Pagini

marți, 31 iulie 2018

Sunt unii oameni în jurul nostru care, prin atitudinea și comportamentul lor, ne fac rău sau ne fac să ne simțim rău.

 
Ei sunt acei oameni care îți spun:

- că nu poți, că ești prea visător și să revii cu picioarele pe pământ;

- cei care îți ignoră sentimentele, nu le pasă de ceea ce dorești tu;

- cei care așteaptă de la tine să faci așa cum doresc ei și ca să se asigure că le corespunzi intereselor lor egocentrice folosesc manipularea și șantajul emotional;

 - oamenii egoiști, care doar iau de la tine și nu îți dau nimic în schimb;

 - oamenii răutăcioși, bârfitori, agresivi, negativiști sau cei care sunt mereu "gică contra";

 - cei care pozează în victime neajutorate și îți cer să faci pentru ei ceea ce ei de fapt nu au chef să facă;

 - cei care nu-ți respectă granițele și limitele personale, îți încalcă teritoriul sau personalitatea - adică cei care nu te respectă;

 - oportuniștii care se folosesc de tine de câte ori au ocazia;

 - oamenii care te mint;

 - cei care îți înșeală încrederea repetat și cei care te trădează atunci când au ocazia;

 - oamenii care te invidiază sau le este ciudă pentru reușitele tale;

 - cei care pe față îți zâmbesc și îți spun că îți sunt prieteni, însă pe la spate te sabotează;

 - cei care îți dau sfaturi fără să le ceri, spunând să faci așa cum spun ei pentru că îți vor binele... deși lucrurile nu stau așa;

 - cei care îți spun că știu mai bine decât tine ce trebuie să faci tu cu viața ta;

 - cei care vin și îți spun ce au spus alțîi despre tine și apoi se bucură în secret când tu intri în conflict cu acea persoană;

 - cei care vor să te domine prin agresivitatea lor;

 - și lista poate continua;

Acești oameni recurg la comportamentele pe care le-am enumerat mai sus pentru că le permiți. Dacă tu nu le vei mai da ocazia să-ți facă rău și cu toții ar face asta, în timp ei vor fi nevoiți să-și revizuiască comportamentele și atitudinea pentru că altfel ar fi marginalizați.

Ca să facem lucrurile clare: cei care au aceste comportamente nu te iubesc, nu te respectă, nu îți sunt prieteni și nici nu îți vor binele. Ei au probleme nerezolvate cu ei înșiși, nu și le cunosc sau nu și le acceptă, însă le aduc în relațiile lor interumane. Faptul că tu îi accepți în continuare în preajma ta, nu face decât să le întărească aceste comportamente și atitudini disfuncționale.

Indiferent care este natura relației tale cu o astfel de persoană - fie că îți este rudă, prieten, partener de cuplu, prieten din copilărie, coleg sau o persoană care a intrat recent în viața ta - cel mai bine pentru tine este să te distanțezi de ea.

Iubește-te și prețuiește-te suficient de mult încât să nu le mai permiți oamenilor să se poarte cu tine într-o manieră care îți face rău sau care te face să te simți rău - devalorizat, nerespectat, manipulat s.a.m.d.

Odată ce înlături aceste persoane din viața ta, vei avea locuri libere pentru cei care merită cu adevărat să îți fie alături în această călătorie fascinantă - viața ta!
 
de dr. Ursula Sadner

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*