Pagini

joi, 6 iunie 2019

Suntem atat de multi oameni pe pamant incat nici daca iti doresti nu poti sa fii singur.

 
Este minunat sa ai capacitatea sa-i intelegi si sa-i ierti pe oamenii care ti-au gresit, insa nu si sa le permiti sa-ti faca rau in continuare.
 
Exista o idee preconceputa cum ca "trebuie sa acceptam, sa iertam si sa trecem cu vederea comportamentele negative ale celor din jur pentru ca altfel vom ramane singuri."

Ei bine, nu este deloc asa. Nu ramai singur daca nu accepti abuzurile, minciuna, inselatoria, tradarea, ci doar faci loc in viata ta pentru alte persoane care te vor trata cu respect. Asta daca si tu te respecti suficient incat sa iti doresti asta.

Daca permiti sa fii tratat cu lipsa de consideratie, ii inveti pe oameni cum sa se raporteze la tine. Daca treci cu vederea, inseamna ca tacit accepti ceea ce s-a intamplat si asta indirect inseamna ca ii incurajezi sa faca la fel si in continuare. Ca doar tu ierti si treci mai departe. Asa stau lucrurile in relatii disfunctionale si abuzive.

Sigur ca nu trebuie sa devenim absurzi si la orice mica greseala sa inchidem usa. Insa in momentul in care minciuna, inselatoria, tradarea, abuzul etc. se repeta, este clar ca omul din fata ta iti arata cum este el de fapt si cum se raporteaza la tine. Iar daca observa ca tu accepti, va avea tendinta sa se comporte la fel in continuare - pentru ca asa este el si se exprima pe sine cu cine se poate si ii permite.

Oamenii autonomi si independenti nu au nevoie de nimeni. Binenteles ca isi doresc relatii interpersonale si sociale, insa nu cu oricine sau cu orice pret.

Mentalitatea aceasta "sa acceptam orice doar ca sa nu fim singuri" apartine oamenilor cu o structura de tip dependent. Deoarece ei nu isi asuma responsabilitatea propriei lor vieti si nu vor sa traiasca independent, vor accepta orice fel de relatii, indiferent cat de disfunctionale sau toxice sunt ele.

Cand vezi ca un om te raneste repetat, accepta ca asa este el. Insa depinde de tine daca il mai primesti in viata ta sau, cu regretele aferente, inchizi usa si mergi mai departe.

Suntem atat de multi oameni pe pamant incat nici daca iti doresti nu poti sa fii singur. Dar este responsabilitatea ta sa ii accepti langa tine doar pe acei oameni care te respecta si ii respecti.

de Ursula Sandner

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*