marți, 26 februarie 2019

Nu destinul, circumstanțele sau alți oameni ne modelează noua viață, ci alegerile și deciziile personale

 
Suntem înconjurați de „victime” care nu-și asumă responsabilitatea vieții lor și dau mereu vina pe alții, care caută (conștient sau inconștient) drama pentru că așa au observat că primesc atenția și suportul celor din jur, care prin neajutorarea lor învățată și autoîntreținută își justifică dependența de alții.

„Vezi ce mult sufăr? Trebuie să mă iubești!”

„Vezi cât de greu îmi este? Sunt o victimă, salvează-mă!”

„Vezi câte trebuie să îndur? Iar eu nu am nicio vină...”

Cu toții trecem prin greutăți prin viață, însă normal este ca un adult să își asume responsabilitatea și să găsească soluții la orice problemă. O victimă însă nu vrea să găsească rezolvarea, ci își dorește doar să primească milă și să fie validată în suferința ei. Dacă faci greșeala să îi oferi soluții, răspunsurile ei vor fi „da, dar...”, „off, tu nu înțelegi prin ce trec”, „eu nu pot”...

Sunt convinsă că și tu cunoști astfel de persoane care se plâng mereu, care parcă au mereu câte o problemă pe care o exacerbează, care dau vina pe oricine și pe orice (însă nu pe ele) pentru felul în care arată viața lor și care caută să fie ajutate sau salvate.

Dacă faci greșeala să le validezi statutul de victimă neajutorată, nu faci altceva decât să le întreții beneficiile secundare pe care le caută: atenție, sprijin emoțional și de altă natură, neasumare, lipsă de implicare în propria viață. Este necesar să înțelegi că lor chiar le place și obțin avantaje prin victimizare, iar tu, fiindu-le mereu alături, ești parte din problemă și nu din soluție deoarece ei vor continua să dea vina pe unii și să caute soluții la alții, deci nu-și vor asuma niciodată responsabilitatea vieții lor.

Ascultându-i și ajutându-i mereu le iei șansa de a-și găsi resursele în interiorul lor, de a căuta și de a folosi puterea lor personală.

Nu destinul, circumstanțele sau alți oameni ne modelează nouă viață, ci alegerile și deciziile personale. Ești o victimă doar dacă, prin gândurile, percepțiile, alegerile și deciziile tale, alegi să te vezi și să trăiești astfel.

Cu drag,
Dr. Ursula Sandner

vineri, 22 februarie 2019

Omul tău va fi doar al tău!

 
Nu îți pierde speranța, mai ales, nu în iubire. Pentru că nu iubirea e de vină, oamenii sunt. Nu iubirea dă greș, nu ea se pierde, noi greșim, noi ne pierdem, atât pe noi înșine cât și pe cei dragi. Și totuși nici în oameni nu trebuie să ne pierdem speranța pentru că nu toți sunt la fel. Poate că mulți rănesc, poate că mulți aleg să trăiască după alte principii, mai puțin nobile, poate că unii aleargă după cantitate, nu după calitate, dar asta nu înseamnă că nu există nimeni pentru tine, asta nu înseamnă că toți te vor dezamăgi.

Va trebui să înveți să fii puternică, va trebui să te descurci adesea singură și să îți vindeci rănile provocate de alții, va trebui să îți dai seama că ești un om minunat. Și poate toate astea te vor determina să fii mai rece sau doar mai selectivă, însă nu va conta pentru că omul tău te va aprecia și te va iubi exact așa cum ești. Va iubi chiar și acele părți care ție nu prea îți plac.

Omul tău va fi doar al tău. Te va găsi, chiar dacă vă veți pierde, chiar dacă vă veți evita, chiar dacă vă veți căuta mult și veți începe să vă pierdeți speranța. Omul tău va ști să te iubească, să te accepte, să te facă să îți dorești să fii mai bună. Și nu va pleca, oricât de greu ar fi, oricât ar încerca alții să vă despartă. El va rămâne lângă tine și te va face fericită.

Niciodată să nu îți pierzi speranța în iubire pentru că un sentiment atât de frumos nu dezamăgește niciodată. Doar oamenii dezamăgesc. Și chiar dacă tu nu ai nicio vină, va trebui să te împaci cu asta și să îi ierți. Într-un final vei fi fericită și îi vei uita pe toți cei care te-au rănit… Dar, mai ales, îi vei ierta. 
 

joi, 21 februarie 2019

Trebuie să înveţi să renunţi!


Uneori, trebuie să înveţi să renunţi la lucrurile neînsemnate, la oamenii povară, la situaţiile care nu îţi fac bine, care te trag în jos, care îţi distrug viaţa, pentru că numai astfel poţi să mergi mai departe, cu fruntea sus, încrezătoare în tine.

Trebuie să înveţi să depăşeşti obstacolele pe care chiar tu ţi le creezi.

Renunţă să te mai învinuieşti atunci când lucrurile nu merg aşa cum ai planificat. Când ştii că ai făcut tot ce era omeneşte posibil, când ştii că ai sacrificat zile şi nopţi, când ştii că ai investit emoţii şi, totuşi, aproape nimic nu a ieşit aşa cum ţi-ai imaginat, ce rost mai au învinuirile? Poate că nu era pentru tine, nu-ţi era sortit acest lucru sau…acest om. Închide definitiv uşa aceea, pune lacătul, dezbracă-te de haina deznădejdii şi abandoneaz-o în faţa uşii ferecate!

Se spune că dacă Dumnezeu îţi închide o uşă, cu siguranţă îţi va deschide o fereastră. Eu cred cu tărie că aşa este, pentru că au fost câteva situaţii în viaţa mea când, deşi mi-au fost închise anumite uşi, mi-au fost deschise ferestre către colţuri de rai.

Renunţă la teama că vei fi judecată, criticată, bârfită. Chiar dacă ai fost cândva victima acestor săgeţi înveninate ale celor din jur. Învaţă că nu e bine să apleci urechea la gura lumii, pentru că orice ai face, oricum nu-i bine: ai greşit (nu-i bine!), ai reușit (nu-i bine!). Nu trebuie să-ţi justifici faptele în faţa altora, oricum gura lumii e slobodă și, orice ai face, nu poţi să îi mulțumeşti pe toți cei din jurul tău.

Nu-ţi mai dori să te iubească toată lumea, pentru că ştii şi tu foarte bine că aşa ceva este imposibil. Important este să te iubească cei pe care îi iubeşti şi tu.

Renunţă să-ţi mai compari viaţa cu a altora. A ta este perfectă aşa cum este, nu ai nevoie de mai mulţi şi de mai mult. Cât timp cei dragi sufletului tău îţi vor fi alături, vei fi cea mai norocoasă femeie din univers. Oamenii din viaţa ta trebuie să fie pe primul loc, nu lucrurile.

De azi, adună cât mai multe îmbrăţişări, săruturi, gânduri bune, nu obiecte inutile. De azi, strânge emoţii, ele sunt averea ta. Mai bine compară-te pe tine, cea de odinioară, cu tine, cea de acum. Compară ce ai fost cândva şi ce ai devenit…după ce ai învăţat lecţia renunţării.

de Dani Dumitrescu 

marți, 19 februarie 2019

Mi-e dor de primăvară. Mi-e dor de mine!


Mi-e dor de mine, aşa cum ştiu că pot să fiu primăvara. Mi-e dor să renasc, să înfloresc, să fiu cea mai bună variantă a mea.

Mi-e dor să mă trezesc la viaţă, să ies din bârlogul casei mele, după o lungă hibernare, şi să fiu luată prin surprindere de parfumul discret al pomilor înfloriţi. Mi-e dor de valsul petalelor de cireş ce se desprind alene din corolă, sub adierea blândă a vântului.

Mi-e dor de culoare, de pastelurile graţioaselor flori din grădina mea.

Mi-e dor să mă înveşmântez cu razele delicate ale soarelului şi să mă dezbrac de gerul aspru al iernii.

Mi-e dor de tril şi de zumzet, mi-e dor de cântecul voios al primăverii. Mi-e dor de şoaptele pârâului ce se grăbeşte să dea la o parte crusta rece a iernii.

Mi-e dor de verdele crud al ierbii ce se revarsă dintr-odată peste munţi şi peste văi, izgonind timida zăpadă a ultimelor zile de iarnă.

Mi-e dor să-mi las sufletul să se dezgheţe şi să dau jos, rând pe rând, ca pe nişte cojoace incomode şi inutile, plictisul, apatia, pasivitatea, ce mă caracterizează iarna.

Mi-e dor să am un chef nebun de viaţă. Mi-e dor de mine şi de tine, primăvară!

joi, 7 februarie 2019

Suferința pe care o simți din “iubire” nu este din cauza iubirii, ci provine din:


- din teama de a nu fi părăsit, deoarece nu știi cum să trăiești frumos și în solitudine;

- din gelozie - adică teama că altcineva este mai “bun” decât tine în ochii partenerului tău;

- din faptul că celălalt nu este așa cum vrei tu - nu se comportă în acord cu așteptările, nevoile și dorințele tale egoiste;

- din cauza dependenței și atașamentului tău - “ce mă fac fără el/ea”;

- din cauza posesivitatii tale, a faptului că nu vrei ca altcineva să aibă parte de plăcerile pe care tu le simți în preajma unui om;

- din cauza egoului tău (a centrării tale pe tine însuți) care nu știe că iubirea înseamnă libertate și nu înlănțuire.

Dacă ai iubi cu adevărat nu ai suferi, ci ai accepta și înțelege necondiționat omul de lângă tine, care este cu tine cât timp își dorește, pentru că vrea și îi face plăcere să fie cu tine.

Lucrează cu tine însuți, la încrederea ta în tine, la stima ta de sine și la iubirea de sine și astfel nu vei mai suferi din iubire deoarece vei ști că ești o ființă umană valoroasă, demnă de iubire, iar dacă partenerul tău actual nu te prețuiește așa cum simți că meriți sau dacă observi că nu sunteți de fapt compatibili, vei avea tu curajul să pleci din acea relație și să îți dai o altă șansă.

Iubirea între doi oameni apare atunci când ambii parteneri dăruiesc ceea ce este mai frumos în interiorul lor. Iubirea nu poate să existe într-un mediu populat de frică, gelozie, posesivitate, control, dependență sau compromis.

de Ursula Sandner

luni, 4 februarie 2019

Singurătate în 2


Un lucru mai rău decât singurătatea sau despărţirea e singurătatea în doi. Doi oameni care nu mai au ce să-şi spună sau dacă au sunt doar reproşuri, doi oameni care au uitat ce i-a apropiat şi au uitat să îşi mai rostească vorbe frumoase, doi oameni care nu se mai iubesc dar nu au curajul să se despartă. O relaţie în care unul oferă şi celălalt doar primeşte, în care unuia îi pasă, iar pe celălalt nu îl interesează, în care faptul că adorm şi se trezesc în acelaşi pat nu mai are nici o semnificaţie.

Compar acest tip de singurătate cu un plasture uitat pe o rană. Stă acolo zile, săptămâni, luni, ani iar sub el rana devine din ce în ce mai adâncă. Ar fi mai simplu să îl smulgem la timp. Ne-ar durea cât ne-ar durea apoi rana ar începe să se vindece şi durerea am da-o uitării. Dar nu facem asta. Nu toţi. Lăsăm acolo plasturele de teamă că o să ne doară. Şi ne minţim că lucrurile se vor schimba, că totul va fi bine. Dar nu e aşa. Ruptura e acolo, nu se mai poate lipi, nu se mai poate coase, nu se mai poate înnoda.

Devine obositor, frustrant să vezi doi oameni singuri într-un cuplu sau să fii chiar unul dintre acei oameni. Te oboseşte şi te îmbătrâneşte.

În această postură, timpul nu îţi poate fi decât duşman. Ce nu faci la timp, faci prea târziu sau niciodată!

Nu putem trăi aceeaşi viaţă de două ori, nu avem timp să comitem toate greşelile din lume, nu avem timp să le îndreptăm pe toate.

În concluzie, nu avem timp de irosit cu oameni care nu ne vor, care nu ne acceptă şi nu ne înţeleg.

E timp doar pentru iubire adevărată, pentru lacrimi de bucurie, pentru vorbe frumoase, pentru atingeri calde, pentru demnitate.

de Iustina T. ©
momenteinviata.ro
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...