Bineînțeles că în mintea unora am fițe de vedetă și alte aberații.
Adevărul este altul: nu-mi mai face plăcere să ies cu oameni absenți, care nu mai știu să trăiască în viața reală și care nu mai pot respira fără telefon, fără să verifice din 5 în 5 minute ce mai e pe facebook! Pentru că m-am săturat să fiu singură între prieteni.
Nu știu dacă vi se întâmplă și vouă, sper că nu, dar eu constat cu tristețe că se împuținează din ce în ce mai mult oamenii cu care pot ieși să ne bucurăm cu adevărat unii de alții. Parcă toți sunt obsedați de facebook! Nu au răbdare nici măcar să ajungă la o destinație, să-și descarce bagajele, că tre' să dea checkin... Nu se pot bucura de o masă, nu poți vorbi ceva cu ei, că auzi doar "stai să văd ce zic ăștia pe fb", "stai să postez poza asta", "hai să facem o poză"... sau îi vezi atenți la telefoane, ignorându-te. Rari mai sunt cei care știu să respecte interlocutorul și să-l privească atunci când acesta vorbește... și nu e plăcut să vorbești cu cineva atent la telefon!
Și atunci, de ce să mai ies cu asemenea persoane? Să pierd timpul și să observ cât de puțin contează prezența mea pentru ei? Eu n-am timp de irosit. Mai bine stau singură și citesc o carte sau mă uit la un film.
Am ajuns să-mi fie lehamite de apucăturile astea care denotă o lipsă gravă de bun simț, respect și considerație. Nu exagerez cu nimic, nu sunt negativă, asta este realitatea. M-am săturat să vorbesc cu nimeni, să mă simt penibil la masă în timp ce toată lumea stă cu ochii pe telefon de parcă am fi străini.
Știu, mulți nu vor recunoaște că au o obsesie pentru facebook, dar au o DEPENDENȚĂ GRAVĂ care, din păcate, îi va lăsa singuri. Așa cum te lasă singur patima alcoolului sau purtarea agresivă.
Regret că și copiii învață aceste proaste obiceiuri de la părinții lor, că nici ei nu mai știu să socializeze, să se joace, să se bucure, pur și simplu, de prezența cuiva și trăiesc doar pentru expunere socială.
Pentru unii totul e doar spectacol social, se laudă că au vizitat un loc, dar nu l-au văzut cu adevărat și nu s-au bucurat cu adevărat de el, deoarece le-a fost de ajuns să facă poze și apoi să stea cu ochii în telefon să posteze și să verifice reacțiie cunoscuților.
Este foarte trist că nu ne mai acordăm șansa să ne cunoaștem cu adevărat... și ne grăbim să fim prieteni, să ne iubim, ca mai apoi, când realizăm că nu ne cunoaștem deloc să ne grăbim să ne despărțim. Păcat că nu ne mai suntem de ajuns și că tratăm relațiile cu multă superficialitate! Ne amăgim că nu suntem singuri, iar unii au ajuns să se mulțumească doar cu viața virtuală?!
Eu îmi reduc lumea la câțiva oameni cu care încă mai pot vorbi, cu care încă mai pot râde, de la care am ce învăța, cu care mă bucur de un petec de iarbă împărțind o pungă de pufuleți...
de Irina Binder
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*