Copilul, mai ales când a ajuns adult, nu are nicio obligație de a-și face părinții fericiți. Părinții ar fi normal să își găsească împlinirea și fericirea prin ei înșiși, nu prin copilul lor.
Părintele care își acuză copilul că îl dezamăgeste pentru că nu trăiește așa cum își dorește el, care își șantajează emoțional progenitura atunci când nu face alegerile și nu ia deciziile pe care le vrea acel părinte, care spune că suferă când copilul nu se conformează așteptărilor sale, nu dă dovadă de iubire și de bune intenții, ci de egocentrism și egoism.
Părintele care vrea să aibă mereu primul loc în viața copilului său, chiar și după ce acesta își întemeiază propria familie, care încearcă să își împovăreze copilul cu sentimente de vinovăție, milă, rușine sau frică atunci când nu primește atenția pe care și-o dorește, dă dovadă de imaturitate emoțională și, mai ales, de lipsă de respect față de progenitura sa.
Fiecare om are dreptul să își creeze viața pe care și-o dorește, indiferent dacă părintele său aprobă sau nu, este de acord sau nu, cu alegerile și deciziile sale.
Chiar dacă unii părinți fac copii pentru a-i transforma în instrumente, ancore sau extensii ale ego-ului lor, copilul nu are nicio obligație în a se supune sau a se conforma așteptărilor egoiste ale acestora.
Unii părinți își doresc de la copilul lor să trăiască exact așa cum au făcut-o ei, în pofida faptului că nu au dus o viață care să merite să fie copiată la indigo. Au avut relații abuzive, au fost nemulțumiți de nivelul de trăi și de statutul socio-profesional, de alegerile pe care le-au făcut în viață, însă cumva au supraviețuit, iar acest argument este suficient pentru ca să se simtă îndreptățiți să dea sfaturi și directive de viață.
Respectă-ți părinții, însă nu le permite să îți dicteze sau să îți impună cum să trăiești. Ei nu știu mai bine decât tine ce te împlinește pe tine, ce te face fericit sau ceea ce înseamnă pentru tine o viață frumoasă.
Datoria ta este să îți rămâi loial ție însuți în primul rând și să îți creezi viața pe care ți-o dorești.
de Ursula Sandner
Părintele care își acuză copilul că îl dezamăgeste pentru că nu trăiește așa cum își dorește el, care își șantajează emoțional progenitura atunci când nu face alegerile și nu ia deciziile pe care le vrea acel părinte, care spune că suferă când copilul nu se conformează așteptărilor sale, nu dă dovadă de iubire și de bune intenții, ci de egocentrism și egoism.
Părintele care vrea să aibă mereu primul loc în viața copilului său, chiar și după ce acesta își întemeiază propria familie, care încearcă să își împovăreze copilul cu sentimente de vinovăție, milă, rușine sau frică atunci când nu primește atenția pe care și-o dorește, dă dovadă de imaturitate emoțională și, mai ales, de lipsă de respect față de progenitura sa.
Fiecare om are dreptul să își creeze viața pe care și-o dorește, indiferent dacă părintele său aprobă sau nu, este de acord sau nu, cu alegerile și deciziile sale.
Chiar dacă unii părinți fac copii pentru a-i transforma în instrumente, ancore sau extensii ale ego-ului lor, copilul nu are nicio obligație în a se supune sau a se conforma așteptărilor egoiste ale acestora.
Unii părinți își doresc de la copilul lor să trăiască exact așa cum au făcut-o ei, în pofida faptului că nu au dus o viață care să merite să fie copiată la indigo. Au avut relații abuzive, au fost nemulțumiți de nivelul de trăi și de statutul socio-profesional, de alegerile pe care le-au făcut în viață, însă cumva au supraviețuit, iar acest argument este suficient pentru ca să se simtă îndreptățiți să dea sfaturi și directive de viață.
Respectă-ți părinții, însă nu le permite să îți dicteze sau să îți impună cum să trăiești. Ei nu știu mai bine decât tine ce te împlinește pe tine, ce te face fericit sau ceea ce înseamnă pentru tine o viață frumoasă.
Datoria ta este să îți rămâi loial ție însuți în primul rând și să îți creezi viața pe care ți-o dorești.
de Ursula Sandner
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*