cutinov

sursa: http://www.desprerealitate.ro/

Sunt o Femeie Puternică pentru că am curajul să și Plâng

 

Sunt o Femeie puternică pentru că am curaj să Plâng. Pentru că am curaj să-mi exprim Sentimentele si emotiile. Adevăratele sentimente si emotii. Pentru că am curajul să Spun exact ceea ce simt, într-un mod frumos, fără critică, reproş sau judecată. Pentru că am curajul să FIU eu, exact aşa cum sunt – veselă, dar şi tristă uneori, cu bune, dar şi cu “rele”.

Sunt o femeie puternică, pentru că am ales să NU mai port niciun fel de MASCĂ. Am ales să nu mai port Masca FALSĂ a femeii puternice. Masca femeii care e tot timpul cu zâmbetul pe buze chiar şi atunci când este tristă.

Masca femeii Atotputernice care poate si face orice singură. Masca femeii care nu are nevoie de nimeni şi nici de ajutor. Masca femeii căreia nu-i pasă de nimeni şi de nimic. Masca femeii dure, indiferente şi reci.

Am ales să fiu EU, exact aşa cum sunt. Femeia extrem de sensibilă şi de profundă. Femeia veselă şi tristă. Femeia bună dar uneori şi “rea”. Femeia care-şi poartă cu mândrie zâmbetul pe buze, dar şi lacrimile pe obraz. Femeia care uneori oboseşte şi are nevoie de odihnă. De sprijin. De ajutor. Femeia care are nevoie de oameni minunaţi în jurul ei. Femeia care iubeşte cu inimă deschisă şi care îşi dă voie să fie iubită. Femeia empatică. Femeia caldă, blândă şi iubitoare!

Sunt o femeie puternică pentru că-mi dau voie să fiu şi “slabă”, vulnerabilă, fără a mă judeca şi a-mi impune să fiu puternică atunci când simt să fiu “slabă”. Pentru că-mi dau voie să fiu FEMEIE şi renunţ la a mai fi tot timpul numai “bărbată” .

Sunt o femeie puternică pentru că refuz să mai afişez masca femeii Fericite atunci când sufletul mi-e trist. Pentru că aleg să fiu Autentică. Pentru că aleg să fiu EU – exact aşa cum sunt şi simt!

 

de Camelia Șerban

sursa: https://cameliaserban.ro/

"Aaaa, păi tu nu mai ieși cu noi..."

Bineînțeles că în mintea unora am fițe de vedetă și alte aberații.

 

Adevărul este altul: nu-mi mai face plăcere să ies cu oameni absenți, care nu mai știu să trăiască în viața reală și care nu mai pot respira fără telefon, fără să verifice din 5 în 5 minute ce mai e pe facebook! Pentru că m-am săturat să fiu singură între prieteni.

Nu știu dacă vi se întâmplă și vouă, sper că nu, dar eu constat cu tristețe că se împuținează din ce în ce mai mult oamenii cu care pot ieși să ne bucurăm cu adevărat unii de alții. Parcă toți sunt obsedați de facebook! Nu au răbdare nici măcar să ajungă la o destinație, să-și descarce bagajele, că tre' să dea checkin... Nu se pot bucura de o masă, nu poți vorbi ceva cu ei, că auzi doar "stai să văd ce zic ăștia pe fb", "stai să postez poza asta", "hai să facem o poză"... sau îi vezi atenți la telefoane, ignorându-te. Rari mai sunt cei care știu să respecte interlocutorul și să-l privească atunci când acesta vorbește... și nu e plăcut să vorbești cu cineva atent la telefon!

Și atunci, de ce să mai ies cu asemenea persoane? Să pierd timpul și să observ cât de puțin contează prezența mea pentru ei? Eu n-am timp de irosit. Mai bine stau singură și citesc o carte sau mă uit la un film.

Am ajuns să-mi fie lehamite de apucăturile astea care denotă o lipsă gravă de bun simț, respect și considerație. Nu exagerez cu nimic, nu sunt negativă, asta este realitatea. M-am săturat să vorbesc cu nimeni, să mă simt penibil la masă în timp ce toată lumea stă cu ochii pe telefon de parcă am fi străini.

Știu, mulți nu vor recunoaște că au o obsesie pentru facebook, dar au o DEPENDENȚĂ GRAVĂ care, din păcate, îi va lăsa singuri. Așa cum te lasă singur patima alcoolului sau purtarea agresivă.

Regret că și copiii învață aceste proaste obiceiuri de la părinții lor, că nici ei nu mai știu să socializeze, să se joace, să se bucure, pur și simplu, de prezența cuiva și trăiesc doar pentru expunere socială.

Pentru unii totul e doar spectacol social, se laudă că au vizitat un loc, dar nu l-au văzut cu adevărat și nu s-au bucurat cu adevărat de el, deoarece le-a fost de ajuns să facă poze și apoi să stea cu ochii în telefon să posteze și să verifice reacțiie cunoscuților.

 Este foarte trist că nu ne mai acordăm șansa să ne cunoaștem cu adevărat... și ne grăbim să fim prieteni, să ne iubim, ca mai apoi, când realizăm că nu ne cunoaștem deloc să ne grăbim să ne despărțim. Păcat că nu ne mai suntem de ajuns și că tratăm relațiile cu multă superficialitate! Ne amăgim că nu suntem singuri, iar unii au ajuns să se mulțumească doar cu viața virtuală?!

Eu îmi reduc lumea la câțiva oameni cu care încă mai pot vorbi, cu care încă mai pot râde, de la care am ce învăța, cu care mă bucur de un petec de iarbă împărțind o pungă de pufuleți...

de Irina Binder