Barbatul este gradinarul casei – de el depinde cum arata gradina – plina de flori si parfumuri ametioare, sau plina de buruieni.
Femeia este floarea caminului! De ea depinde cum va mirosi in casa.
Barbatul si femeia – adica gradinarul si floarea – nu pot avea o relatie distructiva. Intre ei trebuie sa existe o armonie perfecta.
Daca echilibrul se strica, totul se duce de rapa, iar gradina, care pana mai ieri era plina de flori frumos mirositoare, se transforma intr-un desert.
Cred ca suntem cu totii de acord cu ideea ca nimeni nu pleaca dintr-o relatie functionala. Acest lucru e valabil si pentru barbati si pentru femei.
Nu am auzit in viata mea pe cineva spunand ca s-a saturat de atentie, apreciere, grija, vorbe bune, intelegere, ascultare, implicare, gesturi de iubire sau sex excelent.
Imi si imaginez cum ar arata un dialog:
– De ce te-ai despartit?
– Nu mai puteam frate, se umpluse paharul…
– Cum asa? Ce nu mergea?
– Nimic, totul era excelent…
– Umbla cu altii? Te insela?
– A nu, nici vorba. Ma respecta, ma iubea si sexul era incredibil, ca la inceput.
– Si atunci? Iti facea reprosuri, te batea la cap, avea toane?
– Nu frate, era super-misto. Era fericita alturi de mine, ma aprecia, era mandra de realizarile mele, iar seara, cand veneam de la munca, era extrem de iubitoare.
– Hm, jur ca nu inteleg… Avea vreo boala?
– Nu, era sanatoasa tun. Ne iubeam ca dementii.
– Si atunci, de ce ai plecat?
– Nu mai suportam atata bine!!!
Ati auzit vreodata asa ceva? Nici eu!
Concluzie – nimeni nu iese dintr-o relatie in care lucrurile functioneaza!
Lucrurile se strica atunci cand gradinarul si floarea incep sa nu se mai inteleaga. Iar asta se intampla aproape de fiecare data dupa ce dispare perioada hormonala, indragostirea.
Atunci incep problemele. Si mai funny este ca oamenii parca stiu dinainte ca relatia lor va ajunge intr-un soi de impas si de la bun inceput se multumesc cu putin, nu mai fac nimic pentru a pastra frumusetea sentimentelor lor.
Singuri ne sabotam! Nimeni nu o face mai bine ca noi!
Noi suntem cei care ne distrugem relatiile. Am vazut oameni casatoriti care nici macar nu se mai privesc in ochi; sotii care vorbesc urat despre sotii lor, soti care vorbesc urat despre sotiile lor… horror.
Iar cand ii intrebi – de ce mai stati impreuna? Multi invoca existenta copiilor, altii spun ca din comoditate, altii spun ‘si ce vrei sa fac? sa o iau de la capat?’… prea putini spun ‘pentru ca il/o iubesc’.
O fi atat de greu sa avem grija de relatiile noastre? Sa fim corecti, sa vorbim frumos, sa nu ne varsam nervii acumulati la munca pe umerii partenerului/ei, sa comunicam ceea ce simtim fara sa ajungem sa ne luam de gat, sa ne complimentam chiar si dupa 10 ani?
O fi atat de greu? Refuz sa cred!
Eu cred ca avem un pattern mental gresit – avem senzatia ca celalalt e o reduta ce trebuie cucerita si, ca orice cuceritor, dupa ce bagam steagul pe cea mai inalta cladire, ne indreptam atentia spre urmatoarea reduta.
Eu raman in continuare la parerea ca nu exista curve si spargatori/oare de relatii si casnicii.
Noi suntem teroristii propriilor relatii, noi suntem cei care ne punem cu zambetul pe buze vesta cu dinamita si aruncam in aer ceea ce am construit.
Nimeni nu pleaca dintr-o relatie functionala. Dar, pentru a fi functionala, intai trebuie sa ne dorim sa fie asa… Aici e marea problema! Chiar vrem?
Femeia este floarea caminului! De ea depinde cum va mirosi in casa.
Barbatul si femeia – adica gradinarul si floarea – nu pot avea o relatie distructiva. Intre ei trebuie sa existe o armonie perfecta.
Daca echilibrul se strica, totul se duce de rapa, iar gradina, care pana mai ieri era plina de flori frumos mirositoare, se transforma intr-un desert.
Cred ca suntem cu totii de acord cu ideea ca nimeni nu pleaca dintr-o relatie functionala. Acest lucru e valabil si pentru barbati si pentru femei.
Nu am auzit in viata mea pe cineva spunand ca s-a saturat de atentie, apreciere, grija, vorbe bune, intelegere, ascultare, implicare, gesturi de iubire sau sex excelent.
Imi si imaginez cum ar arata un dialog:
– De ce te-ai despartit?
– Nu mai puteam frate, se umpluse paharul…
– Cum asa? Ce nu mergea?
– Nimic, totul era excelent…
– Umbla cu altii? Te insela?
– A nu, nici vorba. Ma respecta, ma iubea si sexul era incredibil, ca la inceput.
– Si atunci? Iti facea reprosuri, te batea la cap, avea toane?
– Nu frate, era super-misto. Era fericita alturi de mine, ma aprecia, era mandra de realizarile mele, iar seara, cand veneam de la munca, era extrem de iubitoare.
– Hm, jur ca nu inteleg… Avea vreo boala?
– Nu, era sanatoasa tun. Ne iubeam ca dementii.
– Si atunci, de ce ai plecat?
– Nu mai suportam atata bine!!!
Ati auzit vreodata asa ceva? Nici eu!
Concluzie – nimeni nu iese dintr-o relatie in care lucrurile functioneaza!
Lucrurile se strica atunci cand gradinarul si floarea incep sa nu se mai inteleaga. Iar asta se intampla aproape de fiecare data dupa ce dispare perioada hormonala, indragostirea.
Atunci incep problemele. Si mai funny este ca oamenii parca stiu dinainte ca relatia lor va ajunge intr-un soi de impas si de la bun inceput se multumesc cu putin, nu mai fac nimic pentru a pastra frumusetea sentimentelor lor.
Singuri ne sabotam! Nimeni nu o face mai bine ca noi!
Noi suntem cei care ne distrugem relatiile. Am vazut oameni casatoriti care nici macar nu se mai privesc in ochi; sotii care vorbesc urat despre sotii lor, soti care vorbesc urat despre sotiile lor… horror.
Iar cand ii intrebi – de ce mai stati impreuna? Multi invoca existenta copiilor, altii spun ca din comoditate, altii spun ‘si ce vrei sa fac? sa o iau de la capat?’… prea putini spun ‘pentru ca il/o iubesc’.
O fi atat de greu sa avem grija de relatiile noastre? Sa fim corecti, sa vorbim frumos, sa nu ne varsam nervii acumulati la munca pe umerii partenerului/ei, sa comunicam ceea ce simtim fara sa ajungem sa ne luam de gat, sa ne complimentam chiar si dupa 10 ani?
O fi atat de greu? Refuz sa cred!
Eu cred ca avem un pattern mental gresit – avem senzatia ca celalalt e o reduta ce trebuie cucerita si, ca orice cuceritor, dupa ce bagam steagul pe cea mai inalta cladire, ne indreptam atentia spre urmatoarea reduta.
Eu raman in continuare la parerea ca nu exista curve si spargatori/oare de relatii si casnicii.
Noi suntem teroristii propriilor relatii, noi suntem cei care ne punem cu zambetul pe buze vesta cu dinamita si aruncam in aer ceea ce am construit.
Nimeni nu pleaca dintr-o relatie functionala. Dar, pentru a fi functionala, intai trebuie sa ne dorim sa fie asa… Aici e marea problema! Chiar vrem?
de Andrei Vulpescu
sursa: http://www.vulpescu.eu/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*