miercuri, 22 mai 2019

Vrei să-l ai lângă tine? Oferă-i încredere și apreciere.


Bărbatul care nu se simte apreciat este ca un leu în cușcă! Devine agitat, irascibil și visează la evadare sau, la polul opus, se închide în el, devine rece și distant și visează la evadare.

Vrei să ai un bărbat de care să te bucuri? Oferă-i apreciere!

Bărbații funcționează pe apreciere.
Aprecierea este vitală pentru ei. Aprecierea le dă aripi, îi ajută să mute munții din loc pentru tine dacă este cazul.

Încrederea are același efect. Încrederea îi oferă bărbatului puteri nebănuite.

Iar un bărbat care are lângă el o femeie care îi arată că are încredere în el și îl apreciază, se va da peste cap să fie bine. Asta în cazul în care nu te-ai combinat cu un psihopat!

Altfel, un bărbat care este ‘stropit’ zilnic cu încredere și apreciere înflorește, este un bărbat fericit, este un bărbat care nu va ezita să-ți arate iubirea lui.

Bărbatul apreciat îți va pune lumea la picioare!

Bărbatul cicălit, ținut doar în reproșuri și nemulțumire, își va dori să-și ia lumea în cap!

Dacă e ceva ce urăște bărbatul pe lumea asta, ei bine, asta este cicăleala!

Oricât de calm ar fi, oricât de educat ar fi, atunci când vede că femeia de lângă el este etern nemulțumită… bărbatul o ia razna. Și, indiferent de cât de adânci sunt sentimentele lui pentru ea, el ajunge să se întrebe: ‘oare cu ce am greșit de m-am pricopsit cu pacostea asta pe cap?
Oare chiar merită să fiu luat la ciocane în halul ăsta?’

În momentul în care ajunge să-și pună întrebările astea, porțile lui sunt deja deschise pentru prima femeie care îi va arăta apreciere.

De altfel, cicălitoarele chiar nu înțeleg asta! Ele își fac rolul și atât!

Ba, mai mult, ai senzația că își doresc să fie părăsite. Ai senzația că te provoacă să fugi prin comportamentul lor.

E ca o programare a execuției.

Bărbații nu vor înțelege niciodată genul ăsta de comportament. Ei, în pragmatismul care îi caracterizează, vor lansa întrebări de genul: ‘dacă sunt atât de nașpa, ce mai cauți lângă mine?’, ‘ce vrei să demonstrezi cu ieșirile astea?’, ‘ce crezi că vei obține dacă mă vei călca în continuare pe cap și pe personalitate?’ etc…

Sigur, nu toți sunt atât de blânzi și răbdători. Unii, deși nu au nicio scuză, apelează la forță; un fapt regretabil.

În ultima vreme urmăresc cu atenție comentariile de pe Facebook. Foartă multă lume singură, foarte multă lume rănită.

Aparent, lumea asta caută iubirea, sunt oameni care îți spun fără ezitare faptul că sunt gata să ofere totul unui eventual partener… dacă îl găsesc!

Cumva, am senzația că nici măcar nu îl caută, ci așteaptă să pice din cer.

Eu chiar nu gust ideea potrivit căreia oamenii mișto sunt rari sau greu de găsit. Chiar nu cred!

Eu văd asta ca pe o alterare a lentilei prin care privești viața.

Am fost și eu acolo, am gândit și eu așa, iar atunci când am șters lentila… au apărut și oamenii ăia pe care îi căutăm. E simplu!

Știu că vor apărea femei care își cresc singure copiii sau bărbați care au fost înșelați etc… însă eu spun că se poate!

Trebuie să vrei!

Cât despre bărbați, dacă vrei să îi ai lângă tine, oferă-le apreciere și încredere. Sunt două chestiuni superioare sexului. Degeaba îi oferi sex, dacă nu îi oferi încredere și apreciere. Tot va pleca!

Iar dacă mergi pe ideea că bărbații nu merită asta, atunci apelează la cele două variante: 1. acceptă-ți soarta pe care ți-o creionezi singură sau 2. schimbă-ți orientarea sexuală!

de Andrei Vulpescu
sursa: http://www.vulpescu.eu/

miercuri, 15 mai 2019

Relațiile nu se amestecă!


Dacă am fi învățați de mici acest adevăr, lucrurile nu s-ar mai complica pe parcurs.

Dacă am învăța de mici acest adevăr, nu am mai ajunge la maturitate cu o ceață totală în domeniul relațional, nu am mai amesteca borcanele, generând probleme și nefericire.

Să vă explic un caz: o prietenă de pe Facebook, mi-a scris că se află într-un impas. Un coleg de muncă și mai tânăr, dar și mai sus ca ea în ierarhie, i-a mărturisit faptul că simte lucruri pentru ea!

Ea nu știe cum să procedeze, pentru că el este șef și căsătorit pe deasupra. Sigur, nici ea nu e singură, deci nici ea nu e disponibilă, însă susține că este dificil, pentru că nu știe cum să-i spună individului că nu se poate.

Okay, știu că va suna abrupt, știu că nu e singura în situația asta, însă, din punctul meu de vedere, lucrurile sunt simple: RELAȚIILE NU SE AMESTECĂ!

Ce vreau să spun cu asta?
Simplu – o relație romantică implică cuplu și sex, o relație de colegialitate implică cooperare, conlucrare și, de ce nu, apreciere. Astea două nu se întâlnesc și, cel mai important, nu se amestecă! În niciun fel!

Mai ales atunci când ambele persoane se află deja angrenate în relații romantice/ căsnicii.
E simplu!

Mai mult, orice relație ar trebui să aibă 3 scopuri clare: sănătate, moralitate și constructivitate!

Or într-o situație ca cea expusă de prietena mea virtuală, niciunul dintre cele 3 nu se poate regăsi. Într-o astfel de situație avem: nesănătos, imoral și distructiv. Ca să nu mai vorbim despre disfuncționalitate evidentă.

Drept urmare, i-am spus prietenei mele virtuale să traseze foarte clar limitele, indifierent că individul îi este șef sau nu. Și, foarte important, să țină minte în fiecare secundă faptul că RELAȚIILE NU SE AMESTECĂ!

Relațiile romantice pot fi formate doar atunci când există teren și disponibilitate pentru așa ceva, doar atunci când cele 3 scopuri sunt viabile, adică: sănătos, moral și constructiv.
Atunci când în ecuație apar două persoane deja angrenate în relații, iar una nu își dorește în niciun fel vreo interacțiune de natură romantică, lucrurile sunt clare: NU ÎNSEAMNĂ NU!

Indiferent dacă cel care spune că simte lucruri înțelege asta sau nu!
Nu înseamnă NU. Altfel intri în zona de profund disfuncțional, iar lucrurile se pot complica îngrozitor.

Și nu, aici nu vorbesc despre o lume ideală. Aici vorbesc despre funcțional, deci sănătos, despre moral, deci corect și despre constructiv, deci despre sens.
Sunt 3 lucruri care nu ar trebui să ne dispară niciodată din minte atunci când interacționăm cu alți oameni, indiferent că sunt: familie, apropiați – prieteni, colegi etc sau cu noi înșine.

Cum îi spui?
Simplu: îmi pare rău, însă sunt o femeie măritată și un astfel de scenariu este imposibil. Drept urmare, îți propun să ne rezumăm la ceea ce există și este posibil, adică la o relație de colegialitate.

Foarte multă lume amestecă borcanele și lumile și generează un imens ghiveci relațional. Știu, se întâmplă.

Numai că, așa cum am spus și mai sus, dacă ții minte că RELAȚIILE NU SE AMESTECĂ, lucrurile devin limpezi și simple. Păreri?

 

luni, 13 mai 2019

Gândește-te bine!

 
Ai obiceiul de a păstra lucruri de care nu te mai folosești gândindu-te că într-o zi, cine știe, s-ar putea să ai nevoie de ele?

Ai obiceiul să strângi bani și să nu-i cheltui, cu gândul că poate vei avea nevoie de ei cândva?

Dar în sinea ta? Obișnuiești să păstrezi reproșuri, resentimente, tristețe, temeri?

Ai obiceiul de a aduna haine, încălțăminte, mobilă, ustensile și obiecte casnice pe care nu le-ai mai folosit de multa vreme?

Nu mai face acest lucru! O faci in dauna prosperității tale!

E nevoie să faci loc, să lasi un loc gol pe care să-l umple lucruri noi în viata ta.

E nevoie să te dispensezi de tot ce este nefolositor în tine și în viața ta, ca să vină prosperitatea.

Forța acestui gol este cea care va absorbi și atrage tot ceea ce-ți dorești.

Atâta vreme cât trăiești păstrând sentimente vechi și inutile, nu vei avea loc pentru noi oportunități.

Bunurile trebuie să circule…

Fă-ți curat în sertare, în dulap, în atelier, în garaj…

Renunță la ceea ce nu mai folosești…

Ceea ce-ți ține viața-n loc sunt obiectele de care nu reușești să te debarasezi…

Atitudinea de a păstra lucruri care nu-ți mai folosesc este cea care iți taie elanul în viață.

Cînd păstrăm ceva, luăm în considerare posibilitatea de a avea nevoie de lipsuri…

Credem că mâine ne va lipsi acel ceva și că nu vom fi în stare să ne rezolvăm nevoile…

Cu acest gând, trimiți două mesaje creierului și vieții:

Că nu ai încredere în ziua de măine…

Și gândul că noul și mai binele nu sunt de tine…

De aceea păstrezi lucruri vechi și nefolositoare.

Câteva sfaturi…

Dansează…. Ca și cum nu te-ar vedea nimeni,
Iubește… Ca și cum n-ai fost rănit niciodată,
Cântă… Ca și cum nu te-ar auzi nimeni,
Trăiește… Ca și cum raiul ar fi pământ.
Leapădă-te de tot ceea ce și-a pierdut strălucirea și culoarea…
Lasă noul să-ți intre în casă, și în tine!

* Autor necunoscut

luni, 6 mai 2019

N-am pierdut niciodată...

"N-am pierdut niciodată crezând în Dumnezeu"

N-am pierdut niciodată cu bunătatea. Este adevărat că au fost și oameni care doar au profitat de sufletul meu cald și încăpător, că au fost și oameni care mi-au răspuns cu rău la binele oferit, că au fost și oameni nerecunoscători, însă viața m-a răsplătit din plin pentru toată bunătatea mea. Tot ceea ce nu am primit de la oameni, am primit înzecit de la Dumnezeu.

N-am pierdut niciodată cu modestia. Este adevărat că unii oameni m-au desconsiderat și că m-au subestimat, dar cu timpul au realizat că modestia este o virtute și au ajuns să își dorească să fie ca mine. Iar ceilalți, care m-au apreciat obiectiv au câștigat în mine un prieten loial.

N-am pierdut niciodată cu sinceritatea. Au plecat de lângă mine doar oamenii care nu suportă adevărul și mi-au devenit dușmani doar cei nesinceri, care, oricum nu aveau ce căuta în viața mea.

N-am pierdut niciodată cu răbdarea. Este adevărat că uneori a trebuit să aștept foarte mult pentru a-mi îndeplini câte un vis, iar alteori a trebuit să renunț de tot la visurile mele… Dar am învăţat că cele mai mari realizări necesită timp și că pentru cele mai importante lucruri trebuie să fii pregătit, pentru a ști cum să le valorifici și să nu le pierzi.

N-am pierdut niciodată iertând. Este adevărat că am iertat oameni care m-au rănit foarte tare, care nu și-au cerut iertare niciodată și care nici măcar nu au regretat că m-au nedreptățit. Dar iertându-i, am câștigat un suflet liber și liniștit, netulburat de amintiri triste din trecut, de regrete, de frustrări și de dureri.

N-am pierdut niciodată crezând în Dumnezeu. Este adevărat că uneori nu am înțeles greutățile nemeritate prin care a trebuit să trec, dar totodată mi s-a dovedit că orice problemă are o rezolvare, că orice încercare își are rostul ei, că după orice sfârșit urmează un alt început, că după orice durere urmează o mângâiere, că după orice pierdere de sine urmează o regăsire, că după orice eșec urmează o reușită…

N-am pierdut niciodată iubind. Este adevărat că nu mi s-a răspuns întotdeauna cu aceeași iubire, că unii oameni m-au iubit doar declarativ și că doar m-au folosit, dar eu m-am dăruit cu totul și am refuzat să nu mai cred în iubire doar pentru că am întâlnit și oameni care m-au dezamăgit. Iubind, am trăit din plin, cu bucurii și cu momente de adâncă tristețe, dar am trăit cu adevărat iar azi, privind în urmă, nu regret nimic, nu îmi este rușine de omul care am fost și mai ales, am învățat că iubirea nu cunoaște limite și că este motivul existenței mele...

sursa:
Randuri printre Ganduri

miercuri, 1 mai 2019

Stai. Afară e Mai...


Mai încerc o dată. Chiar dacă nu mi-a ieşit. De o mie de ori.

Mai nădăjduiesc. Chiar dacă am pierdut. De o mie de ori.

Mai cred. Chiar dacă m-am îndoit. De o mie de ori.

Mai rămân puţin. Chiar dacă îmi vine să fug.

Mai zâmbesc, totuşi. Chiar dacă îmi vine să plâng.

Mai mângâi. Chiar dacă îmi vine să lovesc.

Mai cânt. Chiar dacă îmi vine să urlu.

Mai insist. Chiar dacă îmi vine să renunţ.

Mai visez. Chiar dacă mi se spune că e în zadar.

Mai cred în frumos. Chiar şi când mă înconjoară urâtul.

Mai vreau să zbor. Chiar dacă mi s-au topit prea multe perechi de aripi.

Mai lupt să mă înalţ. Chiar dacă lanţuri grele mă ţin pe pământ.

Mai merg puţin. Chiar dacă am obosit.

Mai lupt să devin un om bun. Chiar dacă m-am săturat şi eu de câte cusururi am.

Mai cred în mine un pic. Chiar şi când îmi pare imposibil să o fac.

Mai iubesc. Chiar şi când nu primesc răspuns.

Mă mai las iubită. Chiar dacă mi se pare că nu merit.

Mai iert. Chiar dacă cred că nu mai pot.

Mai cred, nădăjduiesc şi stărui. Chiar dacă spui că n-am în ce.

Mă ridic. Mă mai ridic. Chiar dacă cred că nu mai pot. Cum să renunţ? Acum, în mai? Nu. Nu mai fug. Ştiu c-am fugit de mii de ori. Dar nu mai fug, domnule. Stai. Afară e mai...

E mai şi în inima mea.

                                                         Din ce în ce mai Mai...

"Floarea din asfalt" - Alexandra Svet!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...