“Când voi fi bătrână…” 12 notiţe pentru mine însămi. Trebuie să citeşti:

 

Am decis să scriu această scrisoare în viitor pentru mine însămi, nu pentru că aş vrea astfel să amăgesc scleroza sau să împiedic demența. În acest sens nu cred că mă va ajuta. Dar, probabil, mă va salva de unele erori…

Deci, draga mea, atunci când vei fi bătrână…

1. Nu instrui niciodată pe nimeni. Chiar dacă știi că ai dreptate. Amintește-ţi cum te irita acest lucru. Și ai urmat oare sfatul celor mai în vârstă?

2. Nu încerca să ajuți, dacă nu ţi s-a cerut ajutorul. Nu încerca să-i protejezi pe cei apropiaţi de toate problemele lumii. Doar iubește-i.

3. Nu te plânge! De sănătate, vecini, guvernanți, fondul de pensii. Nu te transforma într-o bătrână ce stă pe banca din curte şi îi bârfește pe toți.

4. Nu aștepta recunoștință de la copii. Amintește-ţi: nu există copii nerecunoscători – există părinți proști care așteaptă recunoștință de la copii.

5. Nu spune expresii precum: “Eu la vârsta ta …”, “Ți-am dat cei mai buni ani …”, “Sunt mai în vârstă, aşa că știu mai bine …” – toate sunt insuportabile!

6. Dacă vei avea nepoți, nu insista să-ţi spună pe nume. Este prostesc.

7. Nu cheltui ultimii bani pe procedurile de întinerire. Este inutil. Mai bine să-i cheltui pentru călătorii.

8. Nu te uita în oglindă și nu te machia într-o cameră întunecată. Nu te lăuda. Și încearcă să arăți cât mai elegant posibil. Elegant, nu tineresc. Crede-mă, aşa va fi mai bine.

9. Ai grijă de bărbatul tău, chiar dacă a devenit un bătrân neputincios, zbârcit şi morocănos. Nu uita că odată era tânăr, puternic și vesel. Probabil este unicul care îşi amintește de tine tânără, subțire şi frumoasă, iar acum doar el are nevoie de tine.

10. Nu încerca cu orice preţ să ții pasul cu timpul: să înțelegi noile tehnologii, să urmărești maniacal știrile, să înveți ceva nou pentru a nu rămâne în urmă. E ridicol. Fă ceea ce-ți place. Cât se mai poate?!

11. Nu te învinui pentru nimic. Indiferent de viaţa ta şi a copiilor tăi – ai făcut tot ce ai putut.

12. În orice situație, păstrează-ţi demnitatea! Până la sfârșit! Fa-o, draga mea, este foarte important. Și nu uita: dacă eşti încă în viață, înseamnă că cineva are nevoie de tine.

Sursa: http://sevedetot.ro/

Cum recunoști mentalitatea de victimă?

"Alege înțelept! Alege să fii un învingător în fața vieții și nu o victimă!"

 

Mentalitatea de victimă este, poate, cea mai defectuoasă dintre toate deoarece te împiedică să îți atingi obiectivele și te menține într-o stare de neajutorare, de neputință învățată. Credințele pe care ți le-ai format de-a lungul timpului și pe care continui să le întărești prin acțiunile tale sunt de multe ori contraproductive și, fără să îți dai seama, te ghidează către o autosabotare repetată.

Victima nu poate, este lipsită de putere și, chiar și atunci când are realizări, îi este greu să le susțină pe termen lung deoarece pentru ea totul trebuie să fie dificil, complicat, nedrept și chiar imposibil. Viața nu îi este în control, ba din contră, îi este împotrivă, iar rememorarea nedreptăților sau suferințelor din trecut o face să se zbată în gânduri de regret și neputință. Cu toții am avut probleme sau ne-am confruntat cu situații mai puțin plăcute, însă acest lucru nu înseamnă că trecutul nostru a fost doar o nesfârșită dramă. Așa cum am avut parte de momente pozitive, am avut parte și de momente negative. Victima se focalizează în principal pe cele negative pentru a-și reconfirma credințele disfuncționale. Oamenii care își îmbrățișează puterea interioară sunt mult mai ancorați în prezent orientându-se spre viitor, iar victimele trăiesc mult mai mult în trecut, având percepția unui viitor scurtat sau limitat.

Victima crede că ceilalți oameni sunt de vină pentru felul în care se simte și arată viața ei - se simte persecutată, nedreptățită, neapreciată. De altfel, neasumarea responsabilității este caracteristica principală a acestei mentalități.

Persoanele cu o astfel de gândire consideră că nu pot face nimic ca să-și schimbe viața și că depind în totalitate de circumstanțe, noroc, soartă sau alți oameni, factori pe care și dau vina atunci când lucrurile nu se întâmplă așa cum își doresc. Au o viziune întunecată asupra existenței, exagerează gravitatea problemelor și, chiar și atunci când li se întâmplă lucruri pozitive, găsesc noi motive să se plângă sau să fie nemulțumiți.

Victima simte că nu poate face față situațiilor problematice sau vieții în general. Lumea este un loc înfricoșător, plin de pericole și oameni care caută dinadins să-i facă rău. Critica, fie ea și constructivă, este interpretată ca un atac personal, o devalorizare cumplită.

Și ce îi place victimei cel mai mult să facă? Să se victimizeze, să-și plângă de milă, să se devalorizeze, să se plângă altora cât de greu îi este și câte probleme are, să fie compătimită, ascultată, alinată. Însă nu vrea să caute soluții ori cel puțin să se gândească la ele. Dacă aduci în discuție această variantă sau refuzi să o mai compătimești (întărindu-i astfel neputința), cel mai probabil se va supăra, îți va reproșa că nu-ți pasă, că nu o înțelegi, te va face să te simți vinovat sau rușinat.

Plăcerea victimei este să fie compătimită, ajutată, să i se plângă de milă. Acest lucru este de fapt și principalul beneficiu secundar al acestui rol. Cei din jur se poartă cu mănuși, sunt mai rezervați în a te critica și chiar îți fac pe plac pentru a nu te supăra, iar tu simți că ar trebui să primești un tratament preferențial doar pentru că „suferi”, că „ți-e greu”, că „nu poți”. Cauți să fii ajutat, să-ți rezolve alții problemele, să-și asume alții responsabilitatea pentru tine și pentru viața ta.

De multe ori acest tipar de gândire și acțiune este unul inconștient care funcționează de ani și ani de zile, învârtindu-se în jurul aceluiași punct central: neasumarea puterii interioare. Persoana chiar crede că nu poate face nimic, că viața proprie nu este responsabilitatea sa ori că alți oameni sunt de vină. Problema este că, în momentul în care tu consideri că felul în care trăiești nu depinde de tine, nici nu poți face ceva pentru a schimba ceea ce te nemulțumește. Ești o victimă a circumstanțelor, o frunză în bătaia vântului. Conjunctura trebuie să se schimbe, oamenii trebuie să se schimbe ca să fii tu fericit. Nu vezi soluții sau nu acționezi pentru că ai impresia că oricum nu ai putea schimba nimic, că nu depinde de tine. Ai vrea „să ți se dea” și „să ți se facă”. Îi delegi pe alții cu propria bunăstare. Ești pasiv și îți este greu „să te ridici” atunci când „cazi” ori pur și simplu să faci să se întâmple ceea ce-ți dorești.

Victimele manipulează pentru a-i determina pe cei din jur să le facă pe plac, cel mai frecvent jucând cartea „săracul de mine”, inducându-le celorlalți sentimente de vinovăție și rușine. Dacă te afli într-o relație apropiată cu o astfel de persoană cel mai probabil te simți, de multe ori, folosit. Acest sentiment provine din faptul că victima simte că i se cuvine ca cel apropiat să îi satisfacă nevoile și dorințele.

Interesant este că victimei nu i se pare nimic problematic în îmbrățișarea acestui rol. Victima care își dă seama că există maniere diferite, benefice, funcționale de a-ți trăi viața, altele decât cele bazate pe autocompătimire și neputință, care conștientizează că ar fi posibil ca totuși problema să fie la ea, și nu la alții, realizează că are în propriile mâini soluția prin care își poate transforma viața - schimbarea propriilor credințe. De fapt, credințele tale te transformă într-o victimă, felul în care te raportezi la tine însuți și la viața ta. Nimeni nu are nimic cu tine. Schimbă-ți credințele și îți vei schimba viața.

Imaginează-ți o persoană care zi de zi își contemplă pasiv viața, care e nemulțumită de relația sa, de job-ul său, de felul în care arată sau de situația sa financiară. Care se simte din ce în ce mai împovărată, captivă în propria viață sau în propriul trup. Care își plânge de milă și care se plânge oricui este dispus să o asculte. Care dă vina pe alții și refuză să se gândească la soluții ori să le implementeze. Care își repetă de fiecare dată că ea nu poate, că nu a avut niciodată noroc, că soarta îi este potrivnică și cine știe ce alte nenorociri o mai așteaptă.

Și acum imaginează-ți o persoană în aceeași situație, care are același tip de probleme, însă care refuză să creadă că nu se poate face nimic. Care își repetă de fiecare dată că, oricât de greu ar fi pe moment să se lupte cu neajunsurile vieții sau cu propriile limitări, nimic nu o va opri să-și transforme viața, să facă pas cu pas schimbările dorite. Care se vizualizează în varianta sa ideală și care face orice îi stă în putință pentru a ajunge acolo. O persoană care își hrănește gândurile care îi dau putere și refuză să accepte în mintea și în jurul său toxicitatea.

Care crezi că este deznodământul în fiecare dintre aceste două cazuri? Orice călătorie începe cu primul pas și orice schimbare necesită, în primul rând, încrederea că vei putea să te descurci cu orice obstacole ți-ar apărea în cale. Nu este ușor să faci schimbări, dar satisfacția faptului că ai reușit să obții ce ți-ai propus te va face să te simți din ce în ce mai încrezător în propriile forțe și din ce în ce mai puternic.

 

Totul pornește de la un „simplu” gând. Mai multe gânduri de același fel formează un tipar cognitiv, îți conturează credințele față de tine însuți, lume sau viață. Credințele îți dictează alegerile, iar alegerile și deciziile precum și acțiunile tale îți făuresc viața.

 

Fii conștient de ceea ce gândești, pune la îndoială credințele tale, întreabă-te dacă sunt sau nu adevărate, dacă îți sunt sau nu benefice. Schimbă ceea ce nu-ți mai folosește și ai încredere în faptul că poți să îți schimbi viața! Asumă-ți responsabilitatea pentru fiecare gând, trăire și acțiune și preia controlul asupra vieții tale!

 

Eu am încredere că vei reuși! Alege înțelept! Alege să fii un învingător în fața vieții și nu o victimă!

sursa: https://www.ursula-sandner.com/

Gândești prea mult și trăiești prea puțin

Gândești prea mult și trăiești prea puțin, ți-ai abandonat identitatea. Astăzi te afli sub stăpânirea gândurilor care îți accelerează îmbătrânirea. Te întrebi de ce ar fi bine să gândești mai puțin și să cauți însă să simți viața mai intens? Deoarece neîmplinirea și suferința vin prin gândire, în vreme ce vindecarea ori starea de bine provin din străfundul ființei care ești.

Nimeni nu te înțelege cu adevărat, nici familia ori prietenii apropiați, nici măcar persoana iubită de la care ai cerșit sute de ore de atenție în ultimii ani, degeaba. Atâtea clarificări. Aceleași discuții. Privești în gol. Gândești prea mult în speranța că va apărea sclipirea aceea care va transforma în bine viața ta. Unde este acea jumătate despre care ți s-a spus că te va completa? Poate ai greșit tu cu ceva.

Când nu știi ce să mai faci cu viața care ți s-a dat așteaptă să fii inspirat, totuși fii vigilent. Inspirația te vizitează de fiecare dată, tu ai nevoie să fii sensibil ca o petală purtată de vânt ca să o recepționezi. În majoritatea dintre cazuri soluțiile apar chiar înaintea problemelor, provocările ni le adresăm noi înșine ca să le aplicăm, ca să experimentăm vindecarea, creșterea, iar în final desăvârșirea.

Fii mai îngăduitor cu tine și nu te mai persecuta cu gândirea, tu gândești prea mult. Lasă viața să curgă. Renunță la coordonarea mentală, ba îmbrățișează ordinea naturală care se găsește în tot. În viață nu trebuie să realizezi nimic, nu ești obligat să ajungi nicăieri. Exiști, aceasta înseamnă că tu ești rezultatul pe care cauți să îl obții. Îngrijește-te de tine, nu investi doar în dezvoltarea aspectului fizic, omul este zece la sută aspect restul e esență, tot așa cum un automobil nu este doar o caroserie.

Gândești prea mult iar gândurile au puterea de a îți decide soarta dacă sunt lăsate. Atunci ele te iau în stăpânire și încetezi să fii un om liber, doar că tu nu ești gândurile tale. Gândurile vin și pleacă dar ele pot să stârnească emoții negative, să învie trecutul și să provoace boli de natură fizică sau psihică. Caută o modalitate prin care să le rărești ori selectează-le. De cele mai multe ori tiranul care te asuprește e chiar mintea ta, chiar dacă tu arăți cu degetul în jur acuzând pe toată lumea.

Măsoară-ți viața pe care o trăiești și răspunde la întrebarea, tu ce faci ca să te joci? Ce te entuziasmează, ce te face să vibrezi? Nu uita că omul rămâne un copil indiferent că trupul său îmbătrânește și moare, că se nasc și trăiesc iar și repetă procesul, în Univers nu există suflete bătrâne.

Aproape fiecare gând care îți trece prin minte este condiționat de trecut ori de viitor, de aceea nu mai simți liniștea. Fiindcă liniștea se simte în prezent. Faptul că percepi prezentul doar ca pe un mijloc prin care să ajungi la succesul închipuit te lipsește de ea. Și tu vinzi recunoștința de care te-ai putea bucura chiar acum, în speranța obținerii unui bine mai bun decât binele care e gata să îți confere starea de bine după care tânjești, chiar acum.

Tu ai potențial și energie dar ceva te ține pe loc, gândești prea mult. În momentul când îți vei depăși blocajul, acea micuță barieră de care te ții agățat, vei putea să te bucuri de abundența fară margini a vieții eterne și de aventurile nelimitate care au fost ascunse în mister.

Atunci când nu poți lua o decizie cu privire la un anumit aspect al vieții tale, iar din acest motiv te consideri un om laș, când conștientizezi faptul că te temi de schimbare, când nu poți să ieși dintr-o relație care nu îți priește sau nu îți poți părăsi vechii prieteni, familia, țara sau trecutul ca să înaintezi pe drumul tău pe oriunde te va conduce viața și te frămânți, atunci să cunoști faptul că în trecut ceva te-a determinat să îți stabilești o limită. Identifică bariera și debarasează-te de ea.
 

Gândești prea mult, simte liber!

Oamenii împliniți sunt cei care își găsesc o sursă motivațională în interior. Există două tipuri de astfel de stimulent, interior și exterior. Cel interior îți consolidează împlinirea ta ca ființă, te face independent de orice împrejurare. Cel exterior se manifestă prin râvna pe care ți-o poartă alți oameni în momentele când reușești să urci pe scenă. Fă un pas înapoi și observă-te, doar invidia celorlalți îți mai provoacă plăcere?

Există o satisfacție care izvorăște din interior atunci când oferi ajutor dar și o satisfacție care vine din exterior când ieși în câștig în fața cuiva, când profiți de vulnerabilitatea altuia. Deoarece în toate câte există există un adevăr și o înfățișare aparentă.

Eu îți doresc să fii înconjurat de oameni sinceri și altruiști. Nu uita să bei din izvorul vieții când oamenii vor uita să te prețuiască, aceasta ca să nu te ofilești și să nu uiți cine ești. Lumea este o amestecătură de invenții care creează confuzii, scopul fiind acela de a te îndepărta de natura ta. Și toți se oferă să îți dăruiască soluțiile lor ca să le rămâi dator cu ceva. Mulți practică influențarea pe oamenii cărora le lipsește conștientizarea.

Dar dacă ești tu cel a cărui responsabilitate este să ia deciziile? Dacă nimeni altcineva nu ar putea să trăiască viața ta în locul tău? Poate că puterea se află în interiorul tău și nu este nevoie să urmezi pe cineva ci să te descoperi pe tine, fără să te atașezi de învățătura cuiva. Sunt convins că ai toate soluțiile sau că nu ai nevoie de ele. Simte liber!

 

sursa: http://vorbindcudumnezeu.com/

Ca oricare alt om, sunt jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.

Sunt vulnerabilă, am slăbiciuni, defecte și uneori mai clachez. Obosesc și vreau să mă dau bătută sau chiar renunț definitiv atunci când într-adevăr nu mai pot. Mai cad și cred că nu am să mă ridic niciodată. Dar până la urmă nu așa facem toți? Asta nu înseamnă că suntem slabi, înseamnă că suntem oameni și e normal să obosim. Însă nu e normal să ne învinovățim pentru micile slăbiciuni. Toți le aveam, numai că unii le ascund mai bine.

Nu am reușit mereu să fiu puternică. Au fost momente în care am simțit că cedez și am cedat. Poate nu am arătat asta tuturor, poate sunt puțini aceia care știu ce a fost în sufletul meu în anumite momente, cât de obosită eram, dar nu am fost mereu puternică. Cine e? Nimeni nu poate lupta fără încetare, fără vreun răgaz. Nimeni nu poate rezista fără momente în care să își tragă sufletul și să se liniștească.

Spun toate astea pentru că mulți oameni se învinovățesc pentru momentele lor de slăbiciune. Și nu ar trebui. Cu toții le avem. Nu ai cum să fii o stană de piatră pe care nu o mișcă și nu o afectează nimic. Nu ai cum să lupți la nesfârșit fără să îți încarci bateriile… De suflet vorbesc.

Acum nu îmi mai e teamă să recunosc că am cedat de multe ori și că mai apoi m-am ambiționat și mai tare să reușesc. Nu îmi mai e teamă să recunosc că am slăbiciuni, dar le cunosc și e mai bine să știi care sunt punctele tale slabe pentru că te poți apăra mai ușor atunci când ceilalți încearcă să te rănească… Și cu siguranță vor încerca. Iar uneori obosesc. Dar iau o pauză, mă liniștesc și apoi merg mai departe. 

sursa: http://damadetrefla.com/
                              

Toată lumea gândește că știe ce înseamnă să fii fericit. Dar nu tot ce se gândește si ce se spune despre fericire este întru totul corect și exact.

 

Ce este fericirea permanentă?

Omul consideră că fericirea nu se poate permanentiza! El consideră că fericirea este de moment, pentru câteva minute, pentru câteva ore sau pentru câteva zile, dar nu este permanentă. Dar de ce zice atunci: Sunt fericit? Pentru că nu știe ce este fericirea! Realitatea este următoarea: dacă nu-i permanentă, nu este fericire. Astfel, de cum vei avea o senzație ce îți permie să te bucuri un pic, să te destinzi un pic, să te simți mai bine…consideri că ești fericit, deși nu ai o idee clară a ceea ce înseamnă fericirea?! Și dacă nu știi ce înseamnă fericirea, de unde știi că ești fericit? Doar pentru că așa îți place ție să crezi?
Da, da: confunzi fericirea cu o senzație.

Fericirea este acea stare de conștiință, în care cunoști acel echilibru – moral, emoțional, spiritual – pe care nimeni și nimic nu-l tulbură, nu-l umbrește și nu-l perturbă. Asta nu poate dura un moment; ceea ce este mai important este faptul că fericirea este o stare de echilibru între toate elementele ființei umane: între gândire, emoții, voință, conștiință și corpul fizic.
Fericirea este o stare de conștiință. Este o stare a conștiinței pe care o poți provoca prin educație.

Să îți dau un exemplu. Au fost oameni în viața mea care mă iubeau și erau absolut convinși de această realitate. Eu, însă, nu eram atât de convins: voiam să văd cât timp va dura. Și n-a durat… Ba, mai mult chiar, adesea emoțiile pozitive s-au schimbat în contrariul lor: indiferență sau emoții negative. De ce? Pentru că oamenii nu știu cum se transformă lucrurile dintr-unul într-altul. Eu, însă, am studiat toate acestea. Atunci când cineva este foarte entuziast, și-mi arată că este gata să facă lucruri formidabile, eu reflectez. Cred, bineînțeles: pentru moment, pentru un anumit timp, da. Dar pentru mine ceea ce contează este să fie durabil. Ei bine, sunt oameni care nu se manifestă și nu epatează cu pozitivismul lor, dar la ei se găsește o dragoste care durează toată viața. Si iată cum, după aceea, eu sunt absolut convins. Pentru că este durabil. Acesta este criteriul.

Subiectivismul face ravagii…

Oamenii nu prea se cunosc aceste lucruri, pentru că oamenii nu au un criteriu. Așa se face că oamenii se pot înșela. Spre exemplu, un băiat este îndrăgostit de o fată. Ei bine, el îi vorbește și îi scrie entuziast, îi prezintă lucrurile cum că toată viata și în eternitate o va iubi etc. Iar biata fată, neavând criterii, îl crede și îl urmează. Dar, la un moment relația sucombă, căci el începe să se poarte urât. Și atunci se separă, se despart… De ce ? Pentru că nu au găsit criterii, legate de formele pe care le poate lua o relație, în lumea subiectivă.
Omul subiectiv nu are viziune de ansamblu, de aceea se înșeală fără încetare. Ar fi avut nevoie să învețe anumite lucruri, care-i lipsesc: ce înseamnă o relație, cum gândește un bărbat, cum gândește o femeie, cum se comunică. Dar micile plăceri, sunt mai importante, pentru omul subiectiv. În vreme ce educația, a, nu!, asta nu: este obositor, este plictisitor, este…

Si-acum, poți vedea aceasta în toate domeniile? Dar în toate domeniile! Această viziune este foarte importantă, pentru că ea joacă un rol în menținerea fericirii tale: te poate duce, în timp, la paradigme mult mai îndepărtate și mai dificil de înțeles, pentru ceilalți, dar nu și pentru tine.

Cei care iubesc, au o afinitate cu toți cei care iubesc; oamenii pozitivi au o afinitate pentru oamenii pozitivi. La fel se întâmplă în toate.

Fericirea înseamnă afinitate. Ce este afinitatea? Afinitatea este a trăi un unison: de a face schimburi, de a înțelege, de a se uni, de a se amesteca. Adică: de a vibra împreună, de a avea atracție spre a putea fi împreună.

 

sursa: facebook

Portretul omului mișto

 

După cum vedeți, am preferat să scriu ‘mișto’, nu frumos! Iar motivul este simplu – frumusețea este relativă și îmbracă o plajă stufoasă de discuție.

Știu că ‘mișto’ poate zgâria anumite retine, știu că pare un termen golănesc, însă îmi asum acest cuvânt.

De la bun început, trebuie să vă spun că oamenii ăștia există, trăiesc printre noi, însă nu s-au născut așa, ci au devenit așa.

Iar dacă ar fi să îl creionăm pe omul mișto într-o frază, indiferent că vorbim despre un bărbat sau o femeie, am spune așa: omul mișto este cel care te atrage prin bunătate, prin dezvoltare și prin șarm.

Vedeți, am pus bunătatea ca primă caracteristică. Și e firesc, pentru că și un psihopat poate fi dezvoltat și șarmant Numai că dacă nu există bunătate, nu mai vorbim despre oameni mișto, ci despre manipulatori.

Okay, acum, că am pus lucrurile pe un oarecare făgaș logic, ar fi momentul să-l descriem puțin pe omul ăsta mișto.

Așadar, omul mișto arată așa:

1. Nu se plânge (nu-și plânge de milă)
Să nu înțelegeți că omul mișto nu are probleme. Are, ca orice alt om. Cu toate acestea, el reușește să facă din rahat bici, adică să vadă oportunități din orice sursă de nemulțumire. Și nu, omul mișto nu umblă tot timpul cu un zâmbet tâmp pe față, afișând o exaltare irațională, ci este prezent în propria viață și este orientat spre soluții, nu spre probleme, spre rezolvare, nu spre victimizare.

2. Ascultă
Omul mișto prețuiește conexiunea inter-umană, îi știe valoarea și este mereu curios atunci când intră în contact cu ceilalți. De aceea, de fiecare dată când vorbește cu cineva, el încearcă să vadă ce este viu și bun în acea persoană. Astfel, în prezența omului mișto, oricine va avea senzația că este auzit și văzut. Asta înseamnă conexiune reală…

3. Acționează
El știe că nu e suficient să-ți dorești sau să visezi. Nimeni nu-ți dă, nimic nu-ți pică din cer. Iar măria sa Universul acționează doar în favoarea celor care mizează pe acțiune.

4. Este responsabil
Omul mișto își analizează mereu propria contribuție la orice problemă apare în viața lui. Sigur, pare ușor să dai vina pe alții, însă omul mișto știe că asta nu-l va ajuta să evolueze. Drept urmare, de fiecare dată când apare o problemă, omul mișto se întreabă: care e rolul meu în povestea asta?

5. Are preocupări-resursă
Omul mișto știe că fericirea este un cumul de obiceiuri sănătoase. Drept urmare, el nu se închide în viața de cuplu, ci își păstrează vii o serie întreagă de activități care îi oferă sens: face sport, socializează, iese la degustări, la teatru, la film, citește, cunoaște oameni noi etc…
Astfel, dacă se întâmplă ca relația lui să nu mai meargă, el nu va rămâne niciodată descoperit, nu se va întreba niciodată: ce fac acum cu timpul ăsta apărut din senin?

6. Se informează
Nu de pe site-uri obscure, care prezintă traduceri dubioase ale unor pseudo-oamenii de știință ruși, ci din surse cât se poate de credibile. În plus, el are grijă de propriul sistem de valori și își cultivă abilitățile despre care știe că încă nu sunt la nivelul dorit.

7. Comunică
Un om mișto este convins de faptul că ceilalți nu au capacitatea de a ghici gânduri sau așteptări, deși asta ar rezolva majoritatea problemelor mondiale. Așa că, pornește la lucru și… comunică. Despre sine, despre ce dorește și ce nu, despre ce îl deranjează sau îi place, despre ce așteaptă și ce l-ar dezamăgi. Dar nu se oprește aici, ci se și adaptează la ce i se comunică pentru că, așa cum spuneam, știe sa asculte.

8. Ajută
Doar atunci când i se cere. Omul mișto nu este un salvator, ci este o persoană-resursă pentru ceilalți. Știe că ajutor nu înseamnă a face lucruri în locul celuilalt, pentru că asta nu ajută, ci dăunează. El respectă capacitatea fiecăruia de a fi autonom și se implică doar atunci când i se cere și după ce se convinge că celălalt ar putea beneficia în mod real de acest ajutor, ca resursă, nu ca formă de a-i întări incapacitatea asumată.

9. Își aduce contribuția
Omul mișto știe care este rolul său în lume și este conștiincios. Indiferent unde se află, găsește un mod de a-și aduce contribuția. Are un job care nu-i place sau nu i se potrivește? E perfect. Fie îl schimbă, fie găsește un sens în ceea ce face. Nimeni nu ajunge în locuri în care nu are un rol, oricare ar fi acela.

10. Iubește
Omul mișto iubește, pentru că știe cum să iubească. Omul mișto a aflat deja ce nu este iubirea, așa că nu va clasifica drept iubire: suferința, abuzul, controlul, gelozia, dependența, nemulțumirea, absența etc… Omul mișto se bucură de iubire în toate formele sale și nu-și pierde timpul cu iluziile legate de iubire. Asta îl face un om și mai mișto.

Tu cunoști un om mișto? În câte dintre caracteristicile astea te regăsești?

 

de Andrei Vulpescu

sursa: http://www.vulpescu.eu/

„Murim și lăsăm totul. Luăm doar bogăția inimii cu care i-am iubit pe oameni”

 

„Am învățat că cel mai mare expert într-o problemă este chiar cel care are problema respectivă. Schimbarea autentică ține de o viziune personală a vindecării. Viața este o sumă de experiențe pe care nu este nevoie să le împărțim mereu în bune sau rele. Oamenii dezvoltă structuri mentale stabile, care îi urmăresc toată viața și le provoacă suferință în mod repetitiv și se obișnuiesc să „pună răul înainte”. Apoi el va trăi din energia ta. Să minimalizezi reușitele și să te agăți de cel mai mic detaliu nereușit pentru a fi trist și anxios este o cale sigură spre depresie.

Gunoiul emoțional vine din programele de autosabotaj: evitare, amânare, critică, comparații, cogniții disfuncționale, sentimente de inferioritate, rușine, vinovăție etc. Greșim pentru a învăța cum să nu mai greșim. Ultimatum-urile nu ajută, nici etichetările. Fiecare experimentează altceva și e nevoie de răbdare pentru a aștepta pe celălalt, la fel cum delicat așteaptă Hristos.

Pui o lalea galbenă într-o călimară de cerneală și petalele vor deveni mov. O minte sănătoasă este o minte care te călăuzește, nu una care te învinovățește și te condamnă. Să ne întărim în nădejde! Nu există nicio greșeală pe care Dumnezeu să nu o poată ierta. Problema este că noi pe noi nu reușim să ne iertăm și ne condamnăm iar și iar. Umorul și iubirea sunt două forțe vindecătoare foarte puternice. Pielea este înfometată de iubire, de atingeri. Ce ai făcut astăzi pentru sufletul tău? Dar pentru trupul tău? Fericirea nu se poate cumpăra. Din fericire! Ea vine din interior. Cum sunt este mai important decât ce am. Murim și lăsăm totul. Luăm doar bogăția inimii cu care i-am iubit pe oameni.”

„În bucuria iubirii nu avem nevoie de măști. Este singurul loc curat și pur care nu are nevoie de interpretări, de roluri, de scenarii. Cred din toată inima în puterea iubirii. Suntem pe pământ să ne iubim într-o continuă lecție a iubirii. Uneori luăm notă de trecere, alteori picăm examenele. Până la buza mormântului se dau restanțe la iubire.

Dacă oamenii și-ar umple sufletele cu iubire nu ar mai avea vreme să se plângă pentru nimicurile vieții. Dacă iubești, ierți și ierți totul boierește, nu doar din vârful buzelor! Iubirea te iubește așa cum ești, căci în iubire eu sunt tu și tu ești eu.

Vocația ființelor vii este iubirea. Fiecare dintre noi are dreptul să fie iubit. A fi în iubire înseamnă a fi și a locui în Dumnezeu.

În fiecare zi ar fi bine să ascultăm puțină muzică, să citim câteva rânduri, să privim la ceva frumos și să rostim câteva cuvinte dulci, calde. Toată lumea râvnește la fericire, nimeni nu vrea durere, dar nu poți să ai curcubeu fără strop de ploaie. Mugurele devine floare. În viață câștigi, pierzi, suferi, dar cel mai important este că înveți. Restul e abur, fum. Se cuvine să avem ochi care să vadă ce este mai bun și inimă care să ierte ce este mai rău. Nu contează cine te-a rănit, ci cine te-a făcut să zâmbești din nou.

Visează ca și cum ai trăi pentru totdeauna, trăiește ca și cum ai muri mâine. Timpul șterge, dar știe să păstreze, ca nimeni altul, ceea ce menit să fie pierdut. Lasă să treacă ce a fost. Ai credință în ce va fi. Eroii sunt printre noi. Nu au costume speciale, nici dublă personalitate. Viața te poate surprinde oricând. Într-o clipă se termină totul și te trezești că Cineva te apasă pe piept. Resuscitare.”

de Ieromonah Hrisostom Filipescu